Numărul din februarie al revistei BMJ –
ediţia în limba română are ca principală temă schimbarea climei, respectiv ce
ar trebui să ştie fiecare medic despre subiect. Schimbarea climei este cea mai
mare ameninţare pentru sănătatea publică şi problema definitorie a secolului 21
(Margaret Chan, OMS). Dependenţa de combustibili fosili este problema care a
dus la acumularea în exces a dioxidului de carbon în atmosferă. Arderea lor
provoacă aproximativ şapte milioane de morţi premature prin poluare în interior
şi exterior. Profesioniştii din domeniul sanitar pot juca un rol important în
asigurarea unei bune înţelegeri a problemei de către cei care elaborează
politicile de sănătate şi de către publicul larg, menţionează articolele BMJ.
Investirea în formele de energie regenerabilă şi taxarea organizaţiilor care produc
combustibili fosili sunt posibile soluţii corective.
Alte materiale interesante din acelaşi număr
al revistei se referă la schimbările din cadrul Comisiei Europene privind
directoratul pentru sănătate: transferul responsabilităţii pentru dispozitivele
medicale, produsele farmaceutice şi Agenţia europeană a medicamentului de la DG
SANCO la DG Enterprise, directoratul pentru industrie şi antreprenoriat din
cadrul comisiei. Există pericolul ca interesele comerciale să primeze faţă de
siguranţa pentru sănătate, precum şi ca legile privind transparenţa rezultatelor
cercetării clinice să se dilueze, scriu specialiştii.
Revista
conţine încă un articol bun la rubrica „Parteneriatul cu pacientul“, ce tratează
situaţiile în care medicii şi pacienţii au opinii diferite. Capacitatea pacienţilor
de a obţine răspunsuri pe internet la problemele lor de sănătate schimbă fundamental
relaţia cu serviciile de sănătate, reaminteşte editorul BMJ, ceea ce face ca în
contextul actual, medicii să aibă menirea de îndrumători, şi nu de Dumnezeu, fără
a-şi eticheta drept dificili pacienţii care îşi caută singuri informaţiile
dorite. O astfel de asistenţă în colaborare poate exista numai dacă între cele
două părţi există respect reciproc şi o bună comunicare.
Numărul
din martie al aceleiaşi reviste abordează două probleme delicate şi mereu în
actualitate. Primul – asistenţa pentru sănătatea mintală în ţările cu venituri
mici şi medii. Editorialiştii spun că aceste ţări nu ar trebui să copieze
modelul occidental ineficient, inaccesibil şi insensibil (cheltuielile aferente
asistenţei medicale din SUA sunt exorbitante şi totuşi sistemul de sănătate
mintală abia ajunge la jumătate din oamenii cu cele mai severe tulburări
mintale). Ţările cu venituri mici şi medii pot crea sisteme de sănătate comportamentale
alternative punând accent pe mai multe strategii: ascultarea oamenilor, oferirea
posibilităţii celor implicaţi – pacienţi, familii, lucrători din sănătate, comunităţi
– de a-şi defini nevoile şi de a participa la proiectarea sistemelor pe care şi
le doresc. Pentru a creşte eficienţa acestor servicii în ţările cu resurse mai
mici, ar trebui să se pună un accent mai mare pe instruirea generaliştilor şi
lucrătorilor din sănătate fără pregătire medicală, şi nu atât pe pregătirea
specialiştilor; pe intervenţiile psihologice comunitare – sprijinul familial,
afilierea la un grup de suport, ocuparea forţei de muncă, meditaţia –, şi nu
atât pe terapii medicamentoase. Practicile bazate pe dovezi proprii ţărilor bogate
ar trebui să fie adaptate la particularităţile contextuale şi culturale locale.
Alt subiect adus în discuţie se referă la
drepturile familiei şi, deci, ale aparţinătorilor în ceea ce priveşte
serviciile de sănătate. „Nu este oare asistenţa medicală un sport de echipă în
care sunt implicaţi atât pacienţii, cât şi familiile lor?“, se întreabă Barbara
Lewis, om de marketing, fost jurnalist de investigaţii şi sora unei paciente
care a decedat în Statele Unite după o internare de două săptămâni la ATI. O
astfel de abordare nu doar că sporeşte gradul de satisfacţie a celor implicaţi,
de ambele părţi, ci şi reduce costurile actului medical, explică autoarea care
între timp s-a specializat în acest domeniu şi a ţinut cursuri la spitale, în
parteneriat cu medicii şi managerii unităţilor medicale.
Am remarcat şi studiul care dovedeşte că o
concentraţie genetic scăzută de 25-hidroxi-vitamină D se corelează cu un nivel
mai ridicat al mortalităţii generale, al celei provocate prin cancer şi prin
alte tipuri de afecţiuni, dar nu şi cea de origine cardiovasculară. La soare cu
noi!