Rezultatele unui studiu randomizat au arătat că pacemakerele recondiţionate sunt la fel de sigure și de eficiente ca acelea noi.
Cercetători din Statele Unite au realizat un studiu în care au comparat funcţia pacemakerelor recondiţionate cu cea a dispozitivelor noi. Trialul randomizat a inclus aproape 300 de adulţi din șapte ţări. Rezultatele au fost prezentate la cea mai recentă sesiune știinţifică a experţilor din cadrul Asociaţiei Americane a Inimii. Manifestarea a avut loc în perioada 16-18 noiembrie a.c., la Chicago.
Astfel, potrivit studiului, dispozitivele recondiţionate au fost comparabile cu pacemakerele noi în ceea ce privește siguranţa și eficacitatea pe o perioadă de până la 90 de zile de la implantare. Cu toate acestea, este necesară o perioadă mai lungă de urmărire pentru a confirma siguranţa și eficacitatea dispozitivelor recondiţionate. Este important ca medicii să știe, pe viitor, dacă aparatele continuă să funcţioneze în corpul pacientului conform așteptărilor și dacă bateriile se depreciază într-un ritm rezonabil.
Utilizarea de pacemakere recondiţionate ar putea fi o opţiune accesibilă pentru pacienţii din ţările cu venituri mici și medii. Dispozitivele au fost recuperate de la persoane decedate și de la pacienţi supuși unor intervenţii chirurgicale care necesitau îndepărtarea acestora. Pacemakerele cu o baterie cu durata de viaţă de cel puţin șase ani și cele cu o funcţie electrică corespunzătoare au fost sterilizate pentru a fi refolosite.
Refolosirea acestor dispozitive este interzisă în SUA. Cu toate acestea, Agenţia americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) permite resterilizarea dispozitivelor pentru a fi exportate cu scopul de a fi reutilizate.
Sursă: https://medicalxpress.com/news/2024-11-reconditioned-pacemakers.html
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe