Continuându-şi încercările de analiză în domeniul literaturii subiective scrise de medici, în numărul de azi, sub „lupa critică“ a dlui dr. Mihail Mihailide, se află o autobiografie. Aceea a dlui dr. Victor Lotreanu, intitulată „Confesiuni în alb“. Pe larg, la rubrica „Jurnal de jurnale“. (...)
Bonjuriştii iviţi după evenimentele din 1989 sunt ori copii de bani gata, frecventând străinătăţurile pentru shopping sau din spleen-ul preabinelui existenţial ce le-a lovit familiile, ori tineri care s-au trezit într-o lume cu totul alta decât cea a părinţilor, care şi-au conştientizat potenţialul intelectual, imposibilitatea dureroasă de a şi-l dezvolta în ţară şi – dobândind burse ori găsind mijloace de subzistenţă – s-au expatriat. Dar nu numai în Franţa, precum bonjuriştii anilor 1830–1848, ci în toată lumea civilizată, muncind din greu, uneori discriminaţi pentru că erau români ori prea săraci pentru trendul consumist al congenerilor vestici, sperând într-o revenire. (...)
În 1987, academicianul Marin Gh. Voiculescu, marele profesor de Boli contagioase de la Colentina, creator de Şcoală medicală şi autor al unor tratate celebre în domeniul patologiei infecţioase, rămase încă de raftul întâi, cunoscut om de cultură şi medic-scriitor, mi-a oferit o recentă lucrare a sa, apărută la Editura Academiei: „Scrisul medical ca tehnică şi artă“. Era o pledoarie pentru corectitudinea scrisului ştiinţific – respectarea normelor severe formulate de marii editori de carte şi reviste, acceptate pe plan internaţional – dar şi pentru frumuseţea scrisului, ca act de creaţie. Scrisul medical se învaţă, afirma profesorul. „Orice medic poate – cel puţin teoretic – să deprindă arta scrisului, cunoscând şi aplicând anumite reguli, se perfecţionează şi lucrează cu tenacitate. (...)