Newsflash
ACTUALITATE Interviuri

Campusul Medical Pediatric, un „one-stop-shop” pentru sănătatea copiilor români - INTERVIU cu Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu

de Florentina Ionescu - mai 9 2025
Campusul Medical Pediatric, un „one-stop-shop” pentru sănătatea copiilor români - INTERVIU cu Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu

Campusul Medical Pediatric care se va construi la „Marie Curie” va aduce multe facilități pentru părinții micuților care vor fi tratați aici, explică fondatoarele Asociației Dăruiește Viață.

La momentul actual, peste 50% din copiii tratați la Spitalul „Marie Curie” vin din afara Bucureștiului. Însă datorită unui campus medical pediatric care se va construi aici, micuții vor avea acces la o gamă largă de servicii medicale integrate, fără a mai fi nevoie să se mute dintr-un spital în altul. 

Am stat de vorbă recent cu Oana Gheorghiu, fondatoare Dăruiește Viață, și cu colega ei, Carmen Uscatu, de asemenea fondatoare a asociației, despre planurile lor cu privire la un campus medical pediatric (foto sus - o randare - așa va arăta campusul) ce se va construi la „Marie Curie”. Acesta va fi o infrastructură modernă, dotată cu echipamente de ultimă generație, unde vor lucra echipe medicale ce vor avea parte de training și de dezvoltare personală. Crearea acestei infrastructuri medicale, în modul în care ea a fost gândită, va aduce o schimbare a felului în care este tratat pacientul-copil în țara noastră, spun fondatoarele Asociației Dăruiește Viață. 

Ce înseamnă pentru dvs. acest Campus Medical Pediatric pe care doriți să-l construiți la Marie Curie?

Oana Gheorghiu: Campusul Medical Pediatric va fi primul loc unde copiii din toată țara, pentru că peste 50% din copiii tratați la „Marie Curie” vin din afara Bucureștiului, vor avea acces la o gamă largă de servicii medicale integrate, fără a mai fi nevoie să se mute dintr-un spital în altul. În plus, vorbim și despre o infrastructură modernă, cu echipamente de ultimă generație și echipe medicale susținute permanent pentru training și dezvoltare personală. 

Totodată, Campusul Medical Pediatric va aduce și o serie de facilități pentru părinți (de la camere de cazare pentru tratament de zi în ambulatoriu, la spații special gândite pentru a-și putea aduna forțele ca să lupte alături de micuții lor) și pentru cadrele medicale (spații de cercetare și dezvoltare, acces la studii clinice internaționale și spații de învățare). Putem numi acest loc un „one-stop-shop” pentru sănătatea copiilor noștri, realizat la cele mai înalte standarde internaționale – cel mai complex spațiu medical din România și un reper pentru Europa de Est pentru că va putea primi pacienți din țările învecinate care nu au spitale de pediatrie performante (de exemplu, Bulgaria, Moldova, Serbia etc.). 

Oana Gheorghiu - credit foto: Banu Ștefan

Ce impact estimați că va avea Campusul Medical Pediatric asupra sistemului medical din România?

Carmen Uscatu: În primul rând, acest proiect este unic în România și, odată finalizat, va alinia România și grija pentru pacienții-copii în spitalele de stat la standardele Europei de Vest către care aspirăm – pentru că întotdeauna, când un părinte primește un diagnostic dificil, se gândește unde ar putea să meargă în străinătate pentru a avea șanse reale. 

Crearea acestei infrastructuri medicale, în modul în care a fost gândită, va aduce o schimbare a felului în care este tratat pacientul-copil: mă gândesc aici la trecerea de la un sistem fragmentat, gândit în jurul diagnosticului, la un sistem integrat, gândit în jurul pacientului și al nevoilor sale, indiferent de specializările echipelor medicale care trebuie implicate în tratarea sa. Un focus pe pacient, prin crearea de echipe multidisciplinare, care să colaboreze pentru oferirea celor mai bune abordări de tratament. 

Carmen Uscatu (credit foto: Banu Ștefan)

Ce va însemna acest campus pentru cadrele medicale care vor lucra aici? 

Carmen Uscatu: Pentru cadrele medicale, Campusul Medical Pediatric va însemna o deschidere extraordinară spre zona de cercetare medicală și studii clinice (o arie atât de puțin dezvoltată în prezent), cât și spre colaborări internaționale prin intermediul parteneriatelor internaționale – o parte dintre ele deja active pentru oncologia pediatrică (parteneriate cu St. Jude Children's Reasearch Hospital din SUA și Princess Maxima Centrum din Olanda). 

Nu în ultimul rând, pentru că punctul de pornire pentru acest proiect a fost secția de oncologie, în cadrul Campusului Medical Pediatric, copiii cu patologie oncologică vor continua să beneficieze de singurul centru din România pregătit pentru a oferi îngrijire integrată pentru orice tip de cancer (tratament chimioterapic, chirurgie, radioterapie, hemato-oncologie), cât și servicii suport, precum consiliere psihosocială, terapia durerii și îngrijire paliativă etc. Iar acest lucru se va vedea, pe termen lung, în creșterea ratei de supraviețuire a copilului bolnav de cancer, o rată care continuă să fie cu aproximativ 11 procente mai mică decât în Europa de Vest (conform cifrelor puse la dispoziție de Comisia Europeană, 2023 și de Societatea Română de Hemato-Oncologie Pediatrică, 2023). 

 

„Spitalul Marie Curie funcționează în două secole”

 

Într-un comunicat de presă recent ați menționat că pentru următorii 5 ani, construcția Campusului Medical Pediatric este principalul proiect al Asociației Dăruiește Viață. Cum a luat naștere ideea pentru acest proiect? 

Oana Gheorghiu: Construcția Campusului Medical Pediatric de la Marie Curie este continuarea inițiativei #NoiFacemUnSpital prin care, Dăruiește Viață, cu sprijinul a peste 350.000 de persoane fizice și peste 8.000 de companii, a construit la Marie Curie o clădire nouă de 12.000 metri pătrați în care s-au relocat o parte din secțiile spitalului: chirurgie, neurochirurgie, oncologie, terapie intensivă și s-a creat un bloc operator nou cu 5 săli de operație. De asemenea, clădirea beneficiază de două secții noi, în curs de operaționalizare: radioterapie și hemato-oncologie. 

Dăruiește Viață, cu sprijinul a peste 350.000 de persoane fizice și peste 8.000 de companii, a construit la Marie Curie o clădire nouă de 12.000 metri pătrați în care s-au relocat o parte din secțiile spitalului. Credit foto: Mihai Marinescu

Noul Spital a devenit funcțional în aprilie 2024 și, pe parcursul primului an, a tratat peste 3.500 de copii, a asigurat peste 4.000 de intervenții chirurgicale, iar numărul de pacienți din noile secții a crescut considerabil, chiar și cu până la 70% (secția de neurochirurgie). Însă, în acest moment Spitalul Marie Curie funcționează în două secole și nu toți copiii care ajung aici au acces la noua infrastructură și la echipamentele de ultimă generație. De aici [vine] dorința de a extinde acest proiect prin construcția unei noi clădiri (în două etape) și recondiționarea celei actuale. 

Credem cu tărie că toți copiii care ajung la Marie Curie merită să fie tratați în cele mai bune condiții, merită acces la tehnologie și infrastructură de ultimă generație, iar cadrele medicale, asistentele și personalul medical merită condiții de lucru care să le permită să performeze. În România în care se construiește atât de puțin în sistemul public de sănătate, acest proiect vine să confirme că #sepoate și că România poate fi un reper pentru Europa de Este pentru îngrijirea copilului-pacient. Campusul Medical Pediatric este un proiect de țară și este un proiect pe termen lung – Dăruiește Viață își va concentra toate forțele pentru a vedea acest vis devenit realitate. 

Ce presupune cea de-a doua etapă a construcției? Care sunt principalele obiective ale campusului?

Oana Gheorghiu: Campusul Medical Pediatric este un proiect în trei etape: prima etapă a fost finalizată (ceea ce este cunoscut public ca inițiativa #NoiFacemUnSpital), cea de-a doua etapă presupune construcția unei noi clădiri pentru a reloca aici toate secțiile rămase în actualul Spital Marie Curie care a fost construit la finalul anilor 70, iar cea de-a treia etapă constă în renovarea, reamenajarea și definirea unor alte funcționalități pentru clădirea veche. 

Cea de-a doua etapă a construcției, în care ne aflăm acum, este la rândul ei împărțită în două faze, cu construcția a două clădiri interconectate. Anul acesta ne concentrăm pe pregătirea spațiului pentru construcție, respectiv: relocarea unei părți din rețeaua de instalații din subteran, în curtea Spitalului Marie Curie, demolarea unor anexe, obținerea autorizațiilor și avizelor necesare construcției și dezvoltarea primei versiuni a proiectului tehnic – o etapă crucială la care lucrează deja echipa de arhitecți, după consultări cu echipele medicale ale secțiilor care nu au fost relocate. De asemenea, cea de-a doua etapă cuprinde și construcția unei biserici, un loc de regăsire pentru părinți și cadre medicale deopotrivă. 

 

Spitalele devin spații de vindecare, spații prietenoase

 

Cum decurge colaborarea cu arhitecții în ce privește noua clădire? În ce va consta campusul? Va fi o singură clădire sau vor fi mai multe?

Carmen Uscatu: Echipa de arhitecți care se ocupă de proiectarea Campusului Medical Pediatric este condusă de arh. Raluca Șoaita, arhitecta care a proiectat și prima clădire și care s-a specializat în arhitectură medicală în România. Raluca are o abordare nouă în construcția de spitale, punând în centrul activității sale copilul și nu boala acestuia, precum și familia sa și nevoile acestora. În abordarea Ralucăi Șoaita, spitalele devin spații de vindecare, spații prietenoase care nu doar respectă regulile fluxurilor medicale, ci țin cont și de ambientul de care au nevoie pacienții pentru a nu mai veni cu frică la spital și cadrele medicale pentru a performa. 

În ultimele luni, au existat numeroase întâlniri între echipa de arhitecți și echipele medicale din secțiile rămase în vechea clădire a Spitalului Marie Curie pentru definirea temei de proiectare: împreună au expus, analizat și definit nevoile fiecărei secții, au prioritizat cerințele și au căutat soluții pentru principalele provocări identificate. 18 secții și compartimente din Spitalul Marie Curie au participat la aceste întâlniri al căror rezultat îl constituie crearea de scheme funcționale, un brief cu care arhitecții încep să lucreze la proiectul tehnic. Dincolo de cerințele noi, arhitecții trebuie să țină cont și de infrastructura deja creată în prima clădire și de conectarea acesteia cu noua clădire, astfel încât să respecte toate regulile privind fluxurile medicale. 

Dincolo de construcție, ce alte proiecte sau inițiative v-ați dori să integrați în cadrul Campusului Medical Pediatric?

Carmen Uscatu: Campusul Medical Pediatric va veni cu o nouă abordare în modul în care se face medicină în România. Mă gândesc aici la spații dedicate cercetării și învățării pentru cadrele medicale, spații de cazare pentru părinți și familiile pacienților, spații decente de lucru pentru personalul auxiliar și personalul TESA etc. Însă, dincolo de infrastructură și de spațiile create, Campusul Medical Pediatric va veni cu o schimbare a paradigmei de tratament, cu focus pe colaborare, pe servicii centrate pe pacient, multidisciplinaritate și excelență. Iar acest lucru se va realiza prin intermediul parteneriatelor internaționale și investițiilor constante în pregătirea personalului medical și auxiliar. 

Este nevoie de o schimbare la nivel de cultură și abordare umană și, deși suntem conștiente că acest lucru nu se poate întâmpla peste noapte, credem că primii pași au fost deja făcuți odată cu operaționalizarea primei clădiri. „Valul schimbării a venit”, așa cum ne-a mărturisit un medic care s-a mutat în noul Spital, iar noi vom continua să susținem resursa umană pentru a consolida această schimbare de paradigmă. Pentru că, în definitiv, această schimbare înseamnă șanse în plus la viață pentru copiii cu boli grave, înseamnă demnitate pentru pacienți și cadre medicale, înseamnă umanitate – este acea normalitate pe care ne-o dorim cu toții. 

Carmen Uscatu

Integrarea tuturor componentelor într-un model digital unic

 

Ați menționat că o primă formă a proiectului tehnic pentru Campusul Medical Pediatric va fi gata la finalul anului 2025. Ce presupune, mai exact, această etapă și ce urmează după?

Oana Gheorghiu: După experiența construcției primei clădiri, știm cât de importantă este etapa de proiectare pentru buna desfășurare a lucrărilor de construcție. De aceea, am alocat mai mult timp acestei faze, care, deși nu înseamnă încă un șantier deschis, este esențială pentru a evita blocaje și corecturi costisitoare în faza de execuție.

Proiectarea noii clădiri – etapa principală a extinderii Campusului Medical Pediatric de la Marie Curie – se realizează în sistem BIM (Building Information Modeling), o metodă colaborativă modernă ce permite integrarea tuturor componentelor într-un model digital unic. În acest model sunt reunite toate disciplinele implicate: arhitectură, structură, instalații, echipamente medicale, fluxuri medicale și chiar aspecte legate de exploatarea și mentenanța clădirii. Nivelul de detaliu este extrem de ridicat – până la șuruburile folosite – ceea ce reduce semnificativ riscul de erori, suprapuneri sau întârzieri în șantier. 

După finalizarea acestei etape, estimată pentru finalul lui 2025, vom putea lansa procedura de selecție a antreprenorului general și vom putea începe lucrările de construire efectivă, în două faze, pentru o clădire cu o suprafață desfășurată de 28.000 metri pătrați. Ulterior, în a doua etapă a proiectului, vom reabilita clădirea veche a Spitalului Marie Curie pentru a-i oferi funcțiuni complementare: administrative, de cercetare, educaționale și de sprijin pentru părinți. 

Oana Gheorghiu 

Ce alte detalii ați dori să ne spuneți despre construcția campusului medical pediatric? 

Carmen Uscatu: Ceea ce a demonstrat Dăruiește Viață cu inițiativa #NoiFacemUnSpital a fost că #Împreună se poate construi în România, atunci când avem un scop comun – sănătatea copiilor noștri. Ne dorim ca Proiectul Campusului Medical Pediatric să stea sub semnul colaborării și cooperării, atât la nivelul echipelor de proiect din partea Dăruiește Viață și a Spitalului Marie Curie, cât și la nivel instituțional și la nivel de parteneriate naționale și internaționale. 

Proiectul acesta a devenit mai mult decât un proiect al Dăruiește Viață, este un proiect național, un proiect de țară care setează standarde de bune practici și de excelență ce pot fi apoi replicate la nivel național. Ne dorim ca experiența pe care am acumulat-o să poată fi folosită pentru a dezvolta sistemul medical din România și pentru a da șanse în plus la viață copiilor și adulților cu boli gave. 

 

Dincolo de infrastructură și de spațiile create, Campusul Medical Pediatric va veni cu o schimbare a paradigmei de tratament, cu focus pe colaborare, pe servicii centrate pe pacient, multidisciplinaritate și excelență.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe