„Rețeaua Jane/Call Jane”, în regia lui Phyllis Nagy, deschide vineri, cea de a 21-a ediție TIFF , desfășurată la Cluj-Napoca, în perioada 17-26 iunie.
Pelicula spune povestea lui Joy, o tânără care rămâne gravidă, o sarcină nedorită, generatoare de probleme. Este o alegere bine-venită prin problematica pe care o dezvoltă, deloc ușor de digerat – avorturile ilegale. În 1968, ia fiinţă, la Chicago, Jane Collective sau, simplu, Jane, un serviciu clandestin afiliat Uniunii pentru Eliberarea Femeilor din Chicago, fondatoare fiind tânăra studentă în știinţe sociale și politice Heather Booth.
Într-o perioadă în care avortul ilegal era considerat crimă, Reţeaua Jane a reușit, în șapte ani de existenţă, circa 11.000 de avorturi, fără decese, dar cu multe efecte secundare, ţinând cont de faptul că nu toţi cei care-l practicau erau calificaţi. Este o poveste adevărată despre drepturile femeilor, dar și despre considerentele etice, religioase, despre factorii socio- economici, dar și despre sechelele psihice ale avortului.
Tot în cadrul TIFF, Maia Morgenstern primește Premiul de Excelenţă. Cu o activitate artistică de peste patru decenii și roluri în peste 80 de producţii, ea intră într-o aleasă galerie de personalităţi care au dat strălucire scenei și filmului românesc.
Născută la 1 mai 1962, Maia Morgenstern a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București, la clasa profesorului Dem Rădulescu. Debutează în 1983, în „Prea cald pentru luna mai”, în regia Mariei Callas Dinescu.
Rolul „Nela” din „Balanţa” (1992, regia Lucian Pintilie) îi deschide porţile spre consacrarea internaţională, aducându-i și Premiul „Actriţa anului” oferit de Academia Europeană de Film. În 2004, Mel Gibson o distribuie în „Patimile lui Hristos”. În prezent se află în pre-producţie „Patimile lui Hristos 2: Învierea”, tot în regia lui Mel Gibson, cu Maia Morgenstern în același rol, al Mariei.
Între premiile și distincţiile obţinute se află Ethnic Multicultural Media Awards (UK, 2004), „Cea mai bună actriţă în rol secundar” pentru „Veni, Vidi, Fugi”, Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler (2012), Ordinul Regal „Nihil Sine Deo” (2013). La TIFF 2022, Maia Morgenstern va putea fi văzută și în premiera mondială a peliculei „Capra cu trei iezi”, regia Victor Canache, atipică ecranizare a cunoscutului basm.
Citiți și: Homeopatia, o abordare personalizată a pacientului
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe