Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Brecht, în ritm de cabaret augmentat cu împuşcături

Viața Medicală
Candid STOICA luni, 1 iulie 2013
   Poet, dramaturg, eseist, autor al unor celebre piese, inventator al teoriei teatrului epic, conducător din umbră (sau din culise) al celebrului de acum „Berliner Ensemble“, Eugen Berthold Friedrich Brecht are o biografie sinuoasă (marxist în tinereţe, suspectat de activităţi antiamericane, iar în final tovarăş de drum al regimului comunist al Germaniei Democrate). Jucat în exces – chiar până la saturaţie – în timpul comunismului, a captat atenţia multor regizori, fiind considerat, alături de Eugen Ionescu, unul din ultimii mari autori de teatru veritabili. A generat în lume, dar mai ales în România, de-a lungul timpului, excelente spectacole: „Domnul Puntila şi sluga sa Matti“ (Teatrul C.F.R. Giuleşti), „Cercul de cretă caucazian“ (Teatrul Naţional) – 1962, ambele în regia lui L. Giurchescu; „Ascensiunea lui Arthuro Ui poate fi oprită“ (regia Horea Popescu, la Teatrul C.F.R. Giuleşti); „Omul cel bun din Sechuan“ (regia A. Şerban, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, 1968); „Şveik şi al doilea război mondial“ (1962), „Galy-Gay“ (1969 şi 2007), „Cercul de cretă caucazian“ (1977) şi „Mutter Courage“ (1972) (regizor L. Giurchescu la Teatrul de Comedie), dar şi excepţionalul spectacol cu „Opera de trei parale“ (Teatrul Bulandra, 1964, regizor L. Ciulei), pentru a aminti doar câteva dintre ele.
   În scrierea sa „Anmerkungen Mahagonny“ (Observaţii la Mahagonny), precum şi în „Micul Organon“, dramaturgul îşi va expune principiile teoretice ale teatrului epic în urma cărora publicul nu urma să se identifice cu actorii şi nici să se integreze acţiunii, impunându-i-se astfel o judecată de valoare proprie. Maniera prin care Brecht intenţiona să pună în practică această distanţare între auditoriu şi acţiunea piesei se constituia din discursuri directe şi arii cu rol de comentariu, ţelul urmărit fiind acela de a provoca transformări sociale. Teorie destul de complicată, cu multe teze discutabile, dar care, în ultimă instanţă, afirmă refuzul categoric al oricărui soi de dogmatism. Comentatorii avizaţi de pretutindeni insistă însă că pe adevăratul Brecht trebuie să-l căutăm înăuntrul operei sale, unde se afirmă plenar, cu o forţă extraordinară şi inimitabilă. O cale interesantă de punere în scenă a conceptului brechtian, de accesibilizare a lui spre omenesc a găsit în spectacolele realizate de el, de-a lungul timpului, atât în ţară cât şi în străinătate, regizorul român de talie internaţională Lucian Giurchescu.
   Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită, scrisă în 1941, în Finlanda, şi jucată în premieră în 1958, la Berlin, este, cum ne informează excelentul caiet-program al spectacolului de la Teatrul Odeon (al cărui autor pare să fie Tamara Susoi? Sau Sabina Spătaru? Sau Mihaela Marin?), de fapt, o parabolă satirică despre ascensiunea la putere a lui Adolf Hitler. Deşi acţiunea piesei este plasată în lumea gangsterilor din Chicago, personajele şi întâmplările au un corespondent real în Germania nazistă. Arturo Ui se vrea a fi Hitler, Ernesto Roma este – analogie directă – Ernst Röhm, Giuseppe Givola seamănă cu Joseph Goebbels, iar Dogsborough aminteşte de Paul von Hindenburg.
   Spectacolul realizat de Dragoş Galgoţiu (regie, light design şi coloană sonoră), desfăşurat pe un scenariu propriu, având la bază traducerea Mihaelei Creţu (versiune ce tinde spre o accesibilizare a lui Brecht, care are încă reputaţia unui autor dificil), deşi a acumulat o mare parte din ideile estetice exprimate de-a lungul timpului, s-a oprit la una sigură: aceea a cabaretului, foarte la modă în vremea venirii la putere a nazismului, reprezentaţia constituind o reuşită incontestabilă şi prezentându-se ca un veritabil spectacol de echipă.
   Dincolo de mai toate consideraţiile estetice despre teatrul epic, despre efectul de distanţare, aşa-numitul Verfremdungseffekt la modă în anii trecuţi, regizorul a intuit că, la Brecht, valabilă nu este teoria înstrăinării, ci opera însăşi, piesa, drama, care stă încă în picioare, de aceea a căutat să o valorifice prin distribuţie – care, trebuie să o spun cu admiraţie, este excelentă, fiind în ultimă instanţă marea lui realizare. Absolut toate personajele sunt caracterizate adecvat, de la costum, la mască, de la mişcare, la ritmul vorbirii.
   Că s-a adăugat un personaj (Brecht) poate este şi nu este bine, fiind prea didactic; că s-au tăiat nişte scene, e foarte bine; că altele au fost dilatate şi modificate, parcă nu e bine. Că unele personaje au fost devitalizate prin croşete masive, sigur nu e benefic. Că uneori s-a pus totuşi prea multă răceală, prea multă expunere rece, de faţadă, schematizând personajele, parcă iar nu e bine. Că unele episoade, precum cele cu Hindenburg/Dogsborough sunt prea plicticoase, fără substanţă dramatică, iarăşi nu e bine deloc, e chiar în detrimentul reprezentaţiei. Că au fost excluse songurile lui Brecht, iarăşi înclin să cred că nu e bine. Că unele personaje se târăsc, se agită inutil, execută salturi mortale, fac unele acrobaţii care îţi taie răsuflarea, întrebându-te dacă interpretul se va mai ridica de acolo vreodată, iarăşi nu ştiu dacă e bine (conform efectului de distanţare, e chiar contraindicat). Că aproape fiecare scenă este încununată, la un moment dat, cu tiruri de pistoale aducând a canonade de artilerie, ameninţând să asurzească ascultătorii, nu este bine deloc pentru niciuna din urechile celor din sală. Dar că două dansatoare de cabaret apar de foarte multe ori în ţinute lejere, poate e mulţumitor pentru o mare parte din privitori. Că absolut toţi interpreţii joacă în acelaşi sens, în aceeaşi cheie, asta da, este excepţional! Excelent cuplul Mircea Constantinescu – Mugur Arvunescu (Flake şi Butcher). Minunată, absolut originală prestaţia lui Laurenţiu Lazăr (Sheet). Impresionantă vitalitatea lui Gabriel Pintilei (Giuseppe Givola) şi a lui Mihai Smarandache (Emanuele Giri). Admirabil faciesul impenetrabil masculin al Dorinei Lazăr (Dogsborough), fin şi discret creionat cuplul Dullfeet (Mircea N. Creţu, Cătălina Mustaţă). Interesant tipul de actor înfăţişat cu naivitate de Marian Ghenea. Abulic, căzut parcă din Lună croitorul lui Marian Lepădatu. Înfricoşător, original,neaşteptat tipul creat de Istvan Teglas (Ernesto Roma). Şi, revin, senzaţional de apetisante sunt cele două dansatoare de cabaret (Ioana Marchidan şi Judith State). Foarte proaspăt, parcă venit de pe stradă, e cuplul celor doi tineri din Cicero (Ana Maria Moldovan şi Ionuţ Kivu), iar tigrul (creat de Andrei Both) este aşa cum şi-a dorit, terifiant. Dar, peste toţi, remarcabil, se impune jocul fin, abil nuanţat al lui Ionel Mihăilescu în Arturo Ui, uimind, uneori, prin simplitatea şi în acelaşi timp complexitatea lui. (Revin la Mircea N. Creţu: un excelent actor, posesor al unui excelent timbru vocal de tenor bariton, puţin întrebuinţat la posibilităţile lui reale)
   Arturo Ui, deşi e un rol de consacrare, poate unul din marile roluri ale dramaturgiei contemporane, a secolului trecut, nu atât prin ceea ce rosteşte, cât mai ales prin înfricoşătoarea proiecţie istorică pe care o are în spate, totuşi, e construit pe o singură coardă, cerând interpretului reale calităţi vocale în registrul fortissimo. Dacă ar fi să-i imputăm ceva: că în interpretarea sa, nu se observă într-adevăr ascensiunea personajului, jocul său fiind constituit liniar, pe orizontală.
   Se mai poate adăuga că reprezentaţia poartă şi pecetea a trei creatori: a coregrafului Răzvan Mazilu, căruia îi reuşesc admirabil mai toate secvenţele, prezenţa sa simţindu-se aproape în jocul tuturor actorilor; a scenografului Andrei Both, care a creat excelente cadre adecvate ideilor regizorale; a Doinei Levinţa, creatoarea unor excelente şi originale costume, care se pot constitui, la un moment dat, într-o adevărată paradă de modă interbelică, cum bine observa o distinsă observatoare a fenomenului teatral. În încheiere, nu pot decât să-i felicit pe toţi participanţii la acest interesant spectacol căruia îi urez vânt la pupa, pentru o viaţă cât mai lungă!
   Bertold Brecht, o legendă/luată-n arendă/de mii de actori/şi de milioane de spectatori!/Spirit acid, caustic/ţepos, clonţos/Câteodată extrem de furios/De cele mai multe ori sinuos!/Dar cel mai adesea cinic!/Am vrut să-i fiu amic/De s-ar fi putut ucenic/El pe Galilei l-a imortalizat/Eu pe Mazilu doar l-am dramatizat/Pe Make Şiş prin lume l-a purtat/Eu pe Şeptilici doar l-am arătat/Ce păcat, ce păcat/că nu-s aşa voinic/La înălţimea lui să mă ridic!

 

Foto: Mihaela MARIN

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.