Dacă în cazul examenelor, articolul 41 din regulament precizează posibilitatea contestării notei obţinute, în cazul examenelor de „mărire de notă” această dispoziţie nu se menţine. Totuși, eu și colegii mei analizăm orice contestaţie și pornim de la premisa că am putea să greșim, reverificând de cel puţin două ori rezultatul. Sunt mulţi cei care contestă și, dacă am citi fiecare teză de cinci ori (până la punerea notei citim de trei ori), situaţia ar fi și mai puţin plăcută. Dar acceptăm să o facem. În cazul în care constatăm că am greșit, corectăm în favoarea studentului.

Sunt convins că toţi colegii mei, indiferent de disciplină, au grijă de viitorii medici, le explică și îi ajută să înţeleagă elementele medicale, dar și alte elemente necesare dezvoltării lor. Pe de altă parte, cel puţin în anul II, cred că sunt primul care mă adresez studenţilor spunându-le că fac parte din comunitatea universitară UMF „Carol Davila”, că sunt viitorii noștri colegi, că trebuie să cunoască prevederile Cartei Universitare și, de asemenea, prevederile regulamentelor. În acest context, atitudinea (singulară în acest an) despre care am istorisit săptămâna trecută* este cu atât mai nepotrivită.

De ce utilizarea cuvântului „impertinent” nu a fost eronată? Persoana respectivă, în două dintre mesajele pe care mi le-a adresat pe un ton pe care colegi de-ai lui (mai mari sau mai mici) l-au considerat deplasat, a subliniat „drepturile sale” (nici măcar precizate în regulamentul invocat). Colega care m-a însoţit ca martor în prezentarea concretă a erorilor sale mi-a spus, după ce respectiva persoană a plecat: „După cum s-a comportat, am crezut că are restanţă și nu a promovat examenul” (mirându-se că, de fapt, voia să primească nota 10).

Capacitatea de a influenţa

Subliniam săptămâna trecută motivul îngrijorării mele. Nu am o problemă legată de exprimarea opiniilor cuiva, fie și greșite. Dar consider că este o problemă potenţială pentru viitor: pentru că persoana care nu poate sau nu vrea să înţeleagă și nici nu se va schimba va influenţa soarta pacienţilor pe care îi va îngriji. De exemplu, o persoană consideră că un micro­organism necultivabil poate produce colonii și hemoliză sau nu poate reţine că roșu nu este galben și galben nu este roșu (mă refer la virarea culorii mediului în care avem indicator de pH pentru identificarea enterobacteriilor, lucru care a fost prezentat în multiple rânduri). 

Acea persoană, nemulţumită de nota obţinută (acordată corect), va face parte (poate) din „grupul răspândacilor” de mesaje eronate, cu (prea) multă influenţă în direct, „pe grupuri” sau în alte variante, producând probleme colegilor mai mici. Aceștia ajung să creadă că „au ghinion” că studiază în Institutul Cantacuzino sau se sperie și au „convingerea” că nu vor învăţa niciodată cu plăcere o materie atât de practică și atât de importantă precum  microbiologia** (se poate întâmpla și în cazul altor discipline). 

 Eu le spun tuturor la începutul și la finalul anului universitar: „Oameni buni, dragi viitori colegi, dacă nu aţi înţeles nimic sau aproape nimic în acest an universitar și din ceea ce am făcut împreună cu voi, măcar tăceţi, nu-i mai minţiţi pe viitorii voștri colegi; spuneţi-le doar atât: mergeţi, vedeţi, faceţi și o să vă formaţi singuri o opinie!”***Am văzut și am trăit foarte multe nedreptăţi. Vor mai fi, poate, și mai multe. Nu asta este problema mea. Problema mea este legată doar de viitorii colegi, de modul în care ei pot să înveţe, să știe, să practice, pentru binele lor, al prietenilor sau dușmanilor (medicul nu face discriminări faţă de pacienţi), ca medici buni și foarte buni și ca oameni – pe măsură.
 

*https://www.viata-medicala.ro/-e-usor-a-scrie-versuri-cand-nimic-nu-ai-a-spune-34259
**https://www.viata-medicala.ro/cei-care-inteleg-33604
***https://www.viata-medicala.ro/totusi-imi-pasa-33519