Dacă știți că sunteți fericit/ă, atunci cu siguranță veți marca acest lucru chiar de Ziua Internațională a Fericirii, în 20 martie.
Specialiștii din cadrul Organizației Națiunilor Unite s-au gândit să creeze o zi specială pentru a marca fericirea și pentru a aprecia acele lucruri bune din viața noastră.
Ziua Internațională a Fericirii este un eveniment global pus la cale de Organizația Națiunilor Unite în 20 martie. Această zi are un scop precis: acela de a ne reaminti că a fi fericit este unul dintre drepturile omului și că fericirea merită să fie celebrată, scrie nationaltoday.com.
În prezent, omenirea celebrează Ziua Internațională a Fericirii grație muncii depuse de Națiunile Unite și partenerilor săi, printre care o asociație nonprofit, intitulată Action for Happiness, care este alcătuită din persoane din 160 de țări. Obiectivul suprem al acestei mișcări – Acțiune pentru Fericire – este să crească gradul de conștientizare că progresul nu se referă doar la a crește punctele bifate la final, ci este și despre fericirea oamenilor.
În 2011, Națiunile Unite au adoptat o rezoluție care a arătat că este „un obiectiv uman fundamental” să oferim fericire, o prioritate la fel de importantă ca oportunitățile economice.
Doi ani mai târziu, în 2013, toate cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite au celebrat prima Zi Internațională a Fericirii, iar de atunci această campanie globală a continuat să se extindă.
Potrivit unei rezoluții a Națiunilor Unite 66/281 din 12 iulie 2012, a fost stabilită data de 20 martie ca fiind Ziua Internațională a Fericirii. Marcarea acestei zile speciale are loc în fiecare an, în întreaga lume, începând din 2013.
Acum, datorită acestui demers, fericirea este considerată una dinte cele mai esențiale și fundamentale nevoi ale tuturor oamenilor. Este responsabilitatea liderilor de la nivel național și internațional, care au obligația către populație să le faciliteze calea în obținerea fericirii, scrie internationaleventday.com.
Tema din 2022 pentru Ziua Internațională a Fericirii se axează pe trei factori de bază în obținerea fericirii:
Să fim calmi – Să reușim să ne menținem calmi în fiecare situație este cheia succesului pentru a obține satisfacția și fericirea pe care ni le dorim.
Să fim înțelepți – În circumstanțele grele și dure, dacă luăm măsuri înțelepte, acestea ne vor duce la succes.
Să fim buni – Ideea este să fim buni cu ceilalți oameni și să îi ajutăm atât în ce privește nevoile lor, cât și greșelile și erorile lor.
Așadar, tema Zilei Internaționale a Fericirii pentru anul 2022 este: „Keep Calm, Stay Wise, Be Kind”, care s-ar traduce „Să fim calmi, să fim înțelepți, să fim buni”
Primele studii cu privire la fericire au început acum peste 2500 de ani? Marii filozofi, precum Confucius, Socrate, Aristotel și Buddha și-au dedicat viața în căutarea acestui subiect: fericirea.
Cofondatorii-cheie ai fericirii sunt psihologii dr. Martin Seligman and Dr. Mihaly Csikszentmihalyi, scrie www.standard.co.uk. Ei au definit psihologia pozitivă ca fiind „o știință a experienței subiective pozitive, a trăsăturilor individuale pozitive și a instituțiilor pozitive”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe