Campusul Medical Pediatric care se va construi la „Marie Curie” va aduce multe facilități pentru părinții micuților care vor fi tratați aici, explică fondatoarele Asociației Dăruiește Viață.
Oana Clara Gheorghiu, cofondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, a fost desemnată recent reprezentant al Administrației Prezidențiale în Colegiul director al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
Spitalul „Marie Curie” din Capitală a înregistrat o creștere a activității medicale și o îmbunătățire a calității serviciilor acordate, arată bilanțul primului an de activitate a noului spital.
În primele 8 luni de funcționare ale noului spital construit de Asociația Dăruiește Viață au avut loc peste 2.300 de intervenții chirurgicale.
Două organizații au anunțat că vor susține asociația Dăruiește Viață cu 100.000 de euro pentru pregătirea medicilor de onco-pediatrie de la noul spital construit la Marie Curie.
Asociaţia Dăruieşte Viaţă continuă parteneriatul cu Spitalul Marie S. Curie. Astfel, urmează construirea unei noi clădiri şi realizarea primului campus medical pediatric din România.
Medicul Daniel Coriu, director la Centrul de Hematologie și Transplant Medular de la Institutul Clinic Fundeni, a transmis recent un mesaj pentru Asociația „Dăruiește Viață”.
Medicul român Radu Lupescu a fost decorat în decembrie de președintele Franței, Emmanuel Macron, cu Ordinul Național al Meritului.
Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele Asociației „Dăruiește Viață”, ne-au răspuns la câteva întrebări pe final de an, trăgând linie și explicând ce au învățat în această perioadă marcată de pandemia de COVID-19.
Fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, au prezentat pe o rețea de socializare mai multe imagini cu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara.
Oana Gheorghiu, vicepreședinte al asociației Dăruiește Viață, a anunțat ieri că este implicată într-un nou proiect: este vorba despre un spital modular pentru pacienții cu COVID-19, ce va fi amplasat în curtea Spitalului Elias din Capitală.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe