Newsflash
Știri

SJU Satu Mare va avea compartiment de terapie intensivă pentru copii

de Dorina Novac - feb. 12 2020
SJU Satu Mare va avea compartiment de terapie intensivă pentru copii

Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare va avea un compartiment de terapie intensivă pentru copii, printr-un proiect cu finanţare europeană ce urmează să fie implementat în parteneriat cu un Spitalul Regional de Copii (RCH) din Mukachevo, Ukraina.

Marți, 11 februarie, a avut loc conferința de deschidere a proiectului Intensive care for future”. La întrevedere au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Satu Mare, Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și reprezentanți ai părții ucrainene implicate în proiect.

Scopul proiectului este să aducă îmbunătățiri în infrastructura echipamentelor medicale și în pregătirea profesională a personalului medical din unitatea de Terapie Intensivă Pediatrică a RCH și a secțiilor de Neonatologie și Terapie Intensivă a SJUSM și să deruleze o campanie de informare publică despre nevoile speciale post-spitalizare ale pacienților tratați, potrivit unui comunicat de presă.

„Ne dorim ca oamenii din județul nostru să beneficieze de un sistem de sănătate performant, unul în care să aibă încredere! Mă bucură foarte mult că această colaborare cu partenerii din Ucraina începe cu Neonatologia și cu ATI-ul și că unele echipamente vor ajunge și la secția de la Tășnad, care nu a reușit în ultima perioadă să acceseze programe de dezvoltare. Acesta este un prim proiect aflat în implementare, însă trebuie să știți că urmează să dezvoltăm alte 4 proiecte în sănătate, a căror sumă, ca și capital de finanțare, va depăși 20 de milioane de euro”, a declarat Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean Satu Mare.

Pe perioada proiectului vor avea loc mai multe schimburi de experienţă între medicii din cele două spitale, dar şi instruirea acestora şi achiziţia de aparatură medicală pentru cele două unităţi.

Valoarea totală a proiectului este de 1.100.000 euro, din care 90% reprezintă contribuţia Uniunii Europene. 


Notă autor:

Sursă imagine: Facebook

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe