L-am cunoscut într-o perioadă când a fi medic și, cu atât mai mult, chirurg în România, nu era deloc ușor. Când greutățile și neajunsurile erau depășite prin empatie, dragoste de semeni și iscusința mâinilor.
Cel mai nou sezon din „Doctorul cel bun”, una dintre cele mai populare drame medicale din întreaga lume, are premiera în 9 martie, la AXN, și va fi difuzat în fiecare joi seara, de la ora 21:00.
România stă bine în ceea ce privește tratamentul chirurgical al cancerului mamar, spune prof. dr. Alexandru Blidaru. Însă, potrivit lui, încă sunt multe de făcut în acest domeniu, pentru că majoritate a operațiilor sunt reprezentate de extirparea completă a sânului.
Medicul Dan Gabriel Arvătescu este membru al Uniunii Scriitorilor. Este chirurg romașcan și ne-a trimis spre publicare un text ce reprezintă monologul interior al unui medic chirurg.
Dr. Bogdan Tănase a fost numit de ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, în funcția de manager al Institutului Oncologic Prof. Dr. Al. Trestioreanu din București.
Prof. univ. dr. Firmilian Calotă, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, a decedat miercuri seara în spital, unde se afla internat după ce fusese diagnosticat cu COVID-19.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe