Newsflash
OPINII

Cine își asumă răspunderea relaxării?

de Dr. Mariana MINEA - mar. 18 2022
Cine își asumă răspunderea relaxării?

Prudența și responsabilitatea individuală ar trebui să reprezinte principalele atribute ale perioadei următoare, spunea la 8 martie ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila.

Cu toate acestea, în prezent, doar o treime dintre persoanele care se deplasează cu mijloacele de transport în comun mai poartă mască în timpul călătoriei și mult mai puțini dintre vizitatorii hipermarketurilor.

Atunci când ministrul Sănătății anunța, la 8 martie, ridicarea tuturor restricțiilor impuse de starea de alertă, puțină lume realiza că decizia nu aparținea instituției pe care o conduce, ci Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Decizia respectivă chiar contravine propunerilor pe care Ministerul Sănătății le înaintase CNSU la 1 martie, cu argumente pentru o ridicare treptată a stării de alertă.

Acum, profesioniștii în sănătate se află în postura ingrată de a recomanda „cu tărie” ceva ce, nefiind obligatoriu, nu e nici reglementat, nici foarte luat în seamă. „Prin faptul că Guvernul a decis ridicarea stării de alertă se ajunge practic într-o situație nouă. (...) În egală măsură voi face și recomandările noastre profesionale (...), încât impactul acestor măsuri să nu se soldeze cu o creștere a numărului de cazuri, de cazuri grave și de decese”, explica ministrul Rafila.

Ce au propus profesioniștii în sănătate

La 1 martie, ministrul Rafila anunța într-o conferință de presă că, pe baza datelor privind situația epidemiologică și pentru că am atins pragul de „50% de paturi ATI libere”, ministerul pe care îl conduce va face o serie de recomandări CNSU, pentru o ridicare treptată a restricțiilor. Datele prezentate în cadrul conferinței arătau o scădere constantă la nivelul tuturor indicatorilor: un trend descendent al ratei de incidență cumulată, al numărului de decese, al numărului de persoane internate la ATI și o rată de pozitivitate de aproximativ 15% din totalul testelor care se efectuează zilnic.

„Estimăm ca în interval de una-două săptămâni să ajungem la sub 1.000 de cazuri zilnic. (...) Din paturile totale alocate pacienților cu noul coronavirus, suntem la 30%. (...) Din paturile de la terapie intensivă, ne găsim la 47,5%. În total au fost 1.900, numărul maxim de paturi alocate. (...) Ceea ce ne-a determinat să solicităm o serie de măsuri de relaxare care cred că vor fi acceptate ca atare”.

Care au fost propunerile Ministerului Sănătății pentru CNSU:

  • accesul fără certificat electronic COVID în centrele comerciale, în instituțiile publice, hoteluri, pensiuni și restaurante;
  • creșterea limitei de la 30% la 50% din capacitatea maximă a spațiului, fără restricții de interval orar, pentru competiții sportive, activități din cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole, concerte în aer liber, cursuri, conferințe, workshopuri, săli de sport și piscine;
  • se permite organizarea evenimentelor private cu participarea a maximum 200 de persoane;
  • „masca, în mod evident, nu se va mai utiliza în mediul exterior, însă purtarea măștii rămâne obligatorie în spațiile publice închise și este recomandată în spațiile deschise aglomerate”.

Profesorul Rafila adăuga: „Noi ne menținem poziția ca ar trebui ca cel puțin o perioadă, până vedem ce se întâmplă după introducerea acestor relaxări, să rămână închise activitățile din baruri, cluburi și discoteci, unde în mod evident interacțiunile sunt mult mai frecvente și oamenii au alt tip de comportament; și recomandări, nu obligatorii: menținerea în continuare a regimului de telemuncă și utilizarea acestui program de lucru decalat în instituțiile publice centrale și locale.”

O serie de măsuri de relaxare „care cred că vor fi acceptate ca atare”.

Ce au decis membrii organismului guvernamental

La 8 martie, ministrul Sănătății anunța decizia CNSU – ridicarea totală a restricțiilor – și invita la prudență și la responsabilitate individuală. Prin decizia CNSU, purtarea măștii în spațiile exterioare și interioare nu mai este obligatorie, nu mai este solicitat certificatul electronic COVID la intrarea în țară, deși „marea majoritate a țărilor europene păstrează acest certificat la intrarea în fiecare stat membru”.

„Și acum o să vă prezint măsurile pe care le recomandăm cu tărie și aș vrea să vă rog să le recomandați și dvs., [presa,] pentru că principalul nostru scop, răspunderea noastră profesională este legată de protejarea sănătății cetățenilor. (...) Noi ne găsim încă în situația unei transmiteri comunitare și chiar dacă scăderea a fost foarte rapidă a numărului de cazuri, totuși, 5.000 de cazuri, câte au fost înregistrate astăzi, o incidență cumulată de 14 la mie în București și 100 de cazuri de deces sunt niște cifre care ne îndeamnă să fim prudenți, încât în perioada următoare să continuăm acest trend descendent”, explica ministrul Sănătății.         

Cine face parte din CNSU?

Și pentru că deciziile sunt luate în urma votului unor oameni, am vrut să vedem cine face parte din CNSU. Acest organism este fostul CNSSU (Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență) și reprezintă un organism interinstituţional format din miniştri sau secretari de stat desemnaţi de aceştia şi din conducători ai instituţiilor publice centrale sau persoane cu drept de decizie desemnate de aceştia, în funcţie de tipurile de risc gestionate.

Pentru stabilirea strategiilor şi programelor privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, Comitetul Naţional poate solicita consultarea unor experţi, specialişti, cadre didactice sau cercetători constituiţi în grupuri de suport tehnico-ştiinţific.

În octombrie anul trecut, la insistențele presei și ale medicilor, CNSU a făcut publică lista membrilor. La momentul respectiv, aceștia reprezentau structuri din:

  • Sănătate (MS, Institutul Național de Sănătate Publică, Institutul Național „Matei Balș”, Direcția de Sănătate Publică),
  • Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,
  • Ministerul Apărării Naționale,
  • Ministerul Afacerilor Externe,
  • Ministerul Educației,
  • Ministerul Transporturilor,
  • Serviciul de Protecție și Pază,
  • Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,
  • Inspectoratul General pentru Situații de Urgență,
  • Compania Națională de Aeroporturi București.

În total, CNSU avea atunci 27 de membri, dintre care 15 medici. Nu știm cine și cum a votat.

Ce observăm

Nu este prima oară în acești doi ani de pandemie când propunerile profesioniștilor în sănătate par a fi trecute cu vederea, iar asta, fără explicații transparente.

Chiar dacă tendința de relaxare este generalizată la nivel mondial, totuși, francezii au păstrat obligativitatea purtării măștii în transportul în comun și în unitățile sanitare, de exemplu.

În plus, până la 8 martie România primise numeroși refugiați, ceea ce a generat o stare puțin controlabilă din punct de vedere epidemiologic.

Nu știm ce va urma. Însă gândul că trăim efectele unor decizii aparent aleatorii, care ignoră propunerile experților într-un domeniu vital, nu e deloc încurajator. Și nici decent.

Ce s-ar putea face, totuși

Revenind la Ministerul Sănătății, aflat în situația de a face damage control la 8 martie – ar fi putut reprezentanții săi să formuleze recomandări mai specifice (pe modelul medicilor americani)?

De exemplu: „Locuiți cu un copil mai mic de 5 ani (care, deci, nu s-a vaccinat) ori cu o persoană sever sau moderat imunocompromisă (care nu a dezvoltat un răspuns imun suficient în urma vaccinării), mai susceptibilă de a dezvolta forme grave de boală? Sute de mii de oameni sunt în această postură. De aceea, eu personal voi continua să port masca în majoritatea spațiilor publice închise și vă îndemn pe toți să procedați la fel, mai ales în locuri precum farmaciile, magazinele alimentare sau mijloacele de transport în comun – spații pe care toți trebuie să le vizităm frecvent, indiferent de factorii de risc ori de statusul vaccinării”. Pentru a-i proteja.

Pentru că nu depinde (doar) de fiecare dintre noi cum denumim „măsurile – de protecție sau de restricție”, așa cum spune la un moment dat ministrul Sănătății în timpul conferinței. Autoritatea competentă poate da tonul discuției. Pentru „protejarea sănătății cetățenilor”. 

Purtați masca de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, grădinițe, școli și universități”. (Prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, 8 martie 2022)

Acest articol a fost editat: recomandările mai specifice amintite la final nu aparțin CDC, așa cum menționa versiunea inițială a textului, ci doctorilor Syra Madad, epidemiolog-șef al New York City Health + Hospitals, și Gerald Harmon, președinte American Medical Association, citați de CNN. De asemenea, recomandările lor comune au fost citate (și adaptate) acum mai amplu. Originalele sunt disponibile accesând linkurile de mai jos. 


Notă autor:

https://www.facebook.com/MinisterulSanatatii/videos/3120529044887498
https://www.facebook.com/MinisterulSanatatii/videos/379891313612451
https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/cine-sunt-medicii-si-militarii-care-propun-masurile-impotriva-pandemiei-in-romania
https://edition.cnn.com/2022/03/05/health/pandemic-cdc-trends-look-good/index.html
https://edition.cnn.com/2022/02/25/health/cdc-covid-metrics-mask-guidance/index.html

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe