Newsflash
Internaționale

„Modelul suedez” și pandemia: Cât de mult s-a schimbat legislația din 2020

de Florentina Ionescu - ian. 12 2021
„Modelul suedez” și pandemia: Cât de mult s-a schimbat legislația din 2020

Este greu de prezis cu exactitate care vor fi modificările în ceea ce privește legislația pe care le vom vedea anul acesta în Suedia, în contextul pandemiei de COVID-19.

Presa străină scrie deja despre câteva legi pe care guvernul suedez le are, în prezent, în agenda sa. Le vom descrie în următoarele paragrafe.

model suedia pandemie covid-19 legislatie schimbari in legi coronavirus

Legea pandemiei

Potrivit publicației The Local, una dintre cele mai importante schimbări a fost introducerea unei palete largi de legi, care au intrat în vigoare la 10 ianuarie și care îi dă guvernului puterile de a introduce anumite măsuri dacă este necesar să se reducă răspândirea coronavirusului.

Sursa citată arată că măsurile introduse până acum sub noua legislație includ o limită legală a numărului maxim de persoane care au voie în magazine și în incintele sportive (o persoană pentru fiecare zece metri pătrați de spațiu utilizabil) și o limită maximă pentru toate evenimentele, inclusiv pentru unele private (nu mai mult de opt persoane). Această lege este în vigoare până la 30 septembrie 2021.

Schimbări în ceea ce privește acordarea serviciilor dentare

Cei care sunt înregistrați la Agenția Suedeză de Asigurări Sociale trebuie să știe că există un plafon în ceea ce privește costurile mari ale unor servicii, ceea ce înseamnă că dacă persoana ajunge la acel plafon (high-cost ceiling), nu va trebui să plătească mai mult pentru tratament. Acest lucru este recalculat în fiecare an, dar din cauza pandemiei, mulți suedezi și-au amânat tratamentul dentar sau controalele la medicul dentist.

O schimbare în legislație introdusă în septembrie 2020 se traduce astfel: dacă o persoană din această țară nu s-a dus la dentist în perioada aprilie-august 2020 și deja a plătit mai mult de 3000 de coroane suedeze în perioada anterioară, perioada cu costurile înalte acordate serviciilor de sănătate va fi extinsă, pentru ca populația să primească tratamentul necesar, fără a fi nevoie să „o ia de la capăt” când vine vorba de plafonul „high-cost ceiling”. Această lege se aplică până la finalul lunii august 2021.

Registru național pentru vaccinarea împotriva COVID-19

Primele vaccinuri împotriva coronavirusului au fost lansate în Suedia la finalul lunii decembrie. Sub legea care intră în vigoare la 1 ianuarie 2021, toate vaccinurile împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi urmărite și notate într-un registru național.

Legile referitoare la activitatea în școli se modifică

Guvernul suedez le-a dat directorilor școlilor opțiunea de a folosi învățarea la distanță pentru unele sau pentru toate lecțiile lor, dacă această măsură este necesară pentru a reduce riscul de formare a unor mase mari de oameni în transportul public sau în școli.

Această lege a intrat în vigoare încă din noiembrie 2020. Măsura se aplică școlilor pentru elevi cu vârste între 13-15 ani, dar și școlilor care au elevi cu vârste peste 16 ani.

Această măsură nu este obligatorie, așa că părinții și profesorii trebuie să fie bine informați în ceea ce privește planurile pe care le au autoritățile pentru școli. În plus, școlile încă sunt responsabile pentru asigurarea mesei de prânz a elevilor, chiar dacă orele se desfășoară la distanță.


Notă autor:

Credit foto: PaulMoore de la Pixabay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe