Vrei să
ai succes în teatru? Cauţi o piesă neapărat de Neil Simons. Găseşti regizorul
care va alcătui viitoarea distribuţie cu actorii cei mai potriviţi, nu atât cei
mai talentaţi, ci mai ales cei mai liberi la ora respectivă ca toată treaba să
se realizeze cât mai rapid, în maximum două săptămâni şi… încă cineva foarte
important: omul cu banii, sponsorul. Restul vine de la sine. O reclamă
inteligent susţinută prin ziare tabloide şi prin canalele tv. Şi publicul va da
năvală. E ceea ce se întâmplă acum la Teatrul de Comedie cu coproducţia Un
cuplu ciudat.
Să o
luăm metodic: autorul, născut în 1927, este un fabricant de succese sigure. Are
zeci, dacă nu sute de piese (mii nu, căci mii nu are, scriu istoricii, decât
Lope de Vega). Dar, lucru ciudat, deşi are puzderie de piese, cartea lui Peter
Conn „O istorie a literaturii americane“, apărută anii trecuţi (1996) la
editura Univers, nu-l menţionează. A luat o mulţime de premii din toate
categoriile: Pulitzer, Tony, Mark Twain, Golden Globe, Emy şi a avut nenumărate
nominalizări la Oscar, dar niciodată n-a câştigat efectiv (e şi acolo o
mafie…). În vremea „împuşcatului“, maestrul Beligan i-a jucat la Naţional
„Prizonierul din Manhattan“.
Odd Cuple (scrisă în 1965), jucată în acelaşi an
pe Brodway, ulterior ecranizată cu doi aşi ai comediei (Jack Lemmon şi Walter
Mathaw) a fost considerată de responsabilii de marketing teatral „cea mai
faimoasă comedie americană a secolului XX. O poveste frumoasă despre prietenie,
despre tabieturile bărbaţilor, despre problemele de cuplu, despre diferenţele
esenţiale de percepţie a vieţii dintre oameni“.
Autorul,
la cererea publicului, a scris şi o variantă feminină a „ciudatului cuplu“,
care deja se joacă atât în teatrele din ţară, cât şi de unele trupe particulare
din Capitală. Teatrele româneşti, în lupta lor neobosită împotriva dramaturgiei
autohtone, au luat obiceiul de a relua succese vechi dar sigure din urmă cu
peste cincizeci de ani de pe întreg mapamondul şi în special de pe Broadway.
Spectacolul care se joacă la Teatrul de Comedie are o distribuţie excelentă, în
care evoluează cu mult aplomb, farmec şi inteligenţă excesivă, amintind de
marii juni primi comici ai teatrului românesc antebelic, doi reprezentanţi ai
noii generaţii de actori: Alex Conovaru şi Angel Niculescu. Ei reuşesc un tur
de forţă uimitor de a nu plictisi publicul pe toată durata spectacolului (două
ore şi zece minute). Sunt secondaţi de şerban Georgevici, Marius Drogeanu şi
Bogdan Ghiţulescu (prietenii celor doi protagonişti), fiecare căutând, ca adevăraţi
profesionişti, să-şi portretizeze succint, dar adecvat, prin mici ticuri de
comportament, fiecare personaj în parte.
Desigur,
fiecare cronicar are preferinţele sale. Fără să diminuez performanţele celorlalţi,
simpatiile mele merg spre celălalt cuplu al piesei, cuplul feminin, care apare
în partea a doua, interpretat de Delia Nartea şi Gloria Găitan (ce nume
fabulos). Jucând ca două mari actriţe, ele au reuşit să creeze un halou de
inedit în amalgamul de locuri comune ale piesei, propunând atât prin diferenţa
de statură a interpretelor, cât şi prin vioiciunea cu care sunt spuse
replicile, un cuplu original care ar trebui valorificat şi în alte situaţii.
Spectacolul este regizat de Liviu Lucaci, cunoscut până acum publicului în
primul rând ca actor, căruia îi reuşeşte performanţa de a crea impresia că a lăsat
atât piesa, cât şi pe interpreţi să se desfăşoare în voie (deşi sunt indicii că
a lucrat atent aproape fiecare detaliu, nestingherind însă prin truvaiuri
regizorale sau amputări desfăşurarea acţiunii), obţinând la final un rezultat
excelent pentru care-l felicit.
Trebuie
să recunoaştem însă că toate strădaniile tinerilor artişti nu s-ar fi
materializat plenar fără susţinerea financiară privată, printre care şi un
producător cunoscut de whisky, dar şi fără mărinimoasa găzduire a Teatrului de
Comedie.
N-am
mai văzut niciodată atâtea sticle de whisky desfăcute. N-am văzut de când sunt
atâta revărsare din miraculosul lichid. A fost o seară magică sub auspiciile
alcoolului. Toată producţia spectacolului este o întreprindere temerară şi
poate fi un exemplu de cum se poate construi cu succes pe un segment în care
concurenţa este la ordinea zilei.