Aproape 400 de persoane au aflat recent care este „vârsta reală” a plămânilor lor, după ce au fost investigate în cadrul campaniei gratuite de spirometrii, care a avut loc într-un weekend, într-un mall din Timișoara.
Locuitorii din Sibiu vor avea posibilitatea să își măsoare gratuit gradul de sănătate a plămânilor prin intermediul spirometriei, în cadrul unei campanii antifumat.
Societatea Română de Pneumologie organizează sesiuni gratuite de spirometrii, pe 10 și 11 mai în București, la Sun Plaza, și în Timișoara, la Iulius Mall, în contextul Zilei Mondiale a Astmului
Ziua Mondială de luptă împotriva BPOC a fost, anul acesta, o ocazie de a readuce în discuţie importanţa spirometriei, dar și de a atrage atenţia asupra importanţei diagnosticării precoce și asupra metodelor de prevenţie a acestei boli.
Campania #GrijădePlămâni continuă în Timișoara, iar în următoarele zile timișorenii pot efectua spirometrii gratuite în tramvaiul special care circulă pe liniile 8 și 9.
Cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Astmului, Societatea Română de Pneumologie oferă spirometrii gratuite, timp de trei zile, în centrul comercial Sun Plaza din București.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe