Una dintre aplicaţiile practice obligatorii,
dar şi apreciate de studenţii de la Universitatea Harvard atraşi de gastronomia
moleculară, constă în vizita repetată în supermarketuri. Desigur, ei ajung în
aceste temple ale societăţii de consum şi din proprie iniţiativă. Nu numai
pentru tot soiul de cumpărături utile sau achiziţionate şi dintr-un impuls (nu ştiu
dacă ancestral), dar cu certitudine într-un hipermarket apar modificări de
comportament.
Deocamdată, iată, nu-mi dă pace un impuls ce
mă îndreaptă spre o incursiune etimologică. De unde vine supermarket (în franc. rezistă supermarché
sau grande surface)? În română citez DEX
online, contestat de unii, pentru că, redactat de un grup al Federaţiei
române de scrabble (un joc ce atrage persoane foarte inteligente, o probează
marile concursuri din unele ţări), DEX
online este dinamic, viu: supermarket
(anglicism) se poate traduce prin supermagazin,
dar poate circula şi ca atare – supermarket
s. n., pl., supermarketuri. Deşi
auzim şi forma populară supermarşe,
probabil ca o consecinţă a răspândirii reţelei „Carrefour“ (a doua din lume după americani).
Ajungem la etimologia de rang înalt, înainte
de toate, graţie excepţionalului Online
Etymology Dictionary, redactat de Douglas Harper, istoric, scriitor,
jurnalist şi conferenţiar, care mărturiseşte că a dorit să producă bucuria
cititorilor cu prieteni vechi sau noi – cuvintele. Şi a reuşit: supermarket este atestat în engleza
americană, de la super- + market,
într-o referinţă din anul 1933, iar în articol se menţionează că utilizarea
efectivă a acestui cuvânt a început în jurul anului 1931. Super- fiind un prefix universal (şi banalizat, inclusiv la noi),
cheia etimologiei este cuvântul market.
În secolul XII, acesta însemna „întâlnire la o oră fixă pentru cumpărarea de
diverse produse, inclusiv alimentare“. El provenea din franceza veche (markiet, marché, în ital. mercato,
în span. mercado, în germ. Market), unde ajunsese din lat. mercatus („a vinde, a oferi, a cumpăra“),
probabil cu originea în misterioasa etruscă, în care desemna aspecte variate
ale vieţii economice. Market şi
denumirea „marca“ (germană) se află în relaţie. Celebrul lingvist Alain Rey ne
îndreaptă spre o cale pe care trebuie să o luăm în consideraţie: Mark, s.m., a fost împrumutat din fr. marque, s. f., în germană. Mark însemna „unitate monetară a ţărilor
germanice“ (1500). Ulterior, Mark
desemnează unitatea monetară a Imperiului German (1873) şi apoi, până în zilele
noastre, pe cea a Germaniei. Cea mai puternică din Europa. Prin introducerea euro, în 2002, pentru desemnarea monedei
unice a Uniunii Europene, marca germană nu mai circulă, dar, în toate ţările
care au adoptat euro, orice factură se calculează şi în moneda naţională, iar
marca germană se dovedeşte şi mai puternică.
Ajungem şi la termenul marketing, care provine din engl. market, „a face cumpărăturile, achiziţiile“, „a cumpăra şi a
vinde“, derivând, evident, din market.
În franceză, cuvântul a fost adoptat ca atare definitiv în 1944, deşi el a
circulat în lumea afacerilor din Statele Unite încă de la sfârşitul secolului
XIX. În română (DOOM 2), anglicismul marketing
este asimilat ca subst. n., art. marketingul.
Devenit universal, marketing a
dobândit şi numeroase sensuri noi. A apărut chiar o creaţie savantă de origine
franceză – mercatique, uşor de tradus
în română – mercatică.
După această expansiune etimologică, destul
de prolixă, nu uit de unde am plecat: comportamentul într-un supermarket al
studenţilor de la Harvard atraşi de gastronomia moleculară. Literatura asupra
acestui subiect este extrem de vastă şi cu mulţi autori celebri, dar concizia mă
obligă să mă opresc la esenţial. Înainte de toate, un supermarket este
considerat „un ferment al democraţiei“, care, în funcţie de sistemul politic,
permite oricui să participe la viaţa publică, cu recunoaşterea fiecărui
individ. Toţi vizitatorii (cumpărătorii) sunt egali; nu se disting în funcţie
de mijloacele materiale, iar aristocraţii nu au privilegii. Îl citez totuşi pe
Amartyia Sen (n. 1933), economist indian, laureat Nobel pentru economie (1998).
Asupra gândirii sale economice extrem de originale voi reveni, cu altă ocazie.
Deocamdată, remarc observaţia sa, că într-un supermarket se dezvoltă cunoştinţele
individuale teoretice şi practice, ceea ce el denumeşte capabilitate. Dar, ajuns într-un astfel de loc, cresc şi riscurile
înşelătoriei şi/sau violenţei. Există reglementări legale, variate în funcţie
de ţară, cele americane fiind drastice. Dar am văzut în filme, dacă nu am ajuns
chiar la faţa locului, că, în această ţară-continent, imensa reţea de magazine
(organizate ca lanţuri naţionale sau internaţionale, pe companii, cooperative
ori criterii etnice – îndeosebi asiatice şi hispanice; o curiozitate: numeric,
pe primul loc se află Aldi, o
companie germană de comerţ înfiinţată în 1913) se desfăşoară o parte din viaţa
americanilor şi a altor naţii, plină de evenimente, unele incredibile, dar adevărate
(clişeu). Din care nu lipsesc scenele de violenţă extremă.
Urmează un final indus poate şi de
incursiunile de ordin etimologic (de mai sus), dar în strictă relaţie cu
interesul studenţilor de la Harvard pentru gastronomia moleculară. Astfel, cu o
nedisimulată plăcere, voi prezenta un neologism abia născut, deocamdată în
engleză (preluat şi în italiană): nutraceutical. Portmanteau (în engl. se utilizează acest franţuzism) sau, în română,
cuvânt-valiză, neologismul a rezultat din nutrition
şi pharmaceutical. O definiţie a
neologismului: „hrană (aliment) sau produs alimentar cu efecte probate asupra sănătăţii
şi cu beneficii medicale, incluzând prevenţia şi tratamentul bolilor“. Într-un
timp foarte scurt, au început să se acumuleze alte definiţii sau precizări,
multe aparţinând unor foruri naţionale şi internaţionale din domeniile alimentaţiei,
nutriţiei şi farmaceutic. Părintele neologismului este considerat dr. Stephen
L. DeFelice, fondator şi chairman al Foundation for Innovation in Medicine.
