La Timișoara a fost dat ordinul de începere a lucrărilor de șantier pentru construirea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara. Termenul de finalizare al proiectului este de 34 de luni.
Alianța Națională pentru Boli Rare România readuce în atenție necesitatea aprobării Planului Național de Boli Rare actualizat, cu responsabilități și termene clare.
Românii indică afecțiunile oncologice, cele cardiovasculare și stresul drept principalele probleme de sănătate care îi preocupă, arată rezultatele unui studiu publicat recent.
Vineri, 16 octombrie, în zona Arcului de Triumf, Crucea Roșie Română va face demonstrații de prin ajutor pentru a marca Ziua Mondială a Resuscitării. În paralel, în trafic, va fi organizat un flashmob inedit.
Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” din București a lansat un nou program de chirurgie robotică urologică, dedicat în pacienților cu afecțiuni oncologice. În cadrul său a fost achiziționat și un robot chirurgical nou.
O echipă a Institutului Național de Endocrinologie „C. I. Parhon” a utilizat în premieră monitorizarea intraoperatorie a nervului laringeu recurent în chirurgia cancerului tiroidian.
În lipsa unei rectificări bugetare, în două-trei săptămâni, Ministerul Sănătății și CNAS nu vor mai avea banii necesari pentru acoperirea cheltuielilor din sistemul de sănătate de care sunt responsabile, a avertizat Cseke Attila.
Organizația Mondială a Sănătății a lansat o strategie pe cinci ani ce are ca scop identificarea rapidă a amenințărilor de sănătate publică. Documentul propune cinci direcții prioritare.
Guvernul a prelungit termenele de realizare a spitalelor regionale de urgență din Iași, Cluj și Craiova până în anul 2029.
SNMF face un apel către populație să ia în considerare vaccinarea antigripală și să se vaccineze înainte ca virusul să înceapă să circule intens în comunitate, în contextul în care, în 2025, doar 6,9% dintre români au făcut acest vaccin.
Pe fondul creșterii numărului de copii și adolescenți care trăiesc cu obezitate, OMS a emis o serie de recomandări pentru gestionarea acestei afecțiuni. Recomandările vizează alimenția, sportul și intervenții comportamentale.
Mii de persoane din regiunea București-Ilfov au au fost informate despre importanța depistării precoce a cancerului colorectal și au beneficiat de servicii de screening pentru această afecțiune în cadrul proiectului ROCCAS 4.
Joi, 8 octombrie, a început livrarea vaccinului BCG către Direcțiile de sănătate publică, a anunțat Ministerul Sănătății.
De Ziua Mondială a Vederii, specialiști subliniază că majoritatea cazurilor de afectare severă a vederii sau orbire pot fi prevenite sau tratate dacă sunt depistate în stadii precoce.
Un pacient din Cluj-Napoca beneficiază în premieră de un tratament inovator pentru boala Alzheimer simptomatică în stadiu incipient. Tratamentul a fost aprobat de Comisia Europeană în urmă cu mai puțin de un an.
În contextul informațiilor privind apariția unui caz de ciumă (pestă) pulmonară în Rusia, Colegiului Medicilor din România a făcut o serie de precizări pentru o informare corectă privind această afecțiune.
Ministerul Sănătății a anunțat că a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor și că a identificat 16 măsuri pentru un sistem mai rapid și mai eficient.
În perioada 7 octombrie – 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Miercuri, la București vor fi lansate două volume ce au ca temă transmiterea cunoașterii de la o generație la alta: „Vechi și nou în semiologia psihiatrică” și Mentorat și filiație”.
La Iași a fost lansată prima aplicație de prim ajutor cu realitate augmentată și holograme educative din România, destinată liceenilor. Aceasta va fi folosită de 500 de elevi și 20 de profesori din cinci licee.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe