Pentru o lungă perioadă de timp, istoria
românilor a fost marcată de năvălirile Imperiului Otoman. Starea de disperare
era binecunoscută de locuitorii ţinuturilor prădate, trecute prin foc şi sabie,
duse până la distrugerea totală: copiii erau luaţi şi transformaţi în ieniceri,
bărbaţii şi bătrânii erau omorâţi, femeile batjocorite sau luate în haremurile
orientale, grânele şi alte resurse erau jefuite.
În zilele noastre, odată cu deschiderea
graniţelor, am constatat că în Turcia există o medicină de vârf, cu profesionişti
de înaltă ţinută, unităţi cu dotări de ultimă oră şi management impecabil. Aria
privată s-a dezvoltat impresionant, cuprinzând mari unităţi spitaliceşti şi
servicii de ambulanţă cu posibilităţi de deplasare terestră şi aeriană. Învăţământul
medical privat, dar şi cel de stat, sunt conectate cu clinici şi instituţii de
cercetare din Statele Unite, astfel încât toate practicile sunt la parametrii
cei mai actuali, achiziţiile în planul cunoaşterii şi practicii impresionând.
Astfel, de la aparenţa unei naţiuni îmbrăcate în şalvari, cu fesuri, de la
tipul de om habotnic şi războinic, poporul turc s-a reconceptualizat în multe
arii sociale, medicina nefăcând excepţie – mai mult, devenind un motiv de
mândrie şi transformare naţională. Dezvoltarea actuală a societăţii turce a
fost favorizată de implicarea scăzută în al Doilea Război Mondial, ceea ce a
redus pierderile umane şi distrugerile materiale, dar şi de activitatea unor oameni
politici precum Mustafa Kemal Atatürk (1881–1938, fondatorul şi primul preşedinte
al Republicii Turcia), care au schimbat destinul naţiunii lor şi l-au orientat
către orizonturi strălucitoare. Mai ales în ultimii 20 de ani, salturile
Turciei sunt vizibile, atât în planul vieţii intelectuale, cât şi al celei
economice.
Universitatea Marmaris, de pildă, este o
instituţie privată din Istanbul, deţinând o poziţie cheie în serviciile
medicale. Situată în Asia Mică, universitatea este conectată cu mari centre din
lumea occidentală, permiţând trimiterea la studii a medicilor turci în cele mai
bine cotate universităţi. În Turcia există holdinguri de sănătate, precum
Acibadem şi Anadolu, care oferă servicii de calitate ireproşabilă. Politica
acestor ofertanţi este de a-şi extinde ariile de lucru. Astfel, ofertele lor
atrag interesul pacienţilor din ţările învecinate, beneficiarii putând avea
acces la variantele cele mai bune de tratament, urmărire clinică şi alternative
operatorii. Unul din aceste holdinguri a deschis o reprezentanţă şi în România,
unde se internează lunar aproximativ 150 de pacienţi din toată ţara. Clinica
are în dotare, de exemplu, un aparat cyberknife
pentru tratarea oricărei leziuni primare sau secundare neoplazice din organism.
Metaforic, putem spune că asistăm la un nou „asalt turcesc“, menit însă de data
aceasta nu să ne răpună, ci să ne trateze rănile, să se îngrijească de noi. Cei
care au avut ocazia să se trateze la centrele de sănătate turceşti au plecat
foarte plăcut surprinşi de relaţionarea caldă, primitoare, de atenţia la
detalii, de ambientul plăcut şi mai ales de eficacitatea serviciilor. O doamnă
cu leucemie, internată la un astfel de centru, mi-a declarat: „nu mă simt ca
într-un spital, parcă sunt într-o vacanţă permanentă, sunt tratată cu
demnitate“.
Oricât ne-ar bucura aceste iniţiative,
privim în acelaşi timp cu tristeţe procesul de degradare a sistemului naţional
de sănătate. România a avut o Şcoală de medicină mult superioară Turciei,
numele unor savanţi români făcând înconjurul lumii: Ioan Cantacuzino, George
Em. Palade, Victor Babeş, Thoma Ionescu, Constantin Levaditi ş.a. Neglijarea
sistemului românesc de sănătate nu ne poate lăsa indiferenţi. În ultimii ani am
asistat la exodul medicilor în străinătate şi al unor pacienţi către clinici
europene. Dintr-un punct de vedere, se poate spune că „invazia” de servicii
externe în România este un bun câştigat. Pe de altă parte, susţinem clar că
este absolut necesar să sprijinim sistemul sanitar autohton, să dezvoltăm Şcoala
românească de medicină, iar ieşirile în afara ţării să fie prilejuite de pregătirea
tinerilor rezidenţi, de comunicările la evenimente ştiinţifice, de schimburile
de experienţă.
În concluzie,
domnilor decidenţi, domnilor guvernanţi, ce hotărâri aveţi pentru medicina
română? În mâinile dumneavoastră se află supremul element al supravieţurii
acestei naţiuni pe acest pământ: starea de sănătate. 
