În perioada 28–30 septembrie a avut loc la Viena al patrulea
Congres mondial de medicină preventivă și securitate clinică medicală. Tema
congresului a fost „Managementul clinic de supraveghere a sănătății în situații
de risc“, iar locul de desfășurare a fost Apothekertrakt Hole din Palatul
Schonbrunn.
Asociația internațională de management al riscului în medicină (IARMM)
a organizat manifestarea în scopul îmbunătățirii și promovării științei și
tehnologiei în gestionarea riscurilor și îngrijirea bolnavilor din unitățile
sanitare. Congresul a acoperit o gamă largă de subiecte, cum ar fi siguranța
medicală a pacienților, siguranța medicației administrate într-un spital,
prevenirea izbucnirii focarelor de boli infecțioase în unitățile medicale cu
paturi.
Ca specialist român, am prezentat la congres „Mecanismele moleculare
de reconstrucție osoasă în noua tehnologie a implantului dentar“. Lucrarea a
analizat rolul potențial al factorilor plasmatici în remodelarea celulelor
osoase (osteoblaste și osteoclaste), cu aplicabilitate într-o nouă tehnică de implant
dentar. Sângele periferic în stare de echilibru a fost colectat de la pacienții
potențial sănătoși care au urmat o nouă tehnică de implant dentar, după recomandările
medicale ale departamentelor de biologie celulară și neuroștiințe din diferite
țări. Plasma de la zece pacienți (opt bărbați și două femei) între 50 și 65 de ani
(vârstă medie de 57,5 ani) a fost livrată în tuburi de biochimie, apoi ținută
30 de minute într-un termostat la 37°C, pentru a obține fibrină autoomoloagă, utilizată
ca sigiliu la locul alveolar după extracție. După 24 de săptămâni de la extracție
cu sigilare alveolară, pacienții au făcut scanare CT pentru evaluarea densității
osoase regenerate. În toate cazurile, retracția gingivală și resorbția osoasă a osului maxilar
au fost stopate. Aceste rezultate oferă dovezi puternice ale unui mecanism fiziologic
secvențial în care factorii plasmatici (factorul de
creștere beta – TGF-beta) au contribuit la reînnoirea mai rapidă
a osului dentar.
Pe parcursul congresului, cercetători din diferite țări au
arătat importanța tehnologiei informaționale în supravegherea pacientului din
compartimente speciale de securitate și sănătate, considerată o tehnică nouă în
domeniul îngrijirii sănătății bolnavilor în toate țările dezvoltate.
Riscul medical nu este un concept simplu. În managementul
calității, riscul este definit ca „efect de incertitudine“. Termenul
incertitudine este clarificat ca o lipsă de informație sau cunoștință despre un
eveniment. Incertitudinea poate fi exprimată în termeni de probabilitate de
apariție și descrie în continuare un risc ca o „deviere de la așteptat“.
Riscul poate fi descris ca produs al probabilității de
deteriorare (Pd) și gradul de deteriorare (Ad). Dacă ambele, Pd și Ad, sunt
ridicate, se ajunge la o situație de mare risc. O situație de risc scăzut va
avea ca rezultat, atunci când Pd este mare, un Ad scăzut. În fiecare spital din
țările dezvoltate occidentale este pus în aplicare un compartiment de vigilență
medicală și monitorizare a alertelor clinice de la rețelele informatice din
secțiile medicale, în special din ATI. În acest departament funcționează
permanent o echipă formată din asistente medicale, informaticieni și economiști
care calculează pierderile financiare cauzate de deteriorarea clinică a
bolnavului, după ce primesc parametri clinici de alertă de la personalul
medical. Fiecare departament medical al spitalului își stabilește parametrii de
alertă pentru fiecare boală. Datele cazurilor de alertă sunt transmise echipei
de siguranță, care anunță rapid medicii de specialitate. Aceștia ajung rapid la
caz și rezolvă problema medicală alături de doctorii de gardă din secție.
Participarea asistentelor medicale la proces asigură comunicarea critică, în
cazul urgenței ivite pe neașteptat, între pacienți și membrii echipei de
specialitate.
Infecțiile nosocomiale reprezintă un risc frecvent pentru
pacienții internați în orice secție medicală și este, de multe ori, o
complicație severă care necesită spitalizare în terapie intensivă.
Monitorizarea infecțiilor nosocomiale cu ajutorul softurilor informatice, cu
identificarea automată sau monitorizarea și raportarea infecțiilor asociate
contactate în terapie intensivă ajută la detecția rapidă și prevenirea
răspândirii infecțiilor nosocomiale.
Încercările de a reduce erorile de medicație din farmaciile
spitalelor sau secțiile medicale, în diferite țări, sunt conduse de organizații
inovatoare care doresc să ofere soluții mai bune pentru pacienții lor.
Minimizarea erorilor de după administrarea medicației este asigurată prin
medicamente omologate și administrate personalizat bolnavului. Sunt stabilite
scheme și protocoale de retragere a produselor inadecvate prin utilizarea
standardelor globale. Markerii tumorali sunt în prezent disponibili într-o
foarte mare măsură în practica clinică. Studiile au arătat un procent ridicat
de prescriere necorespunzătoare a markerilor tumorali, în aproape toate
specialitățile clinice. Specialiștii recomandă prescrierea adecvată de analize
de markeri tumorali, pentru reducerea riscurilor de alertare inutilă a
paciențiilor aflați în practica medicală de îngrijire.
Înainte de utilizare, celulele stem trebuie să fie manipulate
astfel încât să aibă caracteristicile necesare pentru diferențiere, creștere,
transplant și acceptarea grefei. Această regulă de „manipulare minimă“ a
devenit punctul central de reglementare în utilizarea de celule stem în SUA.
Terapiile celulare stem sunt reglementate prin controale biologice și sunt
supuse aprobării înainte de implementare. În general, terapia cu celule stem
rămâne o speranță pentru viitor, mai degrabă decât o realitatea imediată, cu
foarte puține excepții, în cazul bolilor maligne sanguine, explică dr. Valdova
(SUA).
În încheierea congresului, a fost accentuată ideea că reducerea
erorilor medicale, cu un impact pozitiv pentru pacienți, ar avea același impact
benefic și la nivel economic și social. Exemplele prezentate mai sus ar putea
fi o provocare și pentru unitățile medicale din țara noastră, pentru a
implementa funcționarea compartimentelor de vigilență medicală și de monitorizare
a alertelor clinice.