Scrierile lui Nicolae Steinhardt (1912-1989), cel care în ultimii aproape zece ani ai vieţii a ales să trăiască la Rohia ca monah, mi-au trezit curiozitatea de a descoperi locul care l-a atras și l-a fermecat definitiv. Rohia este în prezent un loc căutat de pelerini și credincioși ortodocși, și nu numai.

Pentru turistul în căutare de monumente istorice cu tradiţie și vechime, Rohia nu va fi destinaţia ideală. Mănăstirea a fost amplasată pe un pinten de deal în zona înaltă a Ţării Lăpușului, în mijlocul pădurii, un loc greu accesibil atunci, dar prielnic pentru meditaţie și rugăciune.

Deși se pregătește să marcheze un secol de existenţă, având ca element particular faptul de a fi fost prima mănăstire ortodoxă construită în Ardeal după Marea Unire, nu vom mai găsi acolo construcţiile vechi.

Amenajarea unui drum de acces auto în anii ´70 a dus și la dezvoltarea ansamblului monahal, aflat chiar și acum în proces de extindere. Fâșia îngustă de asfalt urcă șerpuit prin mijlocul pădurii, preţ de mai mulţi kilometri.

Fără a avea acces la vreo perspectivă, înaintăm printre arborii seculari și,
dintr-odată, privirea ne poposește pe poarta maramureșeană din lemn, și ceva mai în sus pe măgură, pe biserica cea nouă, începută în 1996.

Păstrând în alcătuirea sa o parte din biserica originară de zid și lemn, noul locaș a fost refăcut pe amplasamentul iniţial și, mai mult, conservă spiritul bisericilor ortodoxe în general și al celor maramureșene în special.

Aer de bijuterie fină

Deși nu este o construcţie monumentală, care să strivească prin dimensiuni, are un aer de bijuterie fină, delicată, preţioasă prin precizia și acurateţea detaliilor, prin alegerea ornamentaţiei și detaliilor, care o încadrează perfect în peisajul înconjurător.

În plus, arhitectura sa integrează elemente ale tuturor provinciilor românești, pridvor brâncovenesc, suprapunere a cupolei specific bucovineană, totul culminând cu turla ce aduce cu suratele ei maramureșene din lemn, fiind întregit de paraclisul din demisol, în stil catacombă, care adăpostește icoanele preţioase.

Continuând urcușul pe aleile mănăstirii, poposim la impresionanta bibliotecă ce însumează peste 40.000 de volume, unele dintre ele fiind rarităţi bibliofile, organizată cu trudă și pasiune de însuși N. Steinhardt, și trecem mai departe pentru a ne opri la Casa Poetului.

Construită între anii 1977 și 1979, aceasta păstrează și acum chilia care l-a adăpostit pe călugărul-scriitor.

Privind de acolo înspre biserică și dincolo de ea la „pustia verde a Rohiei”, ne lăsăm cuprinși de pacea binecuvântată a locului și ne vedem apoi de drum, cu gândul de a reveni cândva pentru un popas mai îndelungat.