Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Ars Medici

Bilanţul unui an plin

Viața Medicală
Prof. dr. Irinel POPESCU luni, 22 decembrie 2014
   Prof. dr. Stefan Hell (Germania), laureat al premiului Nobel, şi prof. dr. Juan Carlos Kaski (Marea Britanie) sunt cei mai noi membri de onoare ai Academiei de Ştiinţe Medicale (AŞM). Ei au fost aleşi la 21 noiembrie, când a avut loc adunarea generală a AŞM. Tot atunci, a fost păstrat un moment de reculegere în memoria membrilor AŞM dispăruţi de la precedenta adunare generală: prof. dr. Nicolae Angelescu, prof. dr. doc. Barbu Cuparencu, prof. dr. Virgiliu Niculescu, prof. dr. Valeriu Rusu, prof. dr. Ludovic Seres-Sturm, prof. dr. Dorin Nicolescu, prof. dr. Florin Brătilă, prof. dr. Corneliu Olinici.
   În continuare a fost prezentat raportul preşedintelui AŞM. Au fost menţionate relaţiile internaţionale ale AŞM cu Federaţia Europeană a Academiilor de Medicină (FEAM), la nivelul căreia a fost ales vicepreşedinte prof. dr. Irinel Popescu. S-au subliniat aspectele cele mai importante discutate în cadrul reuniunii FEAM din mai 2014, de la Bucureşti. De asemenea, au fost prezentaţi ofiţerii români din cadrul FEAM şi comisiile în cadrul cărora aceştia activează: Ştefan Constantinescu, Maria Dorobanţu (Science Policy), Gheorghe Mihalaş, Dragoş Vinereanu (Data Protection), Nicolae Manolescu, Alexandru Sonea şi Emanoil Ceauşu (One Health). Legat de conceptul „One Health“, s-a menţionat deschiderea unui modern centru de cercetare în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Silvice Timişoara, construit cu fonduri europene. Pentru perioada imediat următoare, centrul şi-a propus mai multe teme de cercetare care se încadrează în conceptul amintit. Anul acesta a fost elaborat şi un program de educaţie postuniversitară cu durata de un an, în specializarea „One Health“.
   A fost menţionată colaborarea AŞM cu Academia Română, concretizată prin realizarea lucrării „Patografia lui Mihai Eminescu“ (coordonator: academicianul Eugen Simion). S-a amintit şi colaborarea AŞM cu Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, condusă de gen. (r) prof. dr. Vasile Cândea. Una din cele mai importante colaborări ale AŞM este cea cu Ministerul Sănătăţii, concretizată prin elaborarea mai multor proiecte de cercetare, propuse pentru finanţare. În aprilie 2014, a avut loc vizita profesorului Stephen Gilbert Hillier, prorector cu relaţiile internaţionale la Universitatea din Edinburgh, invitat de AŞM şi de Societatea Română de Rinologie, în organizarea şi coordonarea profesorului Dorin Sarafoleanu. La propunerea acestuia, conducerea AŞM i-a acordat prof. dr. Stephen Hillier titlul de membru de onoare al AŞM. Au mai fost prezentate şi cele două reviste editate sub patronajul AŞM: Medicina modernă şi Journal of Translational Medicine and Research şi au fost lansate invitaţii către toate cadrele medicale de a elabora lucrări pentru publicare in revistele amintite. La finalul raportului, au fost prezentate proiectele pentru 2015, anume organizarea unor evenimente: Simpozionul Nicolae Cajal (1–4 aprilie 2015); aniversarea a 80 de ani de la înfiinţarea AŞM (Ateneul Român, 19 mai 2015). Anul 2015 este an electoral pentru AŞM, astfel s-a efectuat un apel pentru organizarea alegerilor la secţii şi filiale până la 1 iulie 2015, urmând ca până în noiembrie 2015 să aibă loc adunarea generală de alegeri. Din raportul prezentat de prof. dr. Mircea Ifrim, secretarul general al AŞM, am reţinut că s-au format noi comisii de specialitate ale AŞM, numărul acestora fiind în prezent de 46. De asemenea, au fost organizate noi centre de cercetare pe platforma Academiei: Laboratorul de explorări genetice al Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj (coordonat de prof. dr. Gheorghe Benga), Centrul de cercetare al Institutului Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie „Prof. dr. O. Fodor“ Cluj-Napoca (prof. dr. Mircea Grigorescu), Centrul de cercetări în fiziokinetoterapie şi balneologie (prof. dr. Adriana Nica), Institutul de cercetare de endocrinologie moleculară, celulară şi structurală (prof. dr. Constantin Dumitrache), Institutul IMOGEN Cluj-Napoca (prof. dr. Florin Stamatian), Centrul de terapie personalizată în oncologie Timişoara (prof. dr. Virgil Păunescu), Centrul de cercetări ştiinţifice medicale în domeniul informaticii medicale, biostatisticii şi protecţiei datelor medicale (prof. dr. Gheorghe Mihalaş). Aceste centre au înaintat planuri de cercetare pe durată scurtă (un an), medie (trei ani) şi lungă (cinci ani).
   Sub egida AŞM, s-au organizat în 2014 numeroase congrese şi reuniuni naţionale şi internaţionale. Editura AŞM (redactor şef: prof. dr. Dan Mircea Enescu) a publicat o serie de cărţi. S-a întărit legătura cu Colegiul Medicilor Bucureşti (preşedinte: prof. dr. Ioan Lascăr), soldată cu apariţia primei publicaţii comune, „Medicina modernă“. S-a acţionat prin reprezentanţi AŞM în toate comisiile Ministerului Sănătăţii pentru stabilirea programelor de cercetare până în anul 2020. S-a menţinut şi întărit legătura cu MS, făcându-se propuneri legislative în domeniul sănătăţii. AŞM s-a implicat direct în problematica de sănătate a statului român, luând poziţie în adunarea generală şi în diferite ocazii pentru a păstra Institutul Cantacuzino, cu liniile de producţie şi cercetare. S-a obţinut revenirea la AŞM a Comisiei naţionale de bioetică a medicamentului şi a dispozitivelor medicale. Se fac diligenţe pentru normalizarea transportului peste hotare a produselor biologice în Uniunea Europeană, pentru care se impunea în trecut avizul AŞM, astfel neexistând un control eficient asupra actelor de bioterorism. S-au început diligenţele ca în planul de cercetare privind medicina să se includă drept tema majoră eficienţa diferitelor medicamente, în corelaţie cu studii clinice de farmacologie clinică. O prioritate este elaborarea anuarului AŞM şi a unei enciclopedii a medicinii româneşti, de un colectiv condus de prof. dr. Octavian Buda, şeful Disciplinei de istoria medicinii la UMF „Carol Davila“ Bucureşti, ajutat de dr. Mihai Neagu-Basarab, directorul Bibliotecii române din Freiburg (Germania).
   Nu în ultimul rând, au fost acordate premiile AŞM pe anul 2014. Premiul de excelenţă pentru un articol ştiinţific publicat a fost câştigat de dr. Flavian Rădulescu (pentru o lucrare în domeniul farmacologiei medicale). Premiul „Brain networking“ a fost împărţit de prof. dr. Ovidiu Băjenaru, pentru contribuţii în domeniul sclerozei multiple, şi conf. dr. Bogdan O. Popescu, pentru contribuţii în domeniul bolii Alzheimer. Acad. Leon Dănăilă şi prof. dr. Viorel Şerban au primit premiul de excelenţă pentru întreaga activitate „Opera omnia“.
   Cărţile premiate de AŞM au fost „Tratat de chirurgie“ – volumul III, Chirurgie pediatrică (coordonator: prof. dr. Corneliu Sabetay) – premiul „Ion Pavel“; „Tratat de endourologie“ (trei volume) sub redacţia: prof. dr. Petrişor Geavlete – premiul „C. C. Iliescu“; „Introducere în antropologia medicală dentară (autori: prof. dr. Norina Forna şi prof. dr. Pătru Firu) – premiul „Ştefan Milcu“.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC