Ochii câinilor domestici au căpătat, în timp, o nuanţă maronie, percepută ca fiind mai prietenoasă şi mai puţin ameninţătoare.
Domesticirea câinilor a contribuit la modificarea culorii ochilor lor, arată un studiu publicat recent. Ochii câinilor domestici au devenit mai clari comparativ cu cei ai rudei lor apropiate, lupul, şi au căpătat, de-a lungul evoluţiei, o nuanţă maronie, percepută ca fiind mai prietenoasă şi mai puţin ameninţătoare.
Culoarea irisului câinilor este mai închisă comparativ cu cea a lupilor, iar această culoare închisă influenţează pozitiv percepţia umană”, se arată într-un studiu realizat de cercetători din cadrul Departamentului de Zoologie al Universităţii Teikyo din Japonia.
Oamenii ar fi selectat în mod natural câinii cu ochi mai închişi la culoare, iar această presiune selectivă ar fi favorizat animalele ai căror ochi erau „percepuţi ca fiind prietenoşi”, potrivit cercetării publicate în jurnalul ştiinţific Royal Society Open Science, informează AFP și Agerpres.
Domesticirea câinelui s-a produs treptat, în urmă cu 50.000 - 15.000 de ani. În prezent, majoritatea canidelor înrudite cu lupul au irisul deschis la culoare, gălbui, cu o pupilă întunecată în centru. În schimb, ochii câinilor, din aproximativ 30 de rase selectate pentru studiu, au irisul mare şi închis la culoare, cu tendinţă spre roşu, ceea ce face dificilă distingerea pupilelor.
Se crede că această diferenţă prezintă o importanţă semnificativă în schimbul de priviri între oameni şi companionii lor fideli. Acest schimb, de care câinele ştie să se folosească pentru a atrage atenţia stăpânului său, are ca rezultat, spre exemplu, producerea de oxitocină, identică cu cea care rezultă dintr-un schimb de priviri între mamă şi copil.
Un studiu recent a demonstrat că această interacţiune este facilitată, în cazul câinilor, de dezvoltarea muşchilor faciali care le permit să moduleze expresia privirii, spre deosebire de lupi.
Dar care este motivul pentru care un iris mai închis la culoare ar face un câine mai simpatic în ochii unui om? Cercetătorii de la Teikyo se bazează pe studii aplicate la primate şi, mai ales, la oameni, la care o pupilă dilatată este asociată, spre exemplu, cu emoţii pozitive, spre deosebire de o pupilă contractată.
O pupilă mare ar fi, de asemenea, asociată inconştient cu o vietate tânără, prin urmare vulnerabilă şi inofensivă - ca la copii, la care dimensiunea pupilei scade odată cu înaintarea în vârstă.
Cercetătorii au testat această teorie prezentând oamenilor imagini cu 12 câini, în două versiuni: una cu ochii închişi la culoare şi alta cu ochii deschişi la culoare.
Participanţilor li s-a cerut să caracterizeze personalitatea fiecărui animal, de la prietenoasă la mai puţin prietenoasă. De asemenea, ei au fost întrebaţi dacă ar dori să interacţioneze cu fiecare câine sau chiar să îl adopte.
Cercetătorii de la Universitatea Teikyo au recunoscut că studiul lor prezintă unele limitări, cum ar fi faptul că testele au fost efectuate pe un număr limitat de specii de câini în comparaţie cu toate cele existente.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe