Newsflash
OPINII

Un diagnostic corect înseamnă siguranţă

Un diagnostic corect înseamnă siguranţă

Șansa la viaţă a pacienţilor depinde de obţinerea unui diagnostic corect și rapid, au reamintit participanţii la conferinţa organizată de ANMCS, în contextul Zilei Mondiale a Siguranţei Pacientului.

Similar cu alte state ale lumii, și în România există diagnostice eronate, iar unii pacienţi ajung să fie corect diagnosticaţi doar după o perioadă îndelungată. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), erorile de diagnostic reprezintă până la 16% din prejudiciile evitabile suferite de pacienţi. Aceste erori sunt considerate evenimente adverse, care trebuie raportate de unităţile sanitare din România. La nivelul Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) sunt colectate aceste evenimente, fără caracter acuzator, pentru a învăţa din ele.

Chiar dacă numărul raportărilor a crescut, nu toate spitalele recunosc aceste evenimente, ceea ce împiedică corectarea lor și prevenirea recidivelor. Dacă în 2022 au fost raportate 4.500 de evenimente adverse, în 2023 numărul acestora a ajuns la 5.545. În primele șase luni ale anului 2024, spitalele din ţară au raportat peste 3.900 de evenimente către ANMCS. Cele mai frecvente sunt căderile pacienţilor, urmate de erori în administrarea medicamentelor și erori de investigare.

În acest context, în 17 septembrie, de Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului, tema propusă de OMS a fost „Îmbunătăţirea diag­nosticului pentru siguranţa pacienţilor”. În cadrul unei manifestări organizate de ANMCS, în parteneriat cu Academia de Știinţe Medicale, Consiliul Naţional al Siguranţei Pacientului, Colegiul Medicilor din România și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, au avut loc discuţii despre importanţa diagnosticării corecte și la timp.

Participanţii la conferinţă au subliniat faptul că o diagnosticare corectă și rapidă oferă pacienţilor o șansă mai bună la viaţă. „România se confruntă cu multe cazuri de diagnosticări târzii, mai ales în domenii precum oncologia sau cardiologia, ceea ce duce la nemulţumiri”, a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.

Colaborare și implicare activă

S-a discutat, de asemenea, despre necesitatea unei implicări active în îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor. „Este nevoie de un angajament constant din partea tuturor – de la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru personalul medical și reducerea suprasolicitării, până la prevenirea burnoutului. În același timp, trebuie să investim în comunicare și colaborare eficientă în echipele medicale”, a afirmat prof. dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidenţial.

În aceeași notă, președintele ANMCS, Valentin Florin Ciocan, a menţionat că „un diag­nostic corect poate salva vieţi”. El a subliniat că, în ciuda provocărilor, se fac progrese în sistemul sanitar din România, inclusiv prin dezvoltarea resurselor umane. 

Prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a subliniat importanţa dialogului între medici, pacienţi și familiile acestora:„Comunicarea cu pacientul este esenţială, nu doar pentru a-i oferi un diagnostic corect, dar și pentru a-i explica ce urmează să se întâmple”. Totodată, el a anunţat că în spitalele din România sunt în desfășurare 120 de proiecte privind controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale. Conform datelor disponibile, între 2019 și 2022, ANMCS a suspendat temporar acreditarea a șapte spitale. Motivul a fost neidentificarea unor evenimente adverse care au produs prejudicii și au pus în pericol siguranţa pacienţilor.

Dr. Caroline Clarinval, reprezentantul OMS în România, a transmis mesajele-cheie ale campaniei, care încurajează pacienţii și aparţinătorii să se implice activ în procesul de îngrijire. La rândul său, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului, a subliniat importanţa sprijinului oferit de OMS autorităţilor din România pentru consolidarea sistemului de sănătate. Acest sprijin include atât îmbunătăţirea infrastructurii medicale, cât și pregătirea personalului.

ETICHETEANMCS

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe