De Ziua Mondială a Vederii, specialiști subliniază că majoritatea cazurilor de afectare severă a vederii sau orbire pot fi prevenite sau tratate dacă sunt depistate în stadii precoce.
De Ziua Mondială a Vederii, marcată anul acesta pe 8 octombrie, specialiștii atrag atenția că protejarea vederii nu înseamnă doar un consult atunci când apar probleme. Pentru persoanele aflate la risc, parcursul de îngrijire presupune evaluare medicală, diagnostic la timp, acces la tratament și respectarea planului terapeutic recomandat, se arată într-un comunicat de presă.
Mai mult decât atât, majoritatea cazurilor de afectare severă a vederii sau orbire pot fi prevenite sau tratate dacă sunt depistate în stadii precoce. În plus, potrivit studiilor, pacienții cu afecțiuni retiniene care respectă programul de tratament și monitorizare au rezultate vizuale mai bune pe termen lung.
„Bolile retinei necesită un management pe termen lung, bazat atât pe rezultatele vizuale, cât și pe cele anatomice. Inițierea la timp a tratamentului, monitorizarea regulată și o abordare personalizată rămân esențiale pentru menținerea bolii sub control și pentru păstrarea vederii”, Dr. Laurențiu Ungurianu.
Astfel, pentru persoanele cu risc, specialiștii recomandă:
• controale oftalmologice periodice, cu frecvența stabilită împreună cu medicul, în funcție de vârstă, istoricul familial și alți factori de risc;
• evaluare anuală a vederii (ochilor) în cazul persoanelor cu diabet, chiar și atunci când nu există simptome;
• controlul factorilor de risc precum tensiunea arterială, colesterolul și glicemia. Renunțarea la fumat și activitatea fizică regulată, ajută la prevenirea sau întârzierea progresiei afecțiunilor retiniene;
• respectarea strictă a schemei terapeutice: Pacienții deja diagnosticați cu o boală a retinei trebuie să urmeze fără întrerupere sau amânare programul de tratament și controalele stabilite de medicul curant
• controlul medical la apariția simptomelor noi: Apariția unor modificări recente ale vederii centrale, precum vedere încețoșată, linii drepte care par ondulate, pete întunecate sau dificultăți noi la citit ori la recunoașterea fețelor, necesită evaluare oftalmologică promptă.
Potrivit statisticilor, aproximativ 67 de milioane de persoane din Uniunea Europeană trăiesc în prezent cu o formă de degenerescență maculară legată de vârstă, iar numărul acestora ar putea ajunge la 77 de milioane până în 2050, pe fondul îmbătrânirii populației. Astfel, aproximativ 25,3% dintre persoanele cu vârsta de peste 60 de ani prezintă o formă timpurie sau intermediară, iar forma timpurie nu produce, de regulă, simptome.
Diabetul poate afecta și el retina. Date actuale arată că în Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății, retinopatia diabetică afectează aproximativ 950.000 de persoane și reprezintă o cauză importantă de orbire.
Ziua Mondială a Vederii este marcată anual în a doua zi de joi din luna octombrie, sub coordonarea Agenției Internaționale pentru Prevenirea Orbirii. Anul acesta, campania pune un accent deosebit pe promovarea poveștilor individuale ale pacienților, implicarea activă a comunităților locale și conștientizarea nevoii de acces echitabil la servicii oftalmologice.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe