Rezultat al unor tehnici perverse de manipulare, antivaccinismul se luptă cu ceva ce nu există.
După mai mult de doi ani de pandemie, după tot stresul și eforturile profesioniștilor din sănătate, care au tratat sute de pacienţi cu COVID, cred că e normal să-ţi „sară ţandăra” când auzi așa ceva.
Statele civilizate iau măsuri pentru a condamna declaraţiile și gesturile care pun în pericol sănătatea publică.
Presa străină relatează cazul unui bărbat din Germania care s-ar fi vaccinat împotriva COVID-19 de 87 de ori, iar acum este investigat.
Ultrarezistent, ultrastabil şi ultraconductor, grafenul revoluționează tehnologia, dar e și subiectul mesajelor de dezinformare, distribuite de cei care se opun vaccinării anti-COVID.
Confruntaţi cu un nou val pandemic, oamenii continuă să fie scindaţi în ceea ce privește atitudinea faţă de COVID-19 și mai ales faţă de vaccinare.
Accesul la centrul de vaccinare din comuna Răchiteni, județul Iași, a fost blocat de un grup de protestatari anti-vaccinare condus de senatoarea Diana Șoșoacă, în data de 4 septembrie.
Reprezentanții rețelei de socializare Facebook spun că vor interzice reclamele de pe platforma lor care descurajează vaccinarea populației. Totodată, aceștia primit că vor desfășura o campanie în platformă pentru a încuraja oamenii să își facă vaccinul gripal.
Conf. dr. Mihai Craiu este, probabil, medicul român cu cel mai mare impact în mediul online. Pe pagina pe care o conduce, abordează o problemă la zi, pe care o explică într-un limbaj accesibil.
În copilăria mea tecuceană, adulții, unii dintre ei, când observau la odraslele lor un comportament incongruent cu viziunea și proiecțiile lor, îndată îi auzeai strigându-le: „Ghiță Porumb! Ce faci acolo? De ce vorbești așa? Cum te-am învățat eu? Ai să ajungi ca Ghiță Porumb!”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe