Pe 14 martie s-au împlinit 89 de ani de la nașterea lui Iurie Darie, un mare artist, care ne-a făcut fericiți de multe ori în tinerețe. Omul, actorul, pictorul, designerul, artistul Iurie Darie a muncit o viață întreagă și ne-a încântat sufletele cu filmele sale, pe care le-am adunat aici ca să nu-l uităm.

    Deși n-a avut aptitudini muzicale, a fost solicitat în 1953 să-i sufle din goarnă pe „Nepoții gornistului”, anunțând că „Răsare soarele”, dar acesta a răsărit doar pentru unii. Apoi s-a dat „Alarmă în munți”, dar el nu s-a speriat și a telefonat la „Directorul nostru”, spunându-i: „Alo, ați greșit numărul”. La alarmă au participat „Băieții noștri” de la „Post restant”, declar asta „Pe răspunderea mea”.

    Presimțind că se va afla că „S-a furat o bombă”, Iurie și-a zis că, dacă e bombă, bombă să fie! Așa că a luat-o pe Lica Dej și a plecat cu ea la Cannes. Când s-a întors, a fost considerat „înapoiat”, dar el și-a luat „O vacanță la mare” să facă „Dragoste la zero grade” cu Florentina Mosora, care l-a trimis acasă în „Calea Victoriei”, unde de fapt locuia.

    Aflând că se pregătește „Procesul alb”, a îmbrăcat haina lui „Faust XX” și a coborât în „Subteranul”, unde a întâlnit-o pe Irina Petrescu, de care s-a rugat: „Mai lasă-mă un minut, mai lasă-mă o secundă, [...] mai lasă-mă o briză, o undă”. Dar ea i-a spus clar că nu se încurcă cu „Răutăciosul adolescent”.

    Revenind la suprafață, a acceptat să umble cu câțiva comici „De la munte la mare”, în timp ce „Brigada Diverse intră în acțiune”. Dar, dându-și seama că toate-s „Mofturi 1900”, a declarat textual: „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, bineînțeles în contumacie. A realizat apoi că totul nu-i decât un foc de paie al marelui mistificator Titus Popovici, prin stiloul căruia istoria României începuse să curgă direct din directivele Comitetului Central al partidului unic. Așa că i-a racolat pe „Frații Jderi”, pe „Ciprian Porumbescu”, pe „Cantemir” și a dat, sub conducerea lui „Ștefan cel Mare”, lupta de la „Vaslui 1474”, care de fapt a fost filmată la studiourile din Buftea și câștigată cu „Buzduganul cu trei peceți”.

    Actorul s-a deghizat apoi în „Mușchetarul român” și, în „Ultima noapte a singurătății”, a rezolvat și problema succesiunii, ulterior născându-se fiul său, Ducu. Apoi a putut pleca să lupte „Pentru patrie” în „Războiul pentru independență”. În timpul ăsta, „Dragonul” Dulea le pregătea lui și altora „Cianură și picătură de ploaie”, obligându-l să folosească „Ringul” ca să-și ia „Revanșa” pe „Drumul oaselor”, unde a dat peste „Galax, omul păpușă”.

    Atunci Iurie Darie a făcut un „Viraj periculos” la nemți, potrivit dictonului: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-i în... Germania”. Reîntors în țară, a câștigat „Rămășagul” cu „Coana Chirița”, obținând „Cale liberă” pentru „O zi la București”. Aici se cocea marele film al TVR – Revoluția română în direct –, la care a participat neremunerat și fără să obțină ulterior certificat de revoluționar.

    Ajungând la „Punctul zero”, a fost salvat de o doamnă cu „Zâmbet de floare” și de Sergiu Nicolaescu, care i-a dat gradul de feldmareșal și l-a trimis în „Triunghiul Morții”, de unde a scăpat ca prin minune ajutat de prietenii Candid Stoica, Radu Iftimovici şi Anca Pandrea, cu ajutorul cărora a făcut teatru „Incomod”. „Curve de lux” au fost prezentate pe mai multe scene, ajungând ulterior „Patru pe o canapea plus valetul”.

    Dar gândul și inima lui tot la film au rămas. „Îmi este dor de tine”, a declarat Iurie Darie într-un final unor ziariști. Ce păcat că am aflat de asta abia la sfârșitul vieții marelui artist. Deși, la final, și nouă, tuturor, ne este dor de el și de rolurile sale.