}

Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  CULTURĂ  »  Cultură

Acorduri inedite la drum de sărbătoare

Viața Medicală
Dr. Raluca BULEA joi, 27 decembrie 2012

Înainte de a ne lua rămas bun de la acest an, dr. Raluca Bulea ne invită la o călătorie culturală inedită, cu iz de sărbătoare, din care vom afla: ce au făcut românii în Italia, cu ocazia zilei naţionale a României, ce ne pregăteşte Institutul Balassi pentru anul care vine, cu ce ne mai surprinde Forumul Cultural Austriac în această perioadă şi multe altele.

   Iarna este din nou aşa cum era odată pe meleagurile noastre… Cum ne-o aminteam din copilărie sau cum ni se spusese că ar trebui să fie, cu zăpadă, cu viscol şi ger, iarnă grea, dar şi frumoasă, căci s-a înveşmântat din vreme în strai de sărbătoare, ascunzând pentru un timp ceea ce este urât şi neplăcut, îndemnându-ne parcă şi pe noi să facem asemeni ei. Să ne gătim şi pregătim pentru zilele deosebite pe care le aşteptăm cu mare drag şi să încercăm să vedem în jurul nostru ceea ce este bun şi frumos. Nu e vorba să ne rupem de realitate, ci să facem în mod deliberat o alegere pentru perioada pe care o traversăm – alegerea de a ne îndrepta atenţia numai la spiritul sărbătorilor, la bucuria de a dărui şi de a împărtăşi timp şi emoţii alături de cei ce ne sunt aproape de suflet, dar şi de necunoscuţii de pe stradă. Dacă reuşim să aducem zâmbetul pe chipul cuiva cu o vorbă bună sau cu un gest simplu, şi acesta poate fi un dar nepreţuit, mai ales că este oferit cu cea mai mare generozitate, neaşteptând nimic în schimb. Bucuria celuilalt este răsplată prin ea însăşi. Să aşteptăm sărbătorile cu sufletul deschis şi curat. Să nu uităm să luăm tot ce este mai bun şi din cale, adică din zilele care ne mai despart de Crăciun şi de Anul Nou. Mereu alături de noi, prietenii de la institutele culturale s-au străduit să ne ofere multe momente frumoase, despre care merită să povestim.
   Într-o seară desprinsă parcă din poveştile bunicii, în care fulgii de nea se îngrămădeau să vină printre şi peste noi, cu o veselie şi un entuziasm molipsitoare, s-a potrivit să fie tocmai momentul în care Institutul italian de cultură a pus la cale ultimul eveniment al anului de la care ne vom lua rămas bun peste doar câteva zile. Un concert inedit, de harpe, reunite în formaţie de patru, au încântat publicul care nu s-a lăsat intimidat de viscol şi a ales să vină la sala mare a Teatrului Odeon. Apariţia instrumentistelor (Sabina Baratella, Alice Belardini Pini, Giulia Rettore, Alessandra Targa) a fost, la rândul ei, în ton cu ceea ce se întâmpla afară şi cu ideea de sărbătoare: înveşmântate în alb, diafane, aidoma unor îngeri coborâţi din ceruri în aşteptarea sosirii aripilor, păreau şi ele să fie vestitoare ale minunii Naşterii Domnului, care ne va umple sufletele în curând. De altfel, formaţia a şi adoptat denumirea de White Harps Quartet şi, după concertul încununat de succes de la Bucureşti, a realizat un miniturneu prin Ardeal, cântând la Braşov, Alba-Iulia, Sibiu şi Cluj-Napoca, în special în biserici, ceea ce a creat cu siguranţă o ambianţă încă şi mai potrivită cu muzica lor. Programul abordat pentru aceste concerte a mers de la muzica barocă, trecând prin compozitori de la sfârşitul secolului XIX, până la creatori contemporani, cu ritmuri de jazz şi altele inspirate de sonorităţile Americii Latine.
   Pentru a nu părăsi încă zona culturală italiană, vom face o scurtă călătorie în sens invers. Dacă în mod obişnuit citiţi în rubrica noastră despre ceea ce fac italienii la Bucureşti şi în restul ţării, vă propun, cu această ocazie, pentru că este un număr special, să aflăm şi ce fac ai noştri în Italia. Mai exact, cum a fost marcată ziua naţională a României de Institutul român de cultură şi cercetare umanistică de la Veneţia. Evenimentul, desfăşurat la Palatul Franchetti, sediul Istituto Veneto di Scienze, Lettere ed Arti, prestigios for academic şi cultural al Veneţiei, a avut o dublă valenţă. Pe de o parte, a fost marcat momentul 1 Decembrie 1918, cu tot ceea ce a adus el pentru evoluţia ulterioară a statului român. După o introducere făcută de conf. univ. Rudolf Dinu, directorul ICR Veneţia, despre momentele premergătoare care au făcut posibilă Marea Unire, prof. univ. Alberto Basciani, de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Roma Tre, a susţinut conferinţa cu titlul: „Una protagonista della nuova Europa: la Grande Romania“ (O protagonistă a noii Europe: România Mare), care a făcut referire la impactul pe care l-a avut ţara noastră în plan internaţional, între 1918 şi 1940, şi la schimbările interne pe care Marea Unire le-a impus în organizarea ţării. Specializat în istoria ţărilor balcanice, profesorul Basciani are un interes deosebit pentru istoria României şi le-a prezentat conaţionalilor săi un moment mai puţin cunoscut despre o ţară privită de multe ori cu reticenţă în Italia. Pe de altă parte, tot cu ocazia Zilei Naţionale, a fost marcată aniversarea a 150 de ani de diplomaţie română, prin trecerea în revistă a unor imagini şi documente ilustrând momentele-cheie ale istoriei relaţiilor diplomatice ale României, începute încă din vremea Principatelor Unite, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Totodată, au fost acordate, din partea Ministerului român al Afacerilor Externe, diplomele aniversare „pentru merite speciale în promovarea valorilor româneşti şi universale în relaţiile internaţionale“, unor personalităţi din mediul academic şi cultural veneţian, care, de-a lungul anilor, au sprijinit în mod deosebit activitatea ICR Veneţia, de susţinere a culturii româneşti în peninsulă, prin organizarea de proiecte de mare anvergură. Cei astfel omagiaţi au fost Paolo Baratta, preşedintele Bienalei de la Veneţia, prof. univ. Carlo Carraro, rectorul Universităţii Ca’ Foscari (unde se desfăşoară, printre alte activităţi, inclusiv cursuri de limba şi literatura română pentru studenţii italieni), prof. univ. Gian Antonio Danieli, preşedintele Istituto Veneto di Scienze, Lettere ed Arti, prof. univ. Michele Gottardi, preşedintele Ateneo Veneto, şi Cristiano Chiarot, preşedintele Fundaţiei Teatrului „La Fenice“.
   Revenind la Bucureşti, ne întâlnim cu un alt moment aniversar, de data aceasta al Institutului Balassi, cel care, în urmă cu două decenii, în octombrie, îşi deschidea porţile pentru publicul interesat, sub titulatura: Centrul Cultural Maghiar. Şi pentru că o asemenea perioadă merită să fie sărbătorită din plin, întreaga toamnă şi începutul de iarnă au fost încărcate de repere culturale ungureşti, în Capitală şi nu numai. Cel mai important dintre acestea a fost prezenţa la Bucureşti a unei expoziţii retrospective a şcolii de pictură de la Baia Mare, intitulată „Budapesta – Baia Mare – Bucureşti“, găzduită în paralel la sediul Institutului (secţiunea de grafică şi desen) şi la Colors-Art Gallery (secţiunea de pictură). Reunind în special artişti maghiari, dar şi români, susţinută de-a lungul timpului atât de autorităţile de la Budapesta, cât şi de cele de la Bucureşti, colonia artistică de la Baia Mare a ajutat la formarea unui număr mare de pictori, unii ajungând să fie cunoscuţi şi să lucreze la Paris, la sfârşitul secolului XIX şi în prima jumătate a secolului XX. Lucrările alese pentru această expoziţie sunt peisaje din Maramureş, din locuri unde muntele îmbrăţişează câmpia, portrete, dar şi tablouri ale membrilor şcolii care au ales să viziteze şi să picteze şi în alte părţi, cum a fost Balcicul, îndrăgit de artiştii plastici în perioada interbelică.

 

   Despre această expoziţie, dar şi despre realizările trecute şi proiectele viitoare ale Institutului Balassi ne vorbeşteAndrás László Kósa, directorul instituţiei.
   Care este semnificaţia celor 20 de ani de prezenţă culturală maghiară la Bucureşti?
   – Vorbim de două decenii pentru că, într-adevăr, institutul şi-a început activitatea în octombrie 1992, dar de fapt ne referim la o perioadă mai îndelungată, căci între cele două ţări a existat un acord de cooperare culturală încă de la sfârşitul anilor ’60. În ultimii douăzeci de ani am organizat în jur de o sută de evenimente culturale anual, într-un oraş în care locuieşte o importantă comunitate maghiară şi, de asemenea, sunt mulţi maghiari care lucrează aici, în cele mai diferite domenii economice, dar şi în sfera culturii, scriitori, muzicieni. Consider că este foarte important faptul că suntem prezenţi aici, mai ales pentru că Europa Centrală şi de Est este foarte importantă pentru diplomaţia culturală maghiară, Institutul Balassi având filiale în aproape toate capitalele din regiune; în curând urmează să fie deschise două noi reprezentanţe, la Belgrad şi Zagreb. Aceşti douăzeci de ani au o valoare deosebită atât prin numărul, cât şi prin calitatea evenimentelor organizate. Noi nu ne propunem să organizăm evenimente pentru diaspora maghiară din Bucureşti, aceasta este preocuparea Casei Petöfi, scopul nostru este realizarea de activităţi pentru românii din Bucureşti şi pentru viaţa culturală de aici.
   Care au fost momentele cele mai importante din această perioadă?
   – Cred că în fiecare an a fost câte ceva special. Începând cu anul 1992, când am deschis porţile sediului aflat atunci în strada Batiştei. Directorul din acea perioadă a lucrat cu foarte mulţi colaboratori, pe lângă personalul centrului, care contribuiau la proiectele aflate în desfăşurare, mod de lucru mai puţin obişnuit în momentul respectiv. Au fost apoi iniţiate o serie de evenimente, de acum intrate în calendarul stabil al fiecărui an, devenind tradiţie. Festivalul muzicii maghiare este organizat în primăvara fiecărui an şi la el participă foarte mulţi tineri muzi­cieni români, care pregătesc piese maghiare pentru acest concurs, iar premianţii sunt trimişi la o instituţie muzicală din Europa. De exemplu, câştigă­toarea concursului de anul acesta va merge la Viena, la Institutul Balassi, pentru a participa la concertul de Crăciun, iar ceilalţi premianţi au mers la Paris şi la Praga. De asemenea, este importantă şi Săptămâna filmului maghiar, ajunsă la a cincea ediţie, căci cinematografia este un mijloc de comunicare culturală cu tinerii, prin intermediul filmelor putând să ajungem la elevi şi studenţi. Există, pe de altă parte, evenimente pe care le organizăm în colaborare cu alte instituţii străine prezente la Bucureşti, cum este Noaptea institutelor, când vin la sediul nostru colegii de la Institutul Polonez, de la Institutul Goethe sau de la Forumul Cultural Austriac, iar spaţiul nostru, atât în interior, cât şi în curte, este foarte potrivit. Acestea ar fi reperele cele mai importante, dincolo de care aducem în fiecare an câte un artist sau câte un eveniment mai interesant sau cu o importanţă deosebită. Pentru 2012, cu ocazia aniversării celor 20 de ani de existenţă, pe lângă alte evenimente, se distinge expoziţia de pictură a şcolii băimărene, prezentă pentru prima dată la Bucureşti, acesta fiind un tezaur comun maghiar şi român. Consider că este foarte important să aducem lucruri care ne sunt comune, care să ne facă să ne înţelegem pe noi înşine şi culturile noastre.
   Ce ne puteţi spune despre activităţile desfăşurate în restul ţării?
   – Avem o serie de parteneriate foarte importante, cu Festivalul de jazz de la Sibiu, la care aducem de fiecare dată şi muzicieni maghiari, precum şi cu Festivalul de film de scurt­­­metraj Alter-Native de la Târgu Mureş, care aniversează, ca şi noi, 20 de ani, la care am participat de fiecare dată. Avem, de asemenea, şi colaborări în afara ţării, la Chişinău, cu ajutorul ambasadei Ungariei din Republica Moldova, şi organizăm concerte şi expoziţii care se bucură de mare succes. Pentru anul viitor, sper să putem duce la Chişinău expoziţia de fotografie a Annei Zavileiskaia, rusoaică, dar locuieşte la Budapesta. Expoziţia a fost deschisă la noi la începutul lui decembrie, în prezenţa excelenţelor lor Oleg S. Malginov, ambasadorul Federaţiei Ruse, şi Füzes Oszkár, ambasadorul Ungariei la Bucureşti, aceasta fiind prima ocazie în care cei doi au vernisat împreună o expoziţie.
   Acest moment aniversar se suprapune cu preluarea de dv. a mandatului de director al Institutului Balassi din Bucureşti. Cum apreciaţi această coincidenţă şi care sunt proiectele pe care le aveţi pentru perioada următoare?
   – Coincidenţa este absolut întâmplătoare, nu a fost nimic premeditat. Ceea ce contează este ce vrem să facem de acum încolo. Am început deja să lucrăm la programul pentru anul viitor, avem în agendă câteva expoziţii şi concerte foarte interesante, pe care ne propunem să le organizăm în parteneriat fie cu instituţii din România, fie cu alte organizaţii străine de la Bucureşti. Motivele sunt atât de ordin financiar, căci trecem printr-o perioadă în care instituţiile culturale din orice ţară nu se descurcă prea grozav, şi, oricum, prin cooperare putem să ajungem mai departe şi să realizăm lucruri extraordinare. Încercăm să aducem expoziţia de teatrologie a fostului ministru de externe Bánffy Miklós, născut în 1873, la Cluj. De asemenea, dorim să îl aducem pe Snétberger Ferenc, unul dintre cei mai cunoscuţi chitarişti de jazz, maghiar de etnie romă. Ar fi un eveniment deosebit să concerteze în România. Avem şi planuri de organizare a unor evenimente ştiinţifice, în condiţiile în care în 2013 se împlinesc 100 de ani de la naşterea marelui matematician Erdös Pál, care a lucrat şi cu mulţi matematicieni români, şi, de asemenea, se comemorează 100 de ani de la dispariţia unui alt matematician renumit, Vályi Gyula, născut la Târgu Mureş, fost profesor la Universitatea din Cluj. În altă ordine de idei, la 22 martie va avea loc al douăzecilea meci de fotbal dintre reprezentativele Ungariei şi României, în cadrul preliminariilor Campionatului mondial din 2014, din Brazilia – primul meci, la Budapesta. La 6 septembrie este programat returul, la Bucureşti. Vom încerca să organizăm cel puţin o expoziţie pe această temă, pe care să o ducem în oraşele mari – Timişoara, Cluj, Craiova, Constanţa –, precum şi în mai multe oraşe din Ungaria, pentru că şi aici este vorba de o istorie comună, pe care vrem să o arătăm şi să marcăm etapele în care una sau alta dintre echipe era mai valoroasă şi cum s-au comentat aceste evoluţii la vremea respectivă.
   În ultimii ani, Centrul Cultural Maghiar a întâmpinat momentul trecerii de la un an la altul cu câte o expoziţie de fotografie. S-a întâmplat şi anul acesta, vedem că obiceiul se repetă, dar într-o altă manieră: dacă în anii trecuţi au fost fotografi renumiţi de origine maghiară, anul acesta este vorba de o artistă tânără, născută în Rusia. Comentaţi, vă rog, această schimbare.
   – Nu zic că nu mai avem fotografi mari din trecut în Ungaria, dar cred că trebuie adusă şi o latură mai proaspătă. Încercăm să abordăm ceva de actualitate. În anii trecuţi, i-am prezentat pe Capa, Hervé, Brassai, Kértesz şi mai sunt şi alţii care vor fi prezentaţi în viitor, dar consider că e interesant să vedem şi ce lucrează cei care ne sunt contemporani. În acest context ne-am oprit la Anna Zavileiskaia, care nu este fotograf, ci arhitect, dar face fotografii deosebite şi lucrează cu o agenţie din Milano. Ajungem astfel la o situaţie inedită: o rusoaică ce trăieşte la Budapesta şi este susţinută de o agenţie italienească vine la Bucureşti cu o expoziţie. Realizăm în modul acesta mult mai mult decât prezentarea exclusivă a culturii maghiare care nu a trecut de graniţele Ungariei, aducând nume europene sau cunoscute în întreaga lume.
   În încheiere, un mesaj pentru cititorii săptămânalului „Viaţa medicală“.
   – Sper să treacă în număr cât mai mare pe la institutul nostru, pentru că avem expoziţii, concerte şi saloane de literatură la care merită să participe, dar încercăm să facem mai mult decât atât şi să organizăm mai multe activităţi pe latura ştiinţifică, în aşa fel încât să ajungem la cei care se ocupă de medicină şi farmacie, pentru că aceste domenii sunt dintre cele care nu se pot face doar în context naţional, românesc sau unguresc, ci funcţionează cel mai bine prin cooperare şi prin lucrurile comune ajungem mult mai departe. Ca un prim reper, până la jumătatea lunii ianuarie poate fi vizitată expoziţia de fotografie deja menţionată, intitulată Sho(r)t Stories. Abordând clasica fotografie alb-negru, Anna Zavileiskaia ne lasă, prin imaginile sale, să ne imaginăm tot felul de poveşti de viaţă, unele frumoase sau vesele, altele triste, unele banale, altele poate excepţionale, pe care le aduce laolaltă numitorul comun al universalităţii emoţiilor şi situaţiilor care se desprind din ele, care ar putea să aibă loc oriunde în lume. De altfel, puţine dintre fotografii conţin detalii care să ne sugereze unde au fost făcute, pentru că nu locul contează, ci oamenii şi ceea ce li se întâmplă lor, felul în care interacţionează între ei sau în care se izolează de semeni, felul în care se bucură, suferă sau – pur şi simplu – trăiesc.

   Pentru a închide călătoria noastră culturală în acelaşi fel în care am început-o, ne vom întoarce la Crăciun şi la muzică, pentru că (şi) ea contribuie la crearea stării de spirit potrivite să-l întâmpinăm cum se cuvine. Forumul Cultural Austriac a fost partener la două evenimente concertistice organizate cu ocazia sărbătorilor, ce au avut în prim-plan artişti care, într-un fel sau altul, au legătură atât cu Austria, cât şi cu România, şi care au avut, fiecare în parte, doza proprie de inedit, de situaţii nemaiîntâlnite.
   Concertul susţinut de Romanian Academic Orchestra – orchestra de cameră a Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi – la Athenée Palace Hilton, sub bagheta dirijorului austriac Michael Beck, a început cu aproape o oră întârziere, pentru că muzicienii au avut un incident pe drumul spre Bucureşti, care i-a obligat la un popas forţat de patru ore la Roman. Chiar şi aşa, nu au putut fi împiedicaţi să sosească la întâlnirea cu publicul din Capitală, doritor să asculte muzică austriacă, care s-a putut astfel delecta cu acordurile lui Joseph Haydn, ale lui Franz Schubert (o versiune cu naiul ca instrument-solist interpretând cunoscutul opus Ave Maria) sau ale familiei Strauss. Acestea din urmă ne-au dus direct în atmosfera strălucitoare a balurilor vieneze de altădată. Fără valsuri, polci şi marşuri, care să ne amintească de perioada de glorie a Vienei imperiale, seara austriacă ar fi fost văduvită de un ingredient important şi ar fi fost, neîndoielnic, incompletă. Am avut însă parte de ceea ce aşteptam, ba încă şi de elemente surpriză, atunci când în scenă a fost introdusă, pentru acompaniament la Polca fierarilor, a lui Josef Strauss, o… nicovală, adusă tocmai de la Podul Iloaiei pentru spectacolul de la Bucureşti.
   Cel de-al doilea concert sprijinit de Forumul Cultural Austriac şi Ambasada Austriei la Bucureşti a fost o dovadă că uneori ceea ce este mai bun se păstrează la urmă. În sala mare a Ateneului Român, mai plină de culoare şi de flori decât în mod obişnuit, a avut loc concertul Magic Winter – Rezonanţe exotice al Orchestrei Române de Tineret, conduse de maestrul Cristian Mandeal. Prezenţa austriacă a fost reprezentată de The Wave Quartet, o formaţie de marimbe din Salzburg, alcătuită şi condusă de Bogdan Băcanu, român stabilit în oraşul lui Mozart, care a ales acest instrument rar întâlnit în sălile de concert. Alături de el, Emiko Uchiyama, Vladimir Petrov şi Christoph Sietzen au dat viaţă – cu inspiraţie şi mult entuziasm – unor lucrări în primă audiţie românească: Concertul în do major de Bach, BWV 1061, pentru patru marimbe şi orchestră, şi Concertul pentru marimbă şi orchestră de Emmanuel Sejourne. Înainte de pauză, bisul celor patru solişti, care au oferit un regal de virtuozitate, a ridicat sala în picioare cu aplauze binemeritate. În partea a doua, maestrul Mandeal şi-a condus tinerii discipoli printr-un repertoriu în ton cu titlul concertului, abordând lucrări mai rar cântate, aparţinând lui Rimski-Korsakov (Capriciu spaniol), Theodor Rogalski (Gaida – dans aromân), Hector Berlioz (Marş ungar), Edvard Grieg (Dans arab), Johann Strauss (Marş persan), încheind cu faimosul Bolero al lui Maurice Ravel. La bis, după ce ne purtase printr-un periplu muzical căruia i-am putea spune transnaţional, a încheiat cu la fel de cunoscutul Marş Radetzky, asezonat însă – căci şi umorul ne prinde bine la ceas de sărbătoare – cu o variantă pentru orchestră a refrenului Jingle Bells, care a făcut deliciul publicului.
   Iar drumul nostru încă nu s-a încheiat. Ne mai rămân câteva zile în care să savurăm pregătirile, aşteptarea şi darurile negândite care se ivesc, pentru a primi pe deplin împăcaţi minunea Naşterii Domnului, pentru a renaşte şi noi, spiritual, şi a ne apuca de planurile pregătite pentru anul ce vine.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC