Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa, a anunțat că se va construe un corp nou la Spitalul Județean Neamț pentru tratarea pacienților critici – politraumă.
Astăzi, 19 mai, a fost semnat contractul pentru prima etapă a proiectului destinat tratării pacienților critici politraumă: proiectarea și execuția lucrărilor pentru noul corp de clădire, care va fi conectat cu actuala Unitate de Primiri Urgențe, a precizat într-o informare președintele CJ Neamț, Daniel Vasilică Harpa.
„După ce am obținut finanțarea prin Programul Sănătate, facem astăzi un pas important pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.”
Este o investiție de aproximativ 12 milioane de lei, iar durata de realizare este de 28 de luni: 2 luni pentru documentațiile tehnice necesare avizelor și autorizațiilor, 2 luni pentru proiectul tehnic și detaliile de execuție și 24 de luni pentru lucrări, a amintit președintele CJ Neamț.
A doua etapă a proiectului va însemna achiziția echipamentelor medicale performante, astfel încât pacienții aflați în stare critică să poată fi tratați în condiții mai bune, cu infrastructură modernă și dotări adecvate.
Este un proiect cu o valoare totală de peste 27 de milioane de lei, din care peste 26 de milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile.
„Chiar dacă ridicăm un nou spital județean, este necesar să investim și în actualul Spital Județean, pentru că nevoia de servicii medicale este mare și trebuie să răspundem cât mai bine acestei cereri”, a conchis președintele Consiliului Județean Neamț.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe