Revista
Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti – MEDICINA MODERNĂ – s-a transformat de ceva timp dintr-una mensuală
(cum fusese fondată în 1994) într-o publicaţie trimestrială, tsunamiul crizei
economico-financiare lovind şi la noi presa profesională. Astfel că nr. 2/2012
ne-a sosit în plină vară, ilustraţia copertei, o reproducere a „colajului“ semnat
de dr. Anca Petcu, membru al Cenaclului de Arte Plastice al Medicilor, fiind,
prin titlul Summertime, adecvată. Nu ştiu
însă ce elemente au putut modifica această lucrare, admirată cu alt prilej ca
fiind o „acuarelă“ numită Haiga, într-un
„ansamblu de lipituri“: colaj (de altminteri, inexistent faptic), cu presupus
efect artistic. De asemenea, dacă nu mă înşel, haiga/haika este o minipictură
japoneză care însoţeşte haikuul, or, subiectul – postura şi poziţia membrelor
modelului feminin care pozează – trimite privitorul cu gândul la nuduri de
Pallady (toutes proportions gardées),
nu la nihonga (pictura în stil
nipon).
Editorialul revistei nu
este un articol de fond, ci unul profesional, dna prof. dr. Elena Moldoveanu
oprindu-se asupra biomarkerilor, conferindu-li-se acestora un interes ştiinţific
şi clinic „imens“. Ca să răspundă acestei superlative calificări, indicatorii
proceselor fiziologice şi patologice trebuie să îndeplinească minime condiţii,
cum sunt: determinări corecte, informaţii ce nu pot fi obţinute prin alte
investigaţii, preţ „rezonabil“ – care să permită repetarea testărilor la
intervale scurte... Autoarea, biochimistă, redă o clasificare în uz, biomarkeri
care indică gradul de evoluţie şi severitatea bolii, eficacitatea unui
tratament, toxicitatea sau posibilele reacţii adverse ale unui anumit
tratament, biomarkeri care permit selectarea pacienţilor cel mai bine situaţi
din punctul de vedere al stării lor de sănătate pentru a primi o anumită medicaţie.
Dar citează şi apariţia clasificării biomarkerilor în bystander şi culprit. „Primii
sunt eliberaţi în circulaţie în urma unei agresiuni (proces nociv), de
exemplul: peptidul natriuretic (BNP) şi precursorul lui, proBNP, troponina,
proteina C reactivă. Cea de-a doua categorie de biomarkeri blochează sau
reversează procesele patologice şi reprezintă posibile ţinte terapeutice, de
exemplu: diversele tipuri de microARN, galectina 3“.
Util
– mai ales că se bazează pe un studiu propriu şi nu doar pe bibliografie, una
deja copleşitoare la acest subiect tratat – este articolul constănţenilor dr.
Radu Ştefan Şuţa şi prof. dr. Elvira Craiu, de la Facultatea de Medicină a
Universităţii „Ovidius“: „Riscul cardiovascular la pacienţii cu sindrom
metabolic şi steatoză hepatică non-alcoolică“. Deşi „înconjurată de
controverse“, această realitate clinică include o constelaţie factorială „cu
efect multiplicativ“ în apariţia bolilor cardiovasculare. O asociere morbidă a
acestui sindrom o constituie boala ficatului gras non-alcoolic, „probabil cea
mai frecventă afecţiune hepatică cronică“. Autorii, între 2005 şi 2010,
efectuează un studiu epidemiologic transversal de tip observaţional pe 329 de
pacienţi internaţi (102 bărbaţi şi 227 de femei) cu sindrom metabolic nou
descoperit/fără tratament anterior. Pentru diagnosticul sindromului metabolic
s-a utilizat definiţia IDF din 2005, anume: circumferinţa abdominală de cel puţin
94 cm la bărbaţi şi 80 cm la femei plus cel puţin două din următoarele
elemente: trigliceride peste 150 mg/dl; HDL-colesterol sub 40 mg/dl la bărbaţi şi
50 mg/dl la femei; TA peste 130/85 mm Hg; glicemie mai mare de 100 mg/dl. De
asemenea, s-au luat în considerare, pentru diagnosticul ecografic, următoarele
criterii: hiperecogenitate difuză, omogenă; indice hepatorenal crescut;
atenuare posterioară. Pentru aprecierea riscului cardiovascular, autorii au
folosit diagrama SCORE, binecunoscută în spaţiul european. Rezultatele, cumva
previzibile, au arătat că majoritatea pacienţilor din acest lot au avut un risc
cardiovascular crescut: 52,3%, cu preponderenţa bărbaţilor. Analiza în
continuare a datelor statistice arată puternica legătură epidemiologică între
steatoza hepatică non-alcoolică şi sindromul metabolic, dar şi riscul rezidual
lipidic important, conferit de această asociere, pentru bolile cardiovasculare.
În contextul frecvenţei în creştere
a bolilor cronice ale ficatului, nu surprinde preocuparea pentru lărgirea
ariei de cercetări, ca de pildă în evaluarea „Prevalenţei scăderii densităţii
minerale a osului în bolile hepatice cronice“. Cercetători de la Centrul de
medicină internă al Institutului Clinic Fundeni (dr. Otilia Motoi, dr. A.V. Diţoiu,
dr. Andreea Andronesei, dr. Adina Stancu, dr. Magda Pătruleasa şi prof. dr.
Mihai Voiculescu) efectuează un studiu prospectiv pe 153 de pacienţi suferind
de hepatită cronică cu VHB sau VHC şi ciroză, monitorizându-i o perioadă de
trei ani, timp în care li se investighează, între alţi parametri, densitatea
minerală a osului, căutându-se corelaţii cu funcţia hepatică. Prevalenţa
osteoporozei a fost statistic semnificativ mai mare ca în populaţia generală,
de unde sugestia pentru activitatea practică a necesităţii explorării la
bolnavii cu hepatopatii cronice a densităţii osoase, evident în scopul depistării
din timp a osteoporozei.
Alături de
fibrilaţia atrială şi de ateromatoza carotidiană, ateromatoza arcului aortic
este o cauză importantă de AVC, dar mijloacele de diagnostic şi de evaluare a
plăcilor de aterom la acest nivel sunt dificile şi controversate, cu toată
perfecţionarea aparaturii imagistice. Un amplu referat pe această temă semnează
dr. Mihaela Marin, prof. dr. Ana Câmpeanu şi acad. Constantin Popa, autori care
conchid că e necesară dezvoltarea în continuare a unor studii pentru validarea
algoritmului diagnostic, stabilirea elementelor de prognostic, precum şi –
desigur – a unui protocol terapeutic medicamentos sau chirurgical pentru
rezolvarea problemei complexe a ateromatozei arcului aortic.
Reconstrucţia
valvei mitrale prin anuloplastie cu inel rigid în insuficienţa valvei mitrale
din insuficienţa cardiacă îl preocupă pe chirurgul Ch. Streinu, de la
University Clinic for Surgery din Graz, şi pe colaboratorii săi L. Salaymeh, I.
Ovcina, St. Schweiger, K. H. Tschelliessnigg. Rezultatele observate la 41 de
pacienţi astfel operaţi sunt optimiste.
Un
„Caz rar de boală Castleman, unicentrică, de tip plasmocitar, cu localizare la
nivelul gâtului“ este titlul interesantei observaţii clinice efectuate asupra
unui pacient de 65 de ani cu o tumoră voluminoasă la nivelul gâtului şi
extensie buco-faringiană (cu disfagie şi dispnee), publicată de conf. dr. Ion
Anghel şi dr. Alina Anghel, orelişti la Spitalul „Colţea“. Deşi este benignă,
boala se tratează ca un cancer, cu radioterapie şi chimioterapie. În speţă,
tratamentul chirurgical a constat în cura radicală a formaţiunii tumorale. După
vindecarea chirurgicală, pacientul a fost transferat în Clinica de Hematologie,
unde s-a aplicat un tratament după principii oncologice. Articolul este
ilustrat foto, dar şi cu o reproducere după CT cu o substanţă de contrast.
Interesant şi util pentru perfecţionarea
continuă a medicilor este referatul, adus la zi cu informaţii proaspete,
redactat de dr. G. Săraci şi prof. dr. Oliviu Pascu, „Abordarea endoscopică şi
terapeutică actuală în esofagul Barrett“. În BRGE, mucoasa esofagiană normală
de tip scuamos este înlocuită cu una mai rezistentă, de tip cilindric,
rezistentă la agresiunea clorhidropeptică, dar cu risc crescut pentru
dezvoltarea unui displazii ori a adenocarcinomului. Variatele tehnici de endoscopie,
prezentate de autori pe larg, permit pe de o parte diagnosticul de esofagită,
prelevările de biopsii şi monitorizarea evoluţiei sindromului, iar pe de alta
aplicarea tratamentului endoscopic, tot mai bine codificat: terapia ablativă,
cea fotodinamică, terapia cu laser, cea prin radiofrecvenţă, crioablaţia etc.
Un
alt articol-referat îndeplinind aceleaşi valenţe, anume de documentare în
vederea perfecţionării, scop firesc urmărit de Colegiul Medicilor Bucureşti,
este cel semnat de dr. Cristina Stoica, de la Clinica de Pediatrie, Institutul
Clinic „Fundeni“: „Anemia la copilul cu boală cronică de rinichi“.
Închei această răsfoire, prin forţa
lucrurilor incompletă, a celui mai recent număr apărut al revistei „Medicina modernă“, semnalând studiul
observaţional transversal, pe două grupuri de copii, efectuat de dr. Mihaela
Vinţan şi prof. dr. Ileana Benga, de la Clinica de Neurologie Pediatrică,
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, consacrat „Analizei
cantitative (QEEG) a traseului EEG de fond din somnul NREM în epilepsia benignă
rolandică (ERB)“. Potrivit autoarelor, la copiii cu ERB există un exces de unde
lente (delta) şi diferenţe de amplitudine, comparativ cu copiii sănătoşi, în
somnul NREM, la nivelul regiunilor centrotemporale, constatare sugestivă
astfel pentru o alterare a regiunii respective cerebrale. De unde importanţa
diagnostică a studierii traseului encefalografic în epilepsia rolandică benignă.
Şi acest material beneficiază de sugestive reprezentări grafice color a puterilor
relative pentru fiecare bandă de frecvenţă conform gupelor de vârstă în
maturarea EEG şi de mapping-ul activităţii EEG în somnul NREM.
