Toate popoarele folosesc adaosuri specifice pentru optimizarea mâncărurilor tradiţionale, de origine minerală, microbiană, vegetală sau animală, iar multe dintre ele s-au internaţionalizat. În prezent, aditivii alimentari (cunoscuţi în limbaj uzual ca E-uri) reprezintă acele substanţe de sinteză chimică, ori naturale sau seminaturale, care nu sunt mâncate ca alimente în sine, fie că au sau nu au valoare nutritivă. Sunt doar ingrediente adăugate în scop tehnologic în timpul prelucrării alimentelor, pentru a modifica unele caracterisici organoleptice sau pentru semiconservare (1).

Aşa s-a dezvoltat, empiric, încă din Antichitate, biotehnologia alimentară. La începutul Erei industriale, negustorii de alimente adăugau săruri de cupru sau de fier, pentru conservare. Făina pentru pâine era înmulţită cu alte vegetale sau chiar cu rumeguş de lemn, iar în băuturi se adăuga sodă sau fiertură de ardei iute, ca să pară mai tari, sau alte adaosuri periculoase. Pentru că multe asemenea adaosuri erau dăunătoare sănătății oamenilor, s-a legiferat ce se poate şi ce nu se poate adăuga în alimente. 

Liste în continuă actualizare

În prezent, Codex Alimentarius (2,6) stabileşte pe baze ştiinţifice numărul de cod și clasele aditivilor alimentari aprobaţi. Numai că listele publicate pe internet (3) sunt în continuă dinamică şi periodic se publică actualizări. Unele substanţe se scot din listă şi se interzic dacă se constată (în timp ori prin teste de laborator) că sunt dăunătoare, iar riscurile depăşesc beneficiile pentru alimentaţie şi/sau sănătate.

 Dar câteodată mai apar și gafe europene, cum a fost tentativa de interzicere a rețetei românești de mititei (n.red. – s-a interzis utilizarea carbonatului de sodiu în preparate, dar mititeii și alte produse tradiționale au primit dispensă). Altele sunt introduse fie ca substanţe deja cunoscute, fie ca substanţe noi, testate corespunzător, astfel că lista actuală este foarte lungă, aproape 400 de substanţe. 

În categoria aditivilor alimentari nu intră sarea de bucătărie, deoarece are un rol fiziologic esenţial – fără ea nu se poate supravieţui (dar şi excesul este dăunător).

Mulţi aditivi posibil nocivi (aproape 100) sunt listaţi în continuare, având doar avertismente ca posibil patogen (toxic, cancerigen, teratogen, psihogen etc.) în cantitate mare. Industria alimentară, care foloseşte şi profită de utilizarea aditivilor, susţine menţinerea aprobării, motivând că sunt în concentraţie atât de mică încât sunt sub pragul toxic, deci pot fi folosiți. Dar nu se ia în considerare că pot exista efecte cumulative sau de potenţare, că se pot asocia din diferite alimente care au acelaşi aditiv sau că preferinţa culinară poate face ca o persoană să mănânce sau să bea un produs mai mult decât media, şi astfel depăşeşte pragul critic. 

Raţionament extins

Este important de ştiut că, de exemplu, vitaminele de sinteză înalt purificate, care sunt introduse intenţionat ca E-uri în alimente, în general nu mai au aceeaşi activitate biologică. Deci simpla prezență a unui compus chimic adăugat în alimente nu garantează și valoarea sa biologică sau nutriţională, nici măcar că ar fi folositor organismului (4). Raţionamentul poate fi extins şi la suplimente nutritive/alimentare, în special multivitamine, care mai nou umplu farmaciile (și presa) și sunt foarte la modă.

În categoria aditivilor alimentari nu intră cel mai folosit: clorura de sodiu (sarea de bucătărie), deoarece are un rol fiziologic esenţial – fără ea nu se poate supravieţui (dar şi excesul este dăunător). Dar nici zahărul (sucroza) – un aliment important în special pentru funcţionarea creierului (dar care în exces devine nociv) – care se adaugă adesea împreună cu sarea pentru a da gust mai bun mâncării. Este clar că orice aliment sau aditiv alimentar, oricât ar fi de necesar, în exces poate să creeze probleme de sănătate.

Fiind vorba de o listă cu aproape 400 de substanţe aprobate pentru utilizare în lume, catalogate ca fiind utile şi inofensive sau puţin nocive în cantităţi uzuale, a fost necesară împărţirea lor în categorii de aditivi alimentari. Clasificarea s-a făcut în funcţie de scopul pentru care sunt adăugaţi în mâncare. Oficial, sunt 25 de categorii, însă fără a socoti substanțele care nu se codifică (arome, sare etc.); substanţele contaminante (fizic, chimic, biologic), care pot să impurifice alimentele; disruptorii hormonali artificiali (4) proveniţi din ambalaje de uz alimentar și altele.

Categorii și subcategorii

Categoriile de aditivi alimentari sunt: acidifianţi, afânători, agenţi de spumare, agenţi de încărcare, agenţi de glazurare, agenţi de îngroşare, agenţi de întărire, amelioratori de făină, amidonuri modificate, antiaglomeranți, antioxidanţi, anti­spumanţi, coloranţi, corectori de aciditate, conservanţi, emulsifianți, edulcoranţi, gaze de ambalare, gaze propulsoare, gelifianți, potențiatori de gust şi de aromă, stabilizatori, sechestranți, săruri de topire, umectanţi.

La rândul lor, aditivii alimentari sunt prezentaţi după codul oficial, de la E 100 la E 1520 (pe sărite), dar şi alfabetic, pentru a putea fi găsiţi uşor în liste, cu descrierile lor şi atenţionările pentru sănătate. Problema este că nu întotdeauna apar pe etichetă, aşa cum este obligaţia legală. Uneori se scrie că produsul nu conţine E-uri (ceea ce e greu de crezut) sau scrisul are litere atât de mici, încât nu se poate citi. Ori nu sunt scrise cele cu probleme sau apare doar codul E, care nu îi spune mai nimic cumpărătorului obișnuit. 

Dintre aditivii alimentari aprobaţi, aproximativ 70 sunt consideraţi cei mai periculoşi (5). Cel mai des utilizaţi sunt: glutamații (ca potențiatori de gust pentru alimentele fade, pe care le ronţăim toată ziua), edulcoranţii (care înlocuiesc zahărul, reducând riscul de diabet şi obezitate, dar crescând riscul de cancer), cei pentru ciocolată ieftină pentru copii (falsificată din melasă cu coloranți potențial cancerigeni), coloranţii uzuali pentru sucuri şi mulți alţii.

Să ne amintim vorbele înaintașilor

Având în vedere învăţătura lui Hipocrate: „Mâncarea ne îmbolnăveşte şi tot mâncarea ne vindecă”, trebuie să acordăm importanța cuvenită alimentaţiei, cantitativ (pentru a trăi) şi calitativ (pentru a fi sănătoşi) şi pentru tot ce ţine de aceasta, adică igiena şi securitatea alimentară în orice condiţii (7,8). După cum se vede şi din bibliografia anexată, aceste atenţionări nu sunt noi, dar în general nu sunt cunoscute publicului larg din motive comerciale. Trebuie să fim atenţi ce mâncăm şi cât mâncăm, pentru o alimentaţie sănătoasă, şi să ne amintim o vorbă din bătrâni: „Dacă i se face reclamă, înseamnă că nu se vinde pentru că nu e bun”.

Pentru autorizarea utilizării unui aditiv alimentar trebuie îndeplinite următoarele condiții: – utilizarea sa nu induce în eroare consumatorul și trebuie să aducă avantaje acestuia. R 1333/2008 – conține lista aditivilor autorizați, cantitățile maxime, restricții și excepții în utilizare (9).

În concluzie, aditivii alimentari (E-urile) ne sunt şi prieteni, fără de care alimentaţia modernă zilnică nu ar fi posibilă pe scară largă, dar şi duşmani dacă producătorii şi/sau consumatorii nu conştientizează avantajele şi riscurile alimentaţiei, în special a celei noi, create de folosirea aditivilor. Cum spuneau latinii: Est modus in rebus (Este o măsură în toate lucrurile).    

Bibliografie
1. Wikipedia, Aditiv alimentar
2. ONU/FAO, Codex Alimentarius Class Names and the Internaţional Numbering System for Food Additives
3. Wikipedia, despre aditivi alimentari
4. Mencinicopschi Ghe. Biblia alimentară, Editura Litera, Bucureşti, 2011
5. Macovei N. O bombă chimică: aditivii alimentari, Editura Christiana, Bucureşti, 2003
6. Rubanovici V. Aditivii alimentari şi substanţele alogene din alimente, Curs Catedra de Igienă UMSF
7. Huguenin J. Le guide pratique de votre sécurité alimentaire, Editura Marabout, Paris, 2001
8. Nestle Marion. Safe food, University of California Press, Los Angeles, 2003
9. Aditivi – A.N.S.V.S.A. www.ansvsa.ro/comunicare/campanii-ansvsa/safe2eat/aditivi/