}

Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  CULTURĂ  »  Cultură

File din istoria medicinei

Viața Medicală
Conf. dr. Corneliu ZEANA vineri, 18 mai 2018
    Editura Academiei Române a publicat, la sfârșitul anului trecut, un amplu studiu filosofic și lingvistic, rezultat al strădaniei cercetătoarei Lia Brad Chisacof. Studiul este bazat pe două manuscrise consistente aflate în tezaurul de carte veche al prestigioasei instituții. Meșteșugul doftoriei – Primul tratat românesc de medicină este o lucrare de peste o mie de pagini, care reproduce, în facsimil, mai multe pagini din aceste manuscrise. Datarea textelor pare să fie imediat după anul 1700, dar sunt indicii care privesc și secolul precedent. O parte din texte aparțin lui Ion Adam (secolul al XVII-lea), dar o analiză auctorială privind etapele mai vechi nu se poate face. Lia Brad Chisacof a consacrat ani mulți studierii celor două manuscrise. Partea de istorie este scrisă în limba greacă, urmând apoi textul în limba română cu caractere slavone.

Bolnavi de prea multă mâncare

    Din primul capitol, scris în limba greacă, cu traducerea in-octavo în limba română, aflăm o veritabilă istorie a medicinei, din cele mai vechi timpuri, încă de când unii mari taumaturgi au fost asemuiți zeilor. Este o istorie scrisă întru glorificarea artei și științei medicale, ce ilustrează marea prețuire de care se bucurau medicii în antichitate, apropiați filosofilor și artiștilor.
    Despre medicina vechilor egipteni s-au păstrat puține lucruri, mai mult simboluri inscripționate și o serie de papirusuri greu de interpretat. Herodot spunea despre acești egipteni că aveau trupul mai sănătos, pentru că multe boli ar fi provenit din prea multă mâncare. Egiptenii obișnuiau ca trei zile pe lună „să se curețe”, ceea ce implica cel puțin oprirea alimentației.
    Medicina egipteană îi datorează mult lui Hermes Trismegisto, personaj aproape mitic, iar medicina hipocratică a luat mult de la cea egipteană. Manuscrisul, în traducerea Liei Brad Chisacof, consemnează faptul că, mult înainte de războiul troian, „a înflorit” Asclepios, pe care, pentru mânuirea meșteșugului „doftoriei”, grecii l-au preaslăvit și l-au făcut zeu după moarte. Grecii au înălțat un templu pentru medicină, unde Asclepios este zugrăvit alături de bufniță – pasărea înțelepciunii, șarpe –, dragon și câine. Șarpele semnifică oferirea leacului cu dibăcie și băgare de seamă, dragonul – identificarea cauzelor bolii, câinele avea grijă să nu-i facă vreun rău celui bolnav. Toiagul noduros din mână arăta că puterea leacului se cumpănește cu puterea bolnavului și cu înțelepciunea.
    Asclepios spunea că medicul trebuie să aibă grijă nu de un câștig ușor, ci să se îngrijească de mântuirea neamului omenesc. Asclepios, care a venit în Grecia din Egipt, are și alte reprezentări la Epidaur, încărcate de simboluri. Este înfățișat ținând în mână un con de pin și o pasăre, iar barba sa deasă și lungă arată că era înaintat în vârstă. Cunoștea, se spune, toate lucrările și puterile plantelor. Manuscrisul menționează și o serie de alți medici vestiți, ca Peon sau Melampos, cel care vindeca nebunia cu ajutorul unor plante. Grecii îi numeau pe acești medici „fii ai zeilor” și „eroi”. Ei proveneau din familii vestite și erau foarte cinstiți de oameni. Se amintește că Acron a oprit ciuma din Sicilia poruncind să se aprindă un foc mare care să ardă mult și în toate locurile să se aprindă lemne mirositoare. Acest medic era prieten cu Socrate și cu Criton din Atena.
    Podalerios a dezvoltat învățăturile lui Asclepios și a înființat școlile din Rodos, Kos și Knidos, unde veneau mulți spre a se forma. La Kos s-a format și Hipocrate. El era contemporan cu Democrit filosoful, Fidias sculptorul, Protagoras sofistul ș.a. Fiii și ginerele lui Hipocrate au continuat, în următoarele două secole, aceeași școală, cel mai cunoscut fiind Hipocrate al V-lea.

Migrarea cunoștințelor medicale

    Roma l-a avut ca reprezentant pe Galenus, căruia i se dedică un amplu capitol. El prepara leacurile cu mâna sa, alegând cu pricepere ierburile. De aici există termenul de „preparate galenice” – adică preparate conform indicațiilor, spre deosebire de cele standardizate (tipizate) care se comercializează astăzi, primele fiind practic eliminate. Galenus a scris cărți multe și felurite, nu doar despre remedii, ci și de gramatică, geometrie și filosofie. Numai veselia și vorbele lui mângâietoare păreau să-i vindece pe cei bolnavi. În lucrul de care se ocupa, îi plăcea statornicia, astfel încât niciun pericol nu putea să-l depărteze de drumul și de scopul părerii lui. Îmbătrânind desăvârșit, spune manuscrisul, a murit la baștina lui, Pergamon. Un alt medic roman vestit a fost Cornelius Celsus (el ne-a lăsat semnele celsiene ale inflamației), iar mai apoi Paracelsus, cum s-a autodenumit în onoarea lui Celsus.
    În secolul al XVI-lea, alchimiștii călugări franciscani își trag învățătura de la Hermes Trismegiston, „filosoful dintâi al egiptenilor”. Ei au urmărit meșteșugul fabricării aurului preluat de la egipteni și arabi, ale căror cărți fuseseră toate arse de Dioclețian, aceștia fiind suspectați de destabilizarea imperiului. Apoi, spun manuscrisele, pe când se pierdeau și se toceau cunoștințele medicale de la greci și latini, le-au preluat arabii, care au început să construiască școli mari și să adune biblioteci în Maroc.
    În perioada de maximă înflorire a culturii islamice apar deopotrivă doi mari medici și filosofi, dar istoria medicinei păstrează și memoria altor șase sau șapte mari medici, dintre care: Avicena, născut în 980 la Bukhara (în Uzbekistan, teritoriu pe care Rusia l-a smuls Persiei), mort în 1037; Allah ibn Sina, nume convertit (latinizat), medic, filosof și astronom; Averoes (Muhammad ibd Rashid), născut în Andalusia; califatul Cordoba, mare comentator al lui Aristotel, încercând să concilieze filosofia acestuia cu islamul (a murit în 1198, la vârsta de 62 de ani; statuia lui tronează și astăzi în fața cetății Cordoba).
    Și iudeii au răspândit medicina – un document important, tipărit la Veneția, este Lexiconul Ebraic. Aflăm de existența multor medici evrei răspândiți pe la curțile domnești și imperiale, în secolele XVI–XVII, nemenționați însă în „Meșteșugul Doftoriei”. Chiar și Ștefan cel Mare avea un medic evreu, judecat astăzi ca având prea puțină pricepere, deoarece a tratat guta domnitorului arzându-l cu fierul încins.

Medici care s-au crezut zei

    „Meșteșugul Doftoriei” adună scrieri medicale din cele mai vechi timpuri, prezintă pe larg o istorie a medicinei, mergând în special pe filiera greacă, neglijând cu totul străvechea medicină a Daciei. Din păcate, dacii nu ne-au lăsat nimic scris. S-au descoperit însă, pe teritoriul locuit de noi astăzi, cranii trepanate, ace de acupunctură din argilă arsă, precum și statuete cu indicarea punctelor de acupunctură. Dacii cunoșteau multe ierburi de leac.
    Între capitolele de istoria medicinei, scrise în limba greacă, și tratatul propriu-zis de medicină se află o predoslovie de laudă către cititorii de obște înțelepți, iubitori de carte. Acest capitol începe cu câteva fraze care aduc slavă lui Dumnezeu, vorbind și despre pedepse, cum că „boala este pedeapsă din cale-afară și urgisire de la Dumnezeu pentru anumite păcate”, dând exemplu marea epidemie din timpul lui David. Autorul îl critică pe cel care gândește că doar Dumnezeu ajunge să vindece orice boală, neglijând vindecarea prin mijloace pe care Ziditorul le-a dăruit firii.
    Hesiod zicea: „Acești doctori, în lucrarea și ungerea lor” – atenție la acest termen, cu conotații sacerdotale – „nu sunt fără greșeală, ci toată puterea lor de la Dumnezeu vine”. Unii medici, spune mai departe manuscrisul, s-au îngâmfat și s-au crezut zei, cerând oamenilor să-i recunoască astfel. Regele Filip al Macedoniei, de exemplu, a făcut un ospăț mare, cu mese bogate, iar pe Menecrate, medicul care se credea zeu, l-a așezat la o masă separat de ceilalți care mâncau și beau bucuroși. Medicul fusese așezat în fața simpozionului pregătindu-i-se doar un jertfelnic cu mirosuri bune asemenea unui zeu, dar fără să i se dea mâncare sau băutură. Atunci a înțeles el că este om, nu zeu.
    „M-am luptat și m-am străduit mulți ani spre folosul de obște al cititorilor”, scrie autorul manuscriselor, știind că astfel de cărți nu se găsesc în limba noastră. El a folosit surse germane, latine, grecești, turcești și maghiare pentru a finaliza această carte. În final, se notează faptul că manuscrisul a fost terminat în Hermannstadt, Hermanoppolis, adică Sibiul de astăzi. Manuscrisele la care ne referim corespund începuturilor iluminismului, lucru subliniat de repetate ori în prefața acestei cărți, publicată de Editura Academiei.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC