Unul
din cele mai importante evenimente din domeniul chirurgiei cardiovasculare
românești a avut loc în perioada 21–24 septembrie la Iași. Este vorba despre
cea de-a treisprezecea ediție a Reuniunii anuale a Societății Euro-Asian Bridge
– o societate profesională de chirurgi cardiovasculari care realizează o punte
între țările din Europa și Asia.
Timp
de patru zile, în cadrul manifestărilor științifice au avut loc 25 de sesiuni
în care 93 de participanți din 41 de țări au prezentat 260 de lucrări
științifice. Toate continentele au fost reprezentate prin prezența chirurgilor
cardiovasculari și a specialiștilor din domeniile conexe chirurgiei cardiace:
cardiologi intervenționiști, chirurgi pediatri, anesteziști, radiologi,
infecționiști.
Un
aspect inedit din cadrul congresului a fost reprezentat de cele trei
sesiuni transmise în direct din sălile
de operație ale Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași. Chirurgul Mauro
Caseze din Italia a efectuat împreună cu prof. dr. Grigore Tinică intervenții
chirurgicale minim invazive, transmise în direct în sălile de conferințe, iar
prof. dr. Hans-Joachim Schäfers din Germania a realizat o intervenție
chirurgicală de reparație a valvei aortice care a fost transmisă live de la
București. Cei prezenți în sălile de conferință au asistat la o inserției de
valvă aortică transcateter, pe două căi – transapicală și transfemurală.
În
cadrul prezentărilor, accentul a fost pus pe cele mai noi proceduri
chirurgicale minim invazive folosite în tratarea afecțiunilor inimii. În ultima
perioadă, chirurgia cardiovasculară a evoluat foarte mult, îndreptându-se către
micșorarea inciziilor și proceduri minim invazive. Preocuparea chirurgilor
cardiovasculari din întreaga lume este încercarea de a reduce pe cât posibil
traumatismul, a declarat prof. dr. Grigore Tinică.
Subiectele
și noutățile dezbătute în cadrul celor patru zile de manifestări științifice au
inclus noi metode de implantare a valvei aortice, a valvei mitrale
transcaterer, prevenția și combaterea infecțiilor nosocomiale în domeniul
chirurgiei cardiovasculare, procedee de tratament al leziunilor valvulare prin
acces minim invaziv, tratamentul modern al bolii coronariene și tratamentul
chirurgical al aritmiilor cardiace.
De
asemenea, au fost susținute prezentări cu impact major pentru viitorul
chirurgiei cardiace. Prof. dr. Costin Sava (Germania) a vorbit despre cum se
poate genera o nouă inimă, iar prof. dr. Jacob Lavee (Israel) a prezentat o
lucrare despre inima artificială. Chirurgul Lucian Lozonschi (SUA) a prezentat
o nouă metodă de tratare a bolii mitrale prin implantarea valvei mitrale
transcateter, pentru care a obținut premiul pentru cea mai bună lucrare din
Congres, iar prof. dr. Jacek Moll (Polonia) a vorbit despre hipoplazia de cord
stâng, fiind unul dintre cei mai experimentați chirurgi din Europa în cazul
acestei afecțiuni rare.
În
cadrul evenimentului s-a desfășurat și cel de-al treilea Simpozion
internațional de cardiologie pediatrică și chirurgie cardiacă. În cadrul
acestei manifestări, prof. dr. Randas Vilela Batista (Brazilia) a descris
tratamentul sindromului Eisenmenger. Pentru această patologie este indicat
transplantul cord-pulmon, dar din cauza mortalității extreme, procedura nu se
realizează în multe locuri ale lumii, astfel încât acești pacienți sunt
condamnați la moarte. Prof. dr. Randas Batista a venit cu o nouă metodă de
tratament, care constă în extracția oxigenului din artera pulmonară,
demonstrând că acesta este responsabil de creșterea rezistenței pulmonare. În
cadrul discursului său, profesorul Batista a prezentat cazurile a 42 de
pacienți operați prin această tehnică.
În
premieră mondială, dr. Tammam Youssef (Italia) a prezentat o lucrare care a
abordat corectarea trunchiului arterial fără utilizarea unui tub (conduct), așa
cum se procedează la ora actuală. A urmat o sesiune dedicată asistentelor
medicale, demonstrând interesul Euro-Asian Bridge Society pentru dezvoltarea de
echipe multidisciplinare, care să colaboreze eficient în favoarea pacientului.
Per
ansamblu, manifestarea științifică a oferit o importantă ocazie medicilor și
asistentelor de a se perfecționa și de a se pune la curent cu cele mai noi
informații din domeniu, iar studenții și medicii rezidenți au avut parte de
workshopuri prin care au exersat, printre altele, înlocuirea unei valve lucrând
pe o inimă de porc. „Există și alte congrese internaționale care reunesc
somități, dar ceea ce a fost diferit la Iași e modul de prezentare și
comunicare a noutăților. S-au prezentat acele mici detalii atât de importante
pentru ca un specialist să înțeleagă efectiv o anumită tehnică și procedură
chirurgicală. Este un câștig foarte mare pentru participanți și apreciez faptul
că organizatorii au reușit să creeze acele punți care au permis un adevărat
schimb de experiență”, a declarat la finalul congresului prof. dr. Hirofumi
Takemura (Japonia). Manifestarea științifică de la Iași a fost organizată în
parteneriat cu Academia Oamenilor de Știință din România și Universitatea de
Medicină și Farmacie „Grigore. T. Popa” din Iași, adunând în capitala Moldovei
peste 600 de specialiști din întreaga lume.