De Ziua Mondială a Educației, Societatea de Neurologie din România a lansat Brain Health School Challenge, o invitație pentru elevi de a transforma „Școala Altfel” într-o experiență dedicată educației pentru sănătate.
La Institutul Clinic Fundeni a fost efectuat in premieră națională primul transplant hepatic de la donator viu cu recoltare robotică. Ambii pacienți au o evoluție postoperatorie favorabilă.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București lansează un proiect care le permite copiilor spitalizați pe termen lung să-și continue studiile pe perioada internării.
La Palatul Cotroceni a fost lansată o campanie de prevenire a comportamentelor de dependență ale adolescenților care pune accentul pe consolidarea relațiilor care îi ajută pe tineri să facă față provocărilor într-un mod sănătos.
Reprezentanții Ministerului Sănătății fac un apel către populație să se vaccineze împotriva gripei și să o facă înainte de începerea sezonului rece.
În ciuda unei creșteri semnificative a finanțării sistemului de sănătate, povara financiară suportată direct de populație rămâne ridicată, arată rezultatele unui studiu publicat recent.
Până în 3 octombrie, specialiști din importante centre medicale și universitare vor dezbate progresele, provocările și noile direcții care conturează viitorul otorinolaringologiei.
În lipsa unui cod specific de diagnostic pentru tumorile desmoide autoritățile nu pot estima corect impactul bugetar al acestei afecțiuni și populația eligibilă pentru tratament, a subliniat conf. dr. Adrian Pană.
În perioada 1-3 octombrie, la București, are loc o nouă ediție a Congresului CMSB. Evenimentul științific se desfășoară simultan cu cea de-a 23-a reuniune anuală a European Society of Cosmetic Dentistry.
Aproximativ 300 de persoane vor forma la Cluj-Napoca prima panglică umană împotriva cancerului din România, ca parte a unei inițiative organizate în contextul Lunii de Conștientizare a Cancerului de Sân.
Populația va putea afle, între altele, cum își pot măsura corect tensiunea arterială și pulsul sau cum să folosească instrumente digitale de monitorizare în cadrul unui proiect derulat de COPAC și UMFCD.
LAWG anunță alegerea lui Conor Dempsey - Managing Director MSD România și Republica Moldova în funcția de vicepreședinte al asociației.
Ministerul Sănătății a publicat un proiect de ordin pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea și funcționarea practicilor de medicină complementară, ca urmare a unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Ministerul Sănătății a anunțata reluarea și finalizarea procedurii de achiziție a vaccinului BCG. Dozele achiziționate ar urma să fie livrate către maternități săptămâna viitoare.
Aproximativ 8 din 10 tineri folosesc prezervativul la primul contact sexual. În același timp însă, trei din patru tineri recunosc că, cel puțin o dată, au făcut sex sub influența alcoolului.
Vaccinarea anti-HPV la vârsta adultă nu trebuie privită ca o măsură târzie, ci ca una necesară, atrage atenția Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, în contextul Lunii de Conștientizare a Cancerelor Ginecologice.
Noutățile din practica medicală sunt discutate în perioada 23-24 septembrie, la București, în cadrul conferinței Medic.ro.
Înființarea centrelor CREAATiV a adus o rază de speranță în viața copiilor și tinerilor cu problele de adicții. Prin acest proiect beneficiarii au acces gratuit la tratament medical, dar și la intervenții de psihoterapie.
Un alt proiect al Asociației ZI de BINE, proiectul NOline își propune să „deconecteze” adolescenții de telefoane și să îi ajute să se reconecteze la cei din jur, spune Melania Medeleanu.
Aproape o treime din persoanele consultate în cadrul unei caravane de consultații dermatologice gratuite nu efectuaseră niciodată un astfel de consult. Alte 32% fuseseră la dermatolog cu 1-5 ani în urmă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe