Newsflash
Știri

Studiu CMR: 57,5% dintre medicii tineri vor să plece din ţară

de L. Budin - iun. 23 2023
Studiu CMR: 57,5% dintre medicii tineri vor să plece din ţară

„Pentru România este o pierdere pe termen lung și trebuie să ne gândim la niște politici de reținere a resursei umane în general”, consideră conf. univ. dr. Nicolae Adrian Dan, membru în echipa de cercetare.

Studiul Colegiului Medicilor din România dezvăluie că intenția declarată de migrație în rândul medicilor diferă la femei și bărbați. În cazul răspunsurilor de tipul „Probabil da”, procentele au fost de 23,1% (bărbați), respectiv 20,7% (femei). Pentru răspunsul de intensitate maximă, „Sigur da”, procentele au fost de 8,4%, respectiv 5,2%. 

Șase din 10 medici cu vârste mai mici de 35 de ani au afirmat pozitiv o intenție probabilă (40,3%) sau una sigură (17,2%) de a migra. Cea mai mare intenție declarată de a migra s-a ȋnregistrat ȋn rândul medicilor din Regiunea Bucureşti-Ilfov (30,4%) şi Regiunea Sud-Est (29,6%), apoi, cu cifre mai scăzute, dar similare, Regiunea Nord-Vest (28,1%) şi Regiunea Nord-Est (28,2%). 

 

O pierdere pe termen lung

Corpul profesional medical care a înregistrat o valoare minimă a indicatorului se află ȋn Regiunea Vest, mai exact, 22,2%. Cele mai vulnerabile specialități sunt din grupele ATI și Medicină de Urgență (39,2%), Oncologice (39%) şi Chirurgie generală (35,2%), în timp ce procentele cele mai mici s-au înregistrat ȋn cazul grupelor Medicină de Familie (16,4%) şi Sănătate publică (17,8%).

Cred că pentru România este o pierdere pe termen lung și trebuie să ne gândim la niște politici de reținere a resursei umane în general, nu doar a medicilor. În toate domeniile există acest fenomen; și asistenții sociali migrează, și inginerii migrează, și așa mai departe. Când suntem tineri, avem nevoi și aspirații mult mai mari. De cele mai multe ori, aceste nevoi nu sunt satisfăcute pentru că nu avem veniturile necesare. În general, veniturile cresc odată cu înaintarea în profesie, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ceea ce ne permite o satisfacere a nevoilor. În acest context, este explicabil de ce la vârste tinere tendința de migrație este mult mai mare”, consideră conf. univ. dr. Nicolae Adrian Dan, membru în echipa de cercetare.

 

Care sunt motivele de migrație

Motivele de migrație externă diferă în funcție de categoriile de vârstă din care fac parte medicii respondenți. Pentru cei sub 35 de ani, condițiile directe de practică – infrastructura sistemului sanitar românesc (24%) și oportunitățile de formare profesională sau cercetare – infrastructură, facilități, tehnologie, fonduri disponibile ȋn străinătate (23%) sunt cele mai importante. Între 36 și 49 de ani, acestea se mențin, însă cu un scor mai scăzut, 18%, respectiv 15%, acest procent înregistrându-se și pentru aspecte care țin de condiții de viață, familie, locuire şi oportunități educaționale pentru copii (15%). Medicii peste 50 de ani se gândesc să plece din țară din cauza condițiilor directe de practică (18%), argument urmat de recunoaşterea socială şi respectul resimțit față de profesia medicală (17%). Acest din urmă aspect devine cel mai important (18%), alături de condițiile salariale şi venituri (18%), pentru medicii din categoria de vârstă peste 65 de ani.

Invitația de participare la studiu a fost trimisă de Colegiul Medicilor din România către întreaga populație de medici din țara noastră. Chestionarul a fost administrat online, la nivel național, în prima parte a anului 2023. Eșantionul de respondenți - 8.121 de medici - a fost ponderat pentru a reflecta structura populației de medici în funcție de gen, categorii de vârstă, regiunea geografică și tipuri de specialități medicale”, a precizat lector univ. dr. Corina Ilinca, membru în echipa de cercetare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe