Pe
copertă, frumosul portret al unui indian – parcă nu chiar sută la sută tipul
clasic al războinicului din romanele scrise de Karl May ori James Fenimore
Cooper sau din filmele hollywoodiene cu pieile roşii – înveşmântat în ţinută
tradiţională, cu turban împodobit cu pene de struţ, colier şi cercei.
Personajul te priveşte cu semeţie, chiar dacă, avantajat fiind de studiile de
semiologie medicală (Semiologia e astăzi
o disciplină împinsă pe nedrept la periferia învăţământului medical „modulizat“
şi prea „tehnicizat“, minimalizând rolul în educaţia studentului a observaţiei
clinice), poţi descifra în trăsăturile feţii sale suferinţă, abia ţinută
sub control, şi anxietate. Indianul – în vinele căruia se amesteca sânge
irlandez şi scoţian – este Osceola (1804–1838), o căpetenie a triburilor
amerindiene Creek şi Seminole (Florida), care s-a opus cu armele strămutării
forţate. A fost arestat în 1837 şi a murit în detenţie. Autorul excepţionalului
ulei pe pânză este pictorul american George Catlin (1796–1872).
Dar
care e „clenciul“ găsit pentru ca Osceola să figureze pe prima copertă a revisteiCLINICAL INFECTIOUS DISEASES – Romanian
excerpted edition (septembrie 2011, vol. I, nr. 1)? Acela, probabil, că s-a îmbolnăvit de
malarie, murind rapid din cauza acestei maladii dobândite în captivitate.
Jurnalista şi scriitoarea de succes Susan Orlean (n. 1955) relatează că, pentru
a i se face portretul, Osceola s-a ridicat de pe patul de suferinţă, îmbrăcându-se,
pentru o ultimă oară, în ţinuta sa favorită; imediat după ce şi-a dat jos haina
de paradă, a decedat. Sigur, nu numai de supărare, ci şi din cauza febrei
palustre… Protozoarul din genul Plasmodium,
descoperit de Charles Louis Alphonse Laveran în 1880, are un ciclu eritrocitar,
malaria caracterizându-se prin accese febrile sistematizate, anemie,
splenomegalie – 
motive suficiente pentru ca despre această boală să se fi învăţat
cândva la „infecţioase“. Apoi, la boli tropicale. De altfel, Laveran (premiul
Nobel pentru Medicină în 1907) este considerat pionierul medicinii tropicale.
Deoarece
se află la primul număr din cele patru prevăzute să apară în cursul unui an,
despre noua publicaţie trebuie spus că este o variantă în limba română a
publicaţiei oficiale a Societăţii Americane de Boli Infecţioase (Infectious Diseases Society of America and
the HIV Medicine Association), cuprinzând articole originale din jurnalul
de specialitate al acestei organizaţii, selectate de Evidence Media.
Parteneriatul – dacă ne este îngăduit a ne exprima aşa – e asigurat de un board
editorial românesc. Preşedintele boardului – dl prof. dr. Adrian
Streinu-Cercel. Traducerea şi editarea – Ferca Medical. Managing editor – dr.
Alina Caşcaval.
Numărul
se deschide cu „Predicţii şi contradicţii în terapia antiretrovirală“, un
comentariu pe marginea studiului Altair,
cuvântul înainte aparţinându-i dlui prof. dr. Adrian Streinu-Cercel. Studiul
respectiv – publicat in extenso în numărul pe care-l prezentăm – e semnat de un
colectiv multinaţional de cercetători: australieni, thailandezi, argentinieni,
francezi, britanici, având ca prim autor pe Rebekah L. Puls, de la National Centre in HIV Epidemiology and
Clinical Research, Facultatea de Medicină a Universităţii din New South
Wales, Australia. Studiul şi-a propus evaluarea terapiei cu efavirenz faţă de
atanazavir boostat sau zidovudină şi abacavir la pacienţii HIV pozitivi naivi
la tratament, rezultând că, în privinţa terapiei antiretrovirale (ARV), sunt încă
destule necunoscute. Există controverse asupra momentului începerii
tratamentului ARV, evidenţiază comentatorul. De asemenea, sunt exprimate
diferite opţiuni legate de momentul diagnosticării infecţiei – precoce sau
tardiv. Nu trebuie neglijate nici: vârsta la care se începe tratamentul, aderenţa
şi complianţa pacienţilor la tratament, patologia asociată, efectele secundare,
între care riscul cardiovascular trebuie atent monitorizat. Medicii infecţionişti,
conchide dl prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, au obligaţia să fie la curent cu
ceea ce apare nou în lume în această privinţă, o adiţională justificare, iată,
pentru apariţia revistei americane Clinical
Infectious Diseases şi în limba română.
Un
titlu pe patru rânduri – „Modelarea probabilităţii de răspuns virusologic susţinut
la terapia cu interferon pegylat plus ribavirină la pacienţii cu coinfecţie cu
virus hepatitic C şi HIV“ anunţă un studiu al unui colectiv de 16 autori
spanioli, avându-l ca prim semnatar pe dr. Jose Medrano, de la Hospital Carlos
III, Madrid. E zguduitoare afirmaţia din debutul articolului: „Virusul
hepatitic C (VHC) infectează peste 175 de milioane de persoane în lume şi este
principala cauză a hepatopatiilor terminale, precum şi indicaţia principală a
transplantului hepatic în ţările occidentale“. Se menţionează, de asemenea, că
VHC şi HIV au în comun calea de transmitere şi evoluţia cronică, iar coinfecţia
este frecventă. Terapia actuală a hepatitei cronice se bazează pe peg-IFN şi
ribavirină, administrate 6–18 luni, regim terapeutic greu de tolerat. Chiar în
condiţii de complianţă la tratament, doar 60% din bolnavi se vindecă. Studiul
efectuat de cercetătorii madrileni a cuprins 159 de pacienţi cu infecţie dublă.
S-au imaginat indici şi scoruri, concluzionându-se că probabilitatea de a obţine
un răspuns virusologic susţinut la terapia cu peg-IFN şi ribavirină la pacienţii
cu coinfecţie HIV–VHC poate fi estimată cu acurateţe încă de la iniţierea terapiei,
folosindu-se un indice („Prometheus“)
care cumulează parametri neinvazivi (ex.: testarea genetică, evaluarea fibrozei
hepatice prin elastometrie, cinetica virală în primele stadii ale
tratamentului). Calcularea indicelui cere – credem – „cap de matematician“, de
unde necesitatea interdisciplinarităţii sau introducerea matematicii în medicină,
disciplină care, se ştie, dezvoltă gândirea logică…
Trei
articole din cuprinsul publicaţiei sunt dedicate gripei şi epidemiilor cu
virusul gripal. Primul se intitulează „Dovezile ştiinţifice care stau la baza
pregătirii şi a răspunsului la gripa pandemică: lecţiile şi limitele cercetării
ştiinţifice“, articol semnat de Anne Schuchat, Beth P. Bell şi Stephen C. Redd,
de la Centers for Disease Control and Prevention,
Atlanta, Georgia. Cel de-al doilea, „Imunogenitatea potentă a limfocitelor T
CD8+ la om al unui nou vaccin antigripal A heterosubtipic, MVA-NP + M1“ e
rezultatul muncii a 12 cercetători de la Jenner Institute, Oxford University,
Marea Britanie, primul semnatar al articolului fiind Tamara K. Berthoud, iar
respondent la nedumeriri/întrebări – dr. Sarah C. Gilbert, de la Jenner
Institute. Ultimul, cu titlul „Control mai bun: limfocitele T ne dau o mână de
ajutor împotriva gripei“ are un singur semnatar, pe dr. Sophie Hambleton, de la
Institute of Cellular Medicine, Newcastle University, Marea Britanie. Cel dintâi
articol citat evaluează strategia pusă în operă în cursul pandemiei de gripă cu
H1N1 în 2009. Important atunci a fost şi faptul că investigaţiile de teren au
generat informaţii ce au consolidat ghidurile de administrare a antiviralelor,
au identificat populaţia-ţintă pentru vaccinul monovalent H1N1 şi au perfecţionat
măsurile de limitare a transmiterii virusului. Următorul studiu raportează rezultatele
obţinute cu un nou vaccin antigripal conceput pentru amplificarea răspunsurilor
imune faţă de toate subtipurile gripale. Merită parcurs în integralitatea sa,
cu atenţie şi spirit critic. Cu referire la celelalte studii deja citate din
acest număr, în editorialul dr. Sophie Hambleton se atrage atenţia asupra
beneficiului creşterii limfocitelor TCD8+ după vaccinarea experimentală cu MVA (modified vaccinia virus Ankara). Acest
poxvirus intens atenuat a fost obţinut prin pasaje seriate ale virusului vaccinia şi poate fi modificat prin
inginerie genetică. Datele clinice oferă certitudinea că se poate obţine creşterea
imunităţii antigripale mediate de limfocitele T.
Un
alt studiu, preluat din cunoscutul Jurnal american de boli infecţioase şi
tradus în acest număr al variantei sale româneşti, aparţine unui grup de cercetători
americani, australieni şi francezi, condus de Kyra Chua: „Stop infecţiilor
comunitare cu Staphilococcus aureus
meticilino-rezistent! Ghidul clinicianului privind infecţiile comunitare cu
MRSA – rezistenţa antimicrobiană în continuă dezvoltare şi implicaţiile
terapeutice“. Titlul dezvăluie motivul intervenţiei autorilor faţă de tot mai
frecventa descriere a rezistenţei la antibioticele non-betalactamice a
tulpinilor MRSA.
Pneumonia
asociată ventilaţiei mecanice s-a constatat că este cea mai frecventă infecţie
nosocomială survenită la bolnavii din secţiile de ATI. De 25 de ani se studiază
o modalitate de a interveni preventiv. Din păcate, rezultatele nu au fost
dintre cele mai bune. Această problemă constituie subiectul articolului
„Pneumonia asociată ventilaţiei mecanice – prevenirea inevitabilului“, semnat
de Marc J. M. Bonten, Utrecht, Olanda.
Dacă varianta
românească a revistei americane va apărea cu regularitatea anunţată, publicând în
continuare articole interesante, cu trimiteri la o bibliografie proaspătă,
ilustrate cu grafice sugestive, precum cele din acest prim număr, încetăţenirea
cu succes în rândul periodicelor medicale va fi rapidă. 
