Câteva scurte interviuri realizate cu cercetătorii
francezi ai INSERM U623 – Paris şi profesorul Constantin Dumitrache de la
Institutul Parhon au developat un fenomen complex: încercările, încă timide,
ale unor colective medicale din România ce doresc să deschidă drumuri în
cercetarea ştiinţifică devin vizibile. Dificultăţile de a aduce acest segment
al activităţilor medicale măcar la nivelul perioadei interbelice sunt însă
importante şi amplificate de dezinteresul guvernanţilor faţă de potenţialul cercetării
româneşti.
Cercetarea
fundamentală e mai importantă pentru oamenii obişnuiţi decât pare la prima
vedere
Preşedinte în exerciţiu al Societăţii
Franceze de Endocrinologie, dr. Marc
Lombes a absolvit Facultatea de Medicină, Universitatea Paris VI, în 1978,
devenind în 2011 cercetător ştiinţific grad I, clasă excepţională. Începând din
2005, este director al unităţii de cercetare, INSERM U693, Semnalizare intracelulară modulată de receptorii
steroidieni, Facultatea de Medicină
Paris-Sud, iar din 2010, directorul Institutului Biomedical Federativ de
Cercetare Bicêtre (IFR I2B). Temele sale predilecte de cercetare
sunt semnalizarea intracelulară, fiziologia şi fiziopatologia receptorului
pentru mineralcorticoizi, receptori nucleari, coregulatori moleculari.
– Dr. Marc Lombes: Este foarte important
pentru cercetarea medicală şi chiar pentru cercetările fundamentale ca
laboratoarele să fie situate în interiorul spitalelor, pentru a fi mai aproape
de clinicieni/de partea clinică a activităţii medicale, aproape şi de cei care
asigură partea tehnică a cercetării şi de laboratoarele de genetică din
spitale. Am revenit la Spitalul Bicêtre, în sânul Universităţii Paris-Sud, cu
gândul de a crea un laborator format din trei părţi: clinica, biologia şi cercetarea
fundamentală.
– Câţi oameni
lucrează în acest centru de activităţi clinice şi cercetare medicală?
– Dr. Marc Lombes: În laboratorul de cercetare sunt aproximativ
30 de persoane – cercetători, profesori, tehnicieni, ingineri şi studenţi. Apoi
un laborator pentru explorări hormonale, cu aproximativ 40–50 de persoane şi, a
treia parte, laboratorul clinic, condus de prof. dr. Philippe Chanson,
clinician. Este foarte important, cred eu, ca cercetarea să fie în mijlocul
clinicii, în mijlocul situaţiilor concrete. În felul acesta interacţiunile sunt
mult mai productive, adică au rezultate vizibile.
– De cât
timp sunteţi director al acestui centru?
– Dr. Marc Lombes: Laboratorul s-a înfiinţat
în 2005 şi de atunci îl conduc; aşadar şapte ani.
– Înainte aţi
lucrat în acelaşi spital?
– Dr. Marc Lombes: Am lucrat în alte
spitale din Paris, în nordul Parisului, la spitalul Bichat şi, de asemenea,
chiar şi la acest spital Bicêtre, unde coordonez acum secţia de cercetare.
– De ce aţi ales
să vă dedicaţi cercetărilor fundamentale şi clinice?
– Dr. Marc Lombes: Eram pasionat de
cercetare şi de înţelegerea mecanismelor care permit apariţia unor boli şi,
totodată, am înţeles că este mult mai folositor, inclusiv pentru pacienţi, să mă
ocup de cercetare. Sunt – erau şi atunci, sunt şi astăzi – multe laturi ale
patologiei încă necunoscute, fără soluţii la nivelul cunoştinţelor actuale. Dacă
făceam doar clinică, aş fi aplicat pur şi simplu ceea ce se cunoştea. A opta
pentru cercetare însemna şi descoperirea unor rezolvări şi tratamente noi,
implicit mai bune, implicit utile pacienţilor.
– Este o opţiune
rară.
– Dr. Marc Lombes: Este mult mai important să
faci să avanseze cercetarea ştiinţifică decât să te mulţumeşti cu rezolvarea
unui caz particular în spital.
– De unde această
aplecare/motivaţie pentru cercetare? În spatele cuvintelor simt multă pasiune şi
interes.
– Dr. Marc Lombes: Pe parcursul studiilor
medicale, pe parcursul doctoratului am lucrat în sistem de cooperare timp de un
an şi mi-am dat seama că pentru oameni este mai important să ajuţi la
dezvoltarea cercetării fundamentale decât, mă repet, să tratezi cazurile
particulare.
– Temele
predilecte de cercetare?
– Dr. Marc Lombes: Suntem interesaţi de
studiul mecanismelor moleculare şi celulare în acţiunea hormonilor steroizi. Ei
joacă un rol fundamental în dezvoltarea, diferenţierea şi proliferarea celulară,
în controlul homeostaziei hidroelectrolitice şi alte funcţii ale organismului.
Pe parcursul analizei receptorilor steroidieni – receptori pentru
mineralocorticoizi, glucocorticoizi, androgeni şi progesteron – noi urmărim
studiul implicaţiilor în fiziologia şi fiziopatologia endocrinologică şi
metabolică la om.
– Prin ce sunt
atât de importanţi receptorii steroidieni?
– Dr. Marc Lombes: Sunt factori de
transcriere esenţiali în integrarea semnalelor hormonale şi modularea expresiei
genelor despre care ştim că sunt implicate în multiple procese fiziologice.
Este deja bine stabilit că, în afara rolului lor esenţial în fiziologie, o
alterare a căilor de semnalizare care le este asociată conduce la numeroase boli.
– Care este
obiectivul laboratorului condus de dumneavoastră?
– Dr. Marc Lombes: Să identificăm şi să
descriem determinările moleculare ce controlează răspunsurile hormonal-tisulare
specifice, să analizăm dinamica interacţiei hormonilor steroidieni cu factorii
de transcripţie şi să identificăm noi markeri pentru SR şi să aducem noi date
asupra proprietăţilor funcţionale originale ale SR în fiziologie şi patologie.
– În ce
domeniu/specialitate se înscriu astfel de cercetări?
– Dr. Marc Lombes: Asociind biologi,
biochimişti, geneticieni, ingineri, clinicieni pe suportul unor cercetări în
esenţă fundamentale, căutăm noi informaţii asupra mecanismelor de semnalizare
modulate de receptorii steroidieni. De altfel, chiar titulatura unităţii de
cercetare pe care o conduc este: Semnalizare intracelulară modulată de
receptorii steroidieni. Delimităm astfel un spaţiu de cercetare căruia îi sunt
arondate toate demersurile noastre. Sunt cercetări ce-şi propun să ajute la
dezvoltarea unor strategii terapeutice privind bolile cardiovasculare, tulburările
metabolice, tulburările de fertilitate şi alte patologii hormono-dependente.
– Aţi dezvoltat
colaborări interdisciplinare cu alte centre de cercetare?
– Dr. Marc Lombes: Da, avem colaborări naţionale
şi internaţionale, mai ales în asta rezidă puterea laboratorului; mergem în
paralel şi pe cercetare fundamentală, dar şi pe cercetare clinică şi am
exemplificat câte ceva din ceea ce noi lucrăm chiar în atelierul organizat de
Asociaţia Română de Endocrinologie Clinică. Trebuie să vă spun că noi colaborăm
cu România prin prof. dr. Constantin Dumitrache, preşedintele AECR (Asociaţia
de Endocrinologie Clinică din România), cu Institutul „C. I. Parhon“ din Bucureşti
– de multă vreme.
– De când a
început această colaborare?
– Dr. Marc Lombes: De aproximativ 10 ani,
prof. dr. Jacques Young a format echipe de medici aici în România, ajutându-i să-şi
îmbunătăţească nivelul teoretic. În contextul acestei colaborări sunt şi medici
tineri români care au venit la noi şi au fost integraţi în laboratoarele de
cercetare ale INSERM. Pentru moment, avem doi medici tineri în situaţia
aceasta.
Ne gândim la copiii
ce pot moşteni anumite defecte genetice
Prof.
dr. Jacques Young lucrează la Facultatea de Medicină Paris-Sud şi este
adjunct al şefului serviciului de endocrinologie şi patologii ale reproducerii
din Spitalul Bicêtre. Lucrările sale au fost publicate în reviste precum New
England Journal of Medicine sau Nature Reviews. Principalele teme de cercetare:
bolile hipofizei şi tot ceea ce ţine de reproducere şi fertilitate.
– De cât
timp aţi început cercetările pe această temă?
–
Dr. Jacques Young: Mai mult de 15 ani.
– Sunteţi mulţumit cu rezultatele cercetărilor de până acum?
–
Dr. Jacques Young: Am descoperit numeroase gene ale unor maladii care împiedică
pubertatea; este vorba de evidenţierea unor mutaţii în genele KAL1, FGFR1,
FGF8, PROKR2, WDR11, CHD7, NELF, SEMA3A asociate sindromului Kallmann, o
dezordine în care hipogonadismul hipogonadotrop congenital (CHH) este corelată
cu o serie de anormalităţi neurologice şi urogenitale. Adeseori, fenotipul CHH
este asociat doar cu o deficienţă ocazională a secreţiei de GnRH şi/sau
gonadotropină.
– Câte cazuri aţi folosit în studiul
dv.?
–
Dr. Jacques Young: 402 pacienţi cu CHH (330 bărbaţi şi 72 femei, toţi fiind din
Paris; vorbim de un lot reprezentativ întrucât în Paris avem locuitori proveniţi
din toate zonele Franţei), evaluaţi şi urmăriţi în timp de către Departamentul
pentru tulburări endocrinologice şi reproductive din Spitalul Bicêtre.
– Ce utilitate are evidenţierea acestor anomalii?
– Dr. Jacques
Young: Pentru unii din pacienţi, când CHH poate fi asociat cu mutaţii genetice,
rezultatele obţinute corelate şi unor observaţii clinice şi unor anchete
familiale ne pot ajuta să ne reorientăm asupra diagnosticului, fapt important
pentru consiliere genetică în contextul asistenţei în medicina reproducerii. În
lucrare s-au discutat cazuri complexe cauzele genetice, moduri de transmitere
de la o generaţie la alta, relaţii genotip–fenotip.
– Între toate ce credeţi că este mai
important?
–
Dr. Jacques Young: Am descoperit multe gene ale maladiilor care influenţează
pubertatea. Este util să înţelegem genetica acestor maladii, putem face
consiliere familială şi astfel putem asigura o generaţie sănătoasă; ne gândim
la copiii ce pot moşteni anumite defecte genetice, exprimate în anomalii,
dereglări ale proceselor de sexualizare, la toată patologia asociată
reproducerii.
– Şi când deja au apărut copiii ce se mai
poate face?
–
Dr. Jacques Young: Prima etapă este evaluarea stării de sănătate şi apoi se
trece la îngrijirile propriu-zise cât mai repede. Când se ştie clar că vor fi
probleme la pubertate, că vor fi probleme de fertilitate, putem interveni şi
face tratamentele necesare înainte ca acel copil să ajungă la vârsta pubertăţii.
Ca să poţi să îngrijeşti viitorul începi să-l tratezi dintr-o perioadă
anterioară.
– Cât de mult s-au schimbat lucrurile în
acest domeniu în care lucraţi de 15 ani?
–
Dr. Jacques Young: Au fost făcute foarte multe progrese. S-au descoperit multe
cauze genetice ale bolilor şi, în plus, investigaţiile genetice au devenit mult
mai uşoare. Şi ne referim la rapiditate, la costuri mai mici şi la
reproductibilitatea rezultatelor. Şi mai este ceva: informaţia medicală, ceea
ce noi obţinem din aceste cercetări, penetrează toate mediile sociale, nu rămâne
doar la stadiul de teorie. Iar asta chiar îmbunătăţeşte viaţa oamenilor. Este o
altă dimensiune a progresului în cercetare.
– Şi vin oamenii către specialişti?
Rezultatele acestor cercetări răspund aşteptărilor populaţiei?
– Dr.
Jacques Young: Bineînţeles, există o comunicare permanentă, o mediatizare a
rezultatelor cercetării. E important şi pentru noi, cercetătorii, e important şi
pentru populaţie.
– De ce este importantă cooperarea internaţională
în acest domeniu?
–
Dr. Jacques Young: În Programul de cooperare europeană COST – FP7 se regăsesc şi cercetători din
Franţa şi colegi de la Institutul de Endocrinologie „C. I. Parhon“. Fiind
focalizaţi pe investigarea mecanismelor neuroendocrine integrate la nivel hipotalamic şi care
reglează o întreagă reţea de organe implicate în controlul reproducerii, adăugând
şi cercetările genetice – noi lucrăm în colective interdisciplinare – am obţinut
date ce ne permit să lansăm şi să susţinem proiecte de anvergură. Vorbim însă
de boli genetice rare, cu o frecvenţă mică a cazurilor, dacă ne restrângem doar
la anumite zone geografice. Implicarea anumitor gene şi mecanisme genetice adusă la vedere de cercetările recente cere
însă un număr mare de cazuri. Şi e nevoie să extindem investigaţiile la o arie
mare şi astfel să introducem mai mulţi pacienţi în studiul nostru. Soluţia este
implicarea mai multor centre de cercetare – o reţea europeană. Iar un astfel de
program de cooperare permite realizarea
unei baze de date pentru o arie geografică mai mare şi creşterea numărului de cazuri
studiate şi, în consecinţă, o mai bună corelare statistică a datelor. Putem
veni, fiecare dintre participanţii la proiect, şi cu propria cazuistică şi cu
experienţa şi logistica deja pusă la punct în laboratoarele noastre.
– Ce rol joacă hipogonadismul hipogonadotrop
congenital?
–
Dr. Jacques Young: Hipogonadismul hipogonadotrop congenital este principala
cauză ce afectează dezvoltarea pubertară la bărbaţi şi femei. Rezultat al secreţiei
anormale de gonadotropină, poate fi cauzată de eliberarea defectuoasă de GnRH
sau de o disfuncţie a hipofizei. Identificarea anormalităţilor genetice
corelate cu CHH ne aduce informaţii importante asupra mecanismelor critice pentru dezvoltare, maturare, control
neuroendocrin şi funcţional al axei reproducerii.
Nu poţi
să baţi la întâmplare la uşi închise
Prof. dr. Constantin Dumitrache, preşedintele
Consiliului de administraţie al Institutului Naţional de Endocrinologie „C. I.
Parhon“, a continuat explicaţiile începute de colegul său francez.
Prof.
dr. Constantin Dumitrache: Hipogonadismul hipogonadotrop se referă la reglarea
gonadelor. Faţă de alte glande, unde este evident influenţată doar biosinteza,
asupra gonadelor secreţiile diencefalice – hipotalamice – au dublă acţiune: pe
de o parte, pot să stimuleze biosinteza hormonală şi, pe de altă parte, să
stimuleze gametogeneza, ovaro-geneza la femeie şi spermatogeneza la bărbat,
deci dintr-odată, două căi diferite. Şi întotdeauna, calea gametogenezei nu
merge bine dacă nu merge bine calea biosintezei. Putem găsi biosinteză de
hormoni testiculari sau ovarieni, dar dacă aceasta nu merge cum trebuie, nu
merge nici spermatogeneza. Pot fi însă leziuni în care biosinteza merge şi cu
toate astea să nu meargă gametogeneza. Sexual, toate lucrurile par să fie în ordine,
dar lipseşte acest „dar de la Dumnezeu“ care să asigure perpetuarea speciei. De
fapt, scopul sexualizării nu este altul decât perpetuarea speciei şi specia îşi
ia măsuri uneori abuzive ca să fie sigură de acest rezultat. Şi aşa devine
simplu să se înţeleagă ce înseamnă hipogonadismul hipogonadotrop: adică, la
nivelul hipotalamusului există nişte leziuni care nu permit secreţia cantitativă
şi calitativă normală a FSH-ului şi LH-ului, cei doi hormoni hipofizari. La
rândul lor şi ei sunt stimulaţi de o secreţie hipotalamică. Desigur, am
simplificat mult lucrurile, e doar o bucăţică din tot acest arbore al
interdependenţelor prezente în procesul complex al sexualizării.
– Mulţi cred că este de ajuns să trimiţi
medici tineri care vorbesc cât de cât o limbă într-o altă ţară şi gata, am
deschis calea colaborărilor internaţionale. Cum stau de fapt lucrurile?
–
Prof. dr. Constantin Dumitrache: Cercetarea ştiinţifică nu are graniţe, e un
dat. Dar ca să împlineşti acest dat nu este aşa de uşor precum poate să pară.
Nu arunci medici tineri precum seminţele într-un teritoriu necunoscut. E nevoie
de un proces de prospecţie, alegere, împrietenire. Şi lucrurile vin apoi de la
sine. Este, la altă scară, precum întâlnirea unor reprezentanţi din două lumi
diferite.
– Câţi bani vin de la UE pentru aceste
programe?
–
Prof. dr. Constantin Dumitrache: Nu vin bani, dar vine ceva cu mult mai
important: spiritul de competiţie, sentimentul că facem parte din colective cu
cercetători de elită, schimbarea fundamentală de atitudine. Şi cel mai
important, se schimbă atitudinile colegilor tineri. Nu ajunge să spui: gata,
puteţi pleca unde vreţi. Nu poţi să baţi la întâmplare la uşi închise. Şi sunt
atâtea uşi, la care din ele te duci? E nevoie de un drum, aş zice chiar iniţiatic,
parcurs treaptă cu treaptă până când realizăm că nu suntem altfel decât ceilalţi,
până realizează şi ei că avem ceva de oferit. Pentru ca lucrurile acestea să
meargă mai departe e nevoie să fim la acelaşi nivel. Înseamnă responsabilizare şi
beneficiul este mult mai important decât banii. Şi dacă ei, colegii noştri din
Franţa, văd şi recunosc că putem intra în competiţie, deja e un mare pas
înainte.