În perioada 7 octombrie – 3 noiembrie 2026 se desfășoară sesiunea de examen pentru obținerea titlului de medic, medic stomatolog și farmacist specialist.
Peste 3900 de candidați s-au înscris la examenul pentru obținerea titlului de specialist, care debutează miercuri, 7 octombrie.
În ziua examenului, subiectele vor fi elaborate de Comisia națională, formată din coordonatorii de rezidențiat din toate centrele universitare, și vor fi transmise simultan, printr-un canal securizat, către toate centrele de examen.
Proba scrisă se va desfășura simultan, la aceeași dată și oră, în toate centrele universitare. Examenul va cuprinde 10 subiecte formulate din 10 teme extrase prin tragere la sorți din tematica aprobată. Durata probei rămâne de trei ore, iar nota minimă de promovare este 7,00.
„Ministerul Sănătății urmărește o evaluare corectă, transparentă și unitară pentru toți candidații. Aplicăm aceleași reguli, aceleași standarde și același nivel de exigență, indiferent de centrul universitar în care se susține examenul. Competența trebuie să fie singurul criteriu care contează”, au transmis reprezentanții Ministerului.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe