Newsflash
Știri

Vâlcea: Festivalul Licuricilor, pentru descoperirea naturii și culturii locale

de L. Budin - apr. 26 2023
Vâlcea: Festivalul Licuricilor, pentru descoperirea naturii și culturii locale

Organizat între 6 și 9 iulie, evenimentul combină distracția și descoperirea naturii cu explorarea culturii locale prin gastronomie, muzică și povești specifice regiunii Oltenia de sub Munte.

Începutul lunii iulie este perioada anului în care lumina licuricilor se poate vedea cu ochiul liber, iar în luminișurile din Oltenia de sub Munte populația acestor insecte este sănătoasă și impresionantă – deși poluarea le amenință peste tot în lume.

festivalul-licuricilor

Cu acest prilej, organizatorii festivalului au creat un întreg context de cunoaștere și descoperire a zonei, prin punerea în valoare a tradițiilor locale.

Pentru părinți și copii

Asociația Kogayon, ONG specializat în educație de mediu și managementul ariilor naturale protejate, alături de Agenția de turism Globe 365 și de Hanul Vatra din Costești, organizează Festivalul Licuricilor - primul eveniment dedicat atât părinților, cât și copiilor, care va avea loc în Satul Costești din județul Vâlcea, în perioada 6-9 iulie.

Festivalul reprezintă o oportunitate pentru a promova Oltenia de sub Munte și valorile sale locale, bazate pe conexiunea cu natura și experiențele autentice, se arată pe evenimentul de Facebook dedicat.

Participanții vor avea parte de activități variate, de ateliere de gastronomie, drumeții nocturne în pădure, proiecții de film în aer liber, dar și o serie de experiențe dedicate copiilor”, se precizează în comunicat.

Ateliere de entomologie

Cei mici se vor bucura de câteva experiențe inedite, precum ateliere de entomologie sau de o noapte la cort în poiana din apropierea pensiunii, a spus Cristi Pitulice, Managing Partner Globe 365.

Unul dintre scopurile acestui eveniment este de a-i aduce pe cei mici mai aproape de natură, iar zona subcarpatică din Vâlcea, spre norocul nostru, este una dintre zonele în care natura, în continuare, se împacă foarte bine cu oamenii din comunitate. Oltenia de sub Munte este o destinație ideală pentru un asemenea eveniment datorită atât diversității elementelor de natură cât și bogăției patrimoniului cultural”, a mai adăugat Cristi Pitulice.

Participarea este limitată la 200 de persoane, iar biletele se pot achiziționa de pe site-ul evenimentului și pe pagina de Facebook.

Asociația Kogayon este ONG-ul pentru protecția mediului care a înființat Parcul Național Buila-Vânturarița în 2004. Activează voluntar în regiune de 20 de ani, timp în care a desfășurat zeci de proiecte de educație, promovare a regiunii, ecoturism, managementul ariilor naturale protejate și cercetare.  Este promotorul proiectului Oltenia de sub Munte Geoparc aspirant UNESCO, menit să dezvolte regiunea în mod sustenabil și să crească nivelul de trai al comunităților locale.

Nutriţia şi dietetica, incluse pe lista specialităţilor conexe actului medical

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe