O asociație din România a lansat ieri proiectul „Împreună putem”. Este o inițiativă dedicată aparținătorilor persoanelor cu diabet.
Este vorba de un nou capitol în serviciile medicale oferite de spitalul județean.
Unul din doi copii din mediul rural consultat în cadrul programului „Zâna Merciluță” a fost văzut pentru prima dată de un medic stomatolog.
Persoanele cu diabet zaharat au un risc crescut de afecțiuni dentare, atrag atenția specialiștii de Ziua Mondială a Diabetului. Dintre acestea, cea mai des întâlnită este boala paradontală.
În București s-a inaugurat de către compania GURSK un showroom stomatologic futurist, unde profesioniștii pot experimenta cele mai avansate tehnologii din domeniul stomatologiei moderne.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează, în perioada 19-21 noiembrie 2025, Zilele Universității.
Acesta este încă un motiv de mândrie pentru UMF „Carol Davila” București.
Pe plan mondial, trei din patru persoane declară că s-au confruntat cu anxietate, depresie sau alte probleme de sănătate mintală cauzate de diabetul zaharat.
Potrivit statisticilor, în România, în anul 2024, rata mortalității infantile a fost de 6,7%, în creștere față de 2023.
Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie, pacienții pot face gastroscopii gratuite la Spitalul Victor Babeș din Timișoara.
Populația din regiunea de Nord-Vest a României va putea beneficia de testări gratuite pentru cancerul colorectal și pentru infecțiile cu virusurile hepatice prin intermediul programelor OCCAS 4 și LIVE(RO) 4.
Ambulatoriul Chitila al Spitalului Universitar de Urgență București anunță că de Ziua Mondială a Diabetului vor avea loc testări gratuite ale glicemiei.
Vineri, 7 noiembrie, a fost zi de sărbătoare pentru învățământul medical clujean.
În perioada 3-9 noiembrie s-a desfășurat în țara noastră , precum și în alte state, campania #MedSafetyWeek.
La Institutul Oncologic din București „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” funcționează de astăzi, 10 noiembrie, Centrul de Screening Multiorgan și de Diagnostic Precoce pentru Neoplazii.
Numărul concediilor medicale acordate în perioada iulie–septembrie 2025 a scăzut cu 28% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Compania Novo Nordisk Farma a trimis în atenția Colegiului Farmaciștilor din România o informare adresată profesioniștilor din domeniul sănătății.
De luna aceasta, Spitalul Județean de Urgență Slatina tratează cazuri grave de pacienți arși, finanțarea fiind asigurată direct de la Ministerul Sănătății.
Primăria Sectorului 1 oferă servicii medicale și sociale gratuite la domiciliu prin Ambulanța Socială Caraiman.
Serviciul Județean de Ambulanță Gorj a primit cinci autospeciale noi, complet echipate cu aparatură modernă.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe