Într-o cochetă sală proprie, după multe tatonări și eșecuri din
partea unor profesioniști, Teatrul Dramaturgilor a reușit să descopere un
dramaturg (de fapt, descoperit de mult). Valorosul text al piesei „Învățăturile
lui Zaharia Trahanache către fiul său Zăhărel” de Marilena Dumitrescu a apărut
în volum acum câțiva ani, la editura Zip, București.
„Sunt dramaturg, scenarist, umorist. În
2006 mi s-a jucat comedia «O mătușă pierdută» la Teatrul Nottara, iar la 14
decembrie 2010 a avut loc premiera comediei «Stăpânul ciolanului». Comedia
absurdă «Ceva cu tăiței», scrisă de mine, a obținut premiul III la concursul de
dramaturgie organizat de Teatrul de Comedie București. Am scris scenarii pentru
sitcomurile «Baronii» și «Fete de măritat», pentru «Țara lu’ Papură Vouă»,
pentru «Cel mai SHOW», pentru emisiunea «Furori, furori» de la Kanal D”, a declarat
autoarea piesei într-un interviu recent.
Despre ce este vorba în piesa respectivă, cu un titlu atât de
lung, premiera noului Teatru al Dramaturgilor? Celebrele personaje din „O
scrisoarea pierdută” – Zoe Trahanache, Tipătescu, Cațavencu, Pristanda, Cetățeanul
Turmentat, Farfuridi și Brânzovenescu apar pe scenă zece ani mai târziu, într-o
nouă ipostază. Evoluează cu success în noi condiții sociale, la alți
parametrii, având altă desfășurare de forțe, prin moartea lui Zaharia
Trahanache născându-se noi și imprevizibile conflicte.
La lista personajelor de mai sus se adaugă un altul – fiul lui
Trahanache, pomenit fără nume doar de câteva ori în piesă, prin replica: „Bine
zice fiul meu de la facultate – Tatițo, unde nu e moral, acolo e corupție și o
soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!”. Ion Luca Caragiale era
bântuit și el de asemenea gânduri de continuitate, pentru că a lăsat în
manuscris proiectul unei comedii în trei acte intitulată „Titircă Sotirescu
& Cia”, în care apăreau personajele din „O noapte furtunoasă” și
„O scrisoare pierdută”, proiect însă nefinalizat.
Astfel, Jupân Dumitrache Titircă, personajul care era
cherestegiu și căpitan în Garda Civică, la 70 de ani devine mare agricultor și
proprietar, capitalist puternic și petrolist. Rică Venturiano, la 50 de ani,
ajunge avocat și deține ziarul „Alarma“, și, ca deputat în opoziție, ar combate
guvernul. Chiriac Sotirescu, odinioară un biet tejghetar și mai apoi tovarăș la
parte cu Titircă, a ajuns și el mare agricultor, mare proprietar, capitalist și
deputat guvernamental. Spiridon Ionescu, altădată „băiat de procopseală în casa
lui Titircă“, este acum, la rândul lui, mare agricultor, proprietar și deputat
guvernamental ilustrând generația de după 1900, beizadeaua de tip nou, dar și noua
clasă politică, în plină ascensiune, rezultat al contactelor cu Europa modernă.
Situația financiară înfloritoare i-a permis să ajungă doctor în drept la Liège,sportman, automobilist și proprietar de cai.
Tot așa, Ipingescu, incapabil să citească un jurnal, ajunsese și
el mare proprietar și capitalist puternic. Neputând ajunge ministru sau măcar
parlamentar, s-a mulțumit să fie prefect de județ. Nae Cațavencu a ajuns
ministru. Ionescu și Popescu, foști institutori, acum sunt „inspectori pentru
cursul de «Istoria românilor» al învățământului primar și secundar, public și
privat“. În piesă mai apar: soția lui Cațavencu, un general, un fiu al lui
Titircă (locotenent de Roșiori), un fiu al lui Ipingescu (licențiat în drept și
șef de cabinet al lui Cațavencu).
De-a lungul timpului, personajele lui Caragiale au fascinat
lumea teatrală. Actori, scriitori, regizori au căutat de multe ori să
manipuleze personajele caragialiene, să le dea alte destine și chiar alte
destinații. Astfel, într-un spectacol actual la Teatrul Nottara, Spiridon este
împușcat și îngropat. La alt teatru din țară, Zoe Trahanache apare într-o
triplă ipostază, iar într-un spectacol mai vechi al lui Purcărete, Agamiță
Dandanache era... femeie! În spectacolul regizat de Tocilescu la Teatrul Național
București, era chiar vampir. La Teatrul de Comedie, Cetățeanul Turmentat devine
și el femeie.
Horia Gârbea, în piesa sa „Pescărușul din livada cu vișini” o
aduce ca personaj pe coana Joițica. În masivul volum de teatru „Domeniile
Marvila”, George Genoiu se ocupă pe larg în piesa sa „Titircă Inimă-Bună”
(2002) de personajele din piesa „O noapte furtunoasă”, transferându-le în epoca
actuală. Zoe si Agamescu (ruda bună a lui Agamemnon Dandanache), Mița și Didina
vor evolua alături de Veta, Chiriac și Mitrache (un descendent al lui Titircă
Inimă-Rea). Cel care-i unește în afacerile și scopurile lor nu este altul decât
Ipingescu (un alter-ego al polițistului ce ține dreaptă cumpăna, în dramaturgia
lui Caragiale).
Spumoasa parodie actuală, scrisă cu mult haz de Marilena
Dumitrescu, folosește aceeași cale și aceeași tehnică. Cațavencu e prefect în
locul lui Tipătescu, iar pentru mâna doamnei Zoe Trahanache, care a rămas
văduvă, dar și pentru șefia partidului condus până la moarte de Zaharia
Trahanache, se duce o luptă acerbă, soldată în final cu victoria în unanimitate
a candidatului de la centru, care nu este nimeni altul decât tot Agamiță
Dandanache.
Spectacolul regizat de tânăra Ingrid Bonța are multe calități,
dovedind multă inteligență artistică și o bună cunoaștere a dramaturgiei
caragialiene. Ceea ce salvează însă totul, făcând uitate multe stângăcii, este
o distribuție exactă în mai toate compartimentele. Olga Delia Mateescu este
o autentică Zoe Trahanache, devenită prin moștenire o femeie foarte bogată.
Încă plină de farmec și autoritară, ea se gândește puternic la viitorul ei,
fiind nevoită să facă față unei cohorte de bărbați care-i cer mâna. Actrița
dovedește, dacă mai era nevoie, că putea interpreta foarte bine rolul cu ani în
urmă și pe scena Teatrului Național, în cele trei montări post revoluționare
ale piesei „O scrisoare pierdută” (varianta Tocilescu 2001, varianta Gonța
2003, varianta Mălăele 2012).
Adrian Ciobanu propune cu siguranță și eficacitate un Tipătescu
expirat și melancolic, dar care mai aspiră atât la farmecele vechii sale
iubite, cât și la șefia partidului. O adevărată surpriză produce Odorel Olaru
în rolul lui Nae Cațavencu. Masiv, viguros, tenace, viclean cât încape, actorul
acoperă cu vivacitate toate atributele rolului, lăsând spectatorilor o impresie
de neșters. Poate este cel mai puternic, mai interesant, mai original Cațavencu
din ultimii 60 de ani.
Tudorel Filimon (Pristanda) nu încearcă să
facă nimic, el este polițaiul obedient, aservit. După încercările nereușite ale
confraților săi din montările anterioare, actorul creează un personaj autentic.
Marius Drăguș este un neșteptat Zăhărel: tânăr, ochios, versatil, uneori
aventuros, alteori nătâng, pierzând la jocul de poker mai toată averea. Actorul
stăpânește cu siguranță datele esențiale ale rolului, excelând mai ales în
secvența jocului de poker, care este o noutate pe scena românească. Pavel
Bârsan compune, cu siguranță, noile coordonate ale Cetățeanului Turmentat,
relevând nu atât naivitatea, cât mai ales șiretenia personajului. Ștefan
Velniciuc optează pentu versiunea unui Dandanache ultraramolit și dezmembrat.
Mihai Mitrea și Radu Mitrea în rolurile lui Farfuridi și Brânzovenescu, mai
tineri decât cei adevărați, având roluri de mai mică întindere, caută să se
strecoare cu discreție prin scenă. Muzica live este intrepretată de o orchestră
de suflători, sub bagheta lui Hans Groza.
În final, trimiterile pe care piesa și spectacolul le creează
spre realitatea românească sunt de multe ori tulburătoare – aceeași demagogie,
aceeași poftă de îmbogățire de nestăvilit, aceleași minciuni învăluite în vorbe
frumoase. De exemplu, arestarea lui Cațavencu ne duce cu gândul la punerea în
libertate, de curând, a unui mare potențat finaciar, venit din închisoare cu
gânduri de răzbunare, după o eliberare condiționată. Se pare că „nenea Iancu”
ne bântuie mereu.
