Cercetătorii au descoperit un nou tip de țesut, este vorba de un „cartilaj gras”, moale și flexibil, care ar putea revoluționa tratamentul leziunilor, traumatismelor locale, defectelor congenitale și al anumitor boli în care cartilajul este deteriorat, cum ar fi artroza, artrita reumatoidă și lupusul, scrie New Atlas. 

Recent, o echipă internațională formată din cercetători din mai multe instituții, condusă de  University of California, Irvine, a descoperit acest tip nou de țesut. Este un cartilaj cu țesut adipos, numit „lipocartilaj”. Acesta are potențialul de a revoluționa domenii precum medicina regenerativă și bioingineria țesuturilor. 

Rezistența și stabilitatea „lipocartilajului” vin cu beneficii, acest material este compliant, are o calitate elastică, este perfect pentru părți flexibile ale corpului, cum ar fi lobul urechii sau vârful nasului, spune Maksim Plikus, profesor specializat în biologie celulară de la University of California, Irvine, autor corespondent al studiului. El spune că lipocartilajul deschide noi căi și noi posibilități de utilizare în medicina regenerativă, dar și în domenii ale medicinei ce au în vedere defectele faciale ori traumatismele faciale. 

Proprietățile biomecanice ale acestui cartilaj (este puternic, dar flexibil) se datorează unui tip de celule numite condrocite, acestea secretă mari cantități de matrice extracelulară, bogată în colagen. Această matrice învelește celulele. Cu toate acestea, în cadrul unui studiu anterior, când cercetătorii au examinat urechile unor șoareci de laborator, au observat celule cu depozite interne de grăsime pe tot cartilajul urechii acelor rozătoare. 

Analizând acele urechi, ei au descoperit că noul tip de țesut era prezent și în nasul, pieptul și laringele șoarecilor. Așa că oamenii de știință și-au propus să înțeleagă mai bine acest lipocartilaj și structura lui. 

Deși se credea inițial că celulele acelea sunt adipocite, cercetătorii au descoperit că ele sunt, de fapt, un tip distinct de celule ce conțin grăsime, numite „lipocondrocite”. Ei au observat că vacuolele din structura celulelor erau robuste și extrem de stabile, aceste vacuole fiind de fapt mici unități de stocare a grăsimii din celule. La șoarecii de laborator s-a observat că lipocondrocitele individuale nu își schimbau dimensiunea, indiferent dacă animalele erau hrănite în exces, până la limita obezității, sau dacă erau înfometate. 

Indiferent de cât de hrăniți erau sau nu acei șoareci, lipocartilajul și-a menținut durabilitatea, proprietățile de flexibilitate, iar ca să înțelegem mai bine structura lor, cercetătorii le-au comparat cu folia cu bule folosită la ambalarea unor produse. 

Pe lângă rozătoare, lipocartilajul a fost descoperit și în urechile altor mamifere, în special la acele mamifere cu urechi foarte subțiri, asemănătoare unei membrane, cum ar fi liliecii și marsupialele. Tocmai de aceea, cercetătorii văd un potențial uriaș pentru a folosi, în viitor, lipocartilajul, țesut care ar putea fi folosit pentru a „fabrica” structuri personalizate, pentru nevoile individuale ale pacienților.