Newsflash
Știri

Campania InfoDiabet se desfășoară până la 28 noiembrie

de Florentina Ionescu - nov. 18 2021
Campania InfoDiabet se desfășoară până la 28 noiembrie

Societatea Studenților în Farmacie București (SSFB) a demarat campania de sănătate publică InfoDiabet, care se desfășoară până la 28 noiembrie 2021.

Voluntarii din SSFB, studenți ai Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, îndrumați de Coordonatorul Departamentului de Sănătate Publică SSFB, sunt implicați până la 28 noiembrie în campania de sănătate publică intitulată InfoDiabet. 

campanie info diabet glicemie masurare tensiune arteriala

Ce reprezintă InfoDiabet? Acesta este un proiect realizat la nivel național sub egida Federației Asociațiilor Studenților Farmaciști din România (FASFR), implementat și în București, și are ca scop informarea populației cu privire la importanța prevenției și tratării diabetului, se arată conform unui comunicat al SSFB transmis redacției. 

Poster InfoDiabet 2021 FASFR

În România, una din zece persoane are diabet, iar trei din zece persoane au prediabet. Acest rezultat arată că populația nu conștientizează gravitatea diabetului și cât de importantă este prevenția.

Voluntarii sunt studenți ai Facultății de Farmacie, care își doresc să tragă un semnal de alarmă asupra unei maladii din ce în ce mai prezentă printre noi și asupra modalității prevenției acesteia. În cadrul acestui proiect vor testa glicemia și vor măsura tensiunea arterială a doritorilor, conform instructajelor primite de la personal calificat, realizate premergător acestei acțiuni.

Podcasturi și flyere cu informații

Pentru a trage un semnal de alarmă asupra gravității diabetului zaharat, dar și asupra importanței prevenției și formării unui stil de viață sănătos, studenții Facultății de Farmacie din București vor demara mai multe activități:

  • realizarea unui podcast, având ca invitat un pacient cu diabet. Acesta va fi disponibil începând cu 19 noiembrie pe YouTube și Spotify;
  • măsurarea glicemiei cadrelor didactice și studenților din Facultatea de Farmacie, în 18 noiembrie între orele 10-14, în Holul Mare al Facultății de Farmacie;
  • diseminarea de flyere cu caracter informativ populației, în 19 noiembrie între orele 13-18, în Centrul Comercial Orhideea;
  • susținerea unui webinar în parteneriat cu Federația Asociațiilor Studenților Farmaciști din România, în 24 noiembrie, care are ca temă patologia diabetică din perspectiva unui medic nutriționist și a unui farmacist clinician;
  • susținerea unor prezentări de informare a elevilor de liceu, atât fizic, cât și în mediul online, în perioada 21-26 noiembrie.

Pe parcursul desfășurării acțiunii, voluntarii vor respecta atât normele sanitare specifice pentru manevrarea și depozitarea deșeurilor biologice, cât și regulile impuse de perioada pandemică actuală.

Mai multe detalii despre această campanie găsiți pe pagina oficială a SSFB.


Notă autor:

Sursa foto: rawpixel.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe