Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Primul clopoțel, cu bătăi de cap

Viața Medicală
Dr. Roxana DUMITRIU vineri, 14 septembrie 2018
    Luni, 10 septembrie, a debutat în forță noul an școlar 2018–2019, motiv de agitație generală în întreaga țară. Anul acesta, poate mai mult ca niciodată, dincolo de veșnicele probleme privind manualele, condițiile din școli și programele educaționale, a fost iscată tevatura adeverințelor și a investigaţiilor medicale necesare înscrierii preșcolarilor și a școlarilor în creșe, grădinițe și școli.

    Totul a pornit atunci când părinții au fost obligați să aducă documente medicale neprevăzute de lege. De exemplu, am aflat că o creșă din Capitală a solicitat la înscriere următoarele investigaţii: exsudat nazofaringian, coprocultură, VDRL pentru părinți, examenul secreției vaginale pentru mamă (în cazul în care copilul este de sex feminin). Alte unităţi au solicitat scrisoare medicală privind intrarea în colectivitate, fișă de imunizare și aviz epidemiologic sau testare la tuberculină. O grădiniță din Ploiești a evidenţiat existența unei liste false de analize medicale necesare înscrierii (ce cuprindea examenul secreţiei vaginale la mame), vehiculată în mediul online, reprezentanţii acesteia negând implicarea. Alţi părinţi, din Bucureşti de data aceasta, şi-au înscris copilul la o grădiniţă privată şi le-au fost solicitate examenul coprobacteriologic şi cel coproparazitologic, exsudat faringian şi nazal şi carnetul de vaccinări. În cazul acestei unităţi, triajul este realizat de un medic pediatru în fiecare dimineaţă, iar analizele le-au efectuat cu plată, fără acestea copilul nefiind primit în grădiniţă. Cei mai mulţi dintre părinţi fac aceste analize de frica respingerii înscrierii în unităţile de învăţământ.

    Pe lângă stresul provocat părinţilor şi copiilor, următorii vizaţi au fost medicii de familie. Aceştia consideră cererile ca fiind absurde, aberante, punând pe drumuri părinții şi supraaglomerând cabinetele medicale. Dr. Sandra Adalgiza Alexiu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, atrage atenţia că a fost solicitată în numeroase cazuri să elibereze avize epidemiologice la cererea medicului şcolar, în contextul în care legea prevede că tocmai acesta trebuie să dea avizul cu pricina. Acest document se eliberează de medicul de familie doar în cazul în care în care în instituţia respectivă nu există medic. Medicii şcolari trebuie să preia copiii la începutul şcolii, să îi ia în evidenţă, să îi trateze când este cazul şi să se ocupe de starea lor de sănătate, inclusiv de educaţia necesară. „Unde nu există medic şcolar, medicul de familie poate să încheie cu primăria un contract, în care, în afara contractului cu Casa, poate să rezolve şi chestiuni de medicină şcolară, dar acest lucru nu este obligatoriu şi aceste servicii nu sunt cuprinse în atribuţiile medicului de familie”, explică doctorița Alexiu. Despre analizele cerute de grădiniţe şi creşe, acestea sunt exagerări, stigmate ale regimului comunist, neprevăzute de legile actuale şi sunt considerate abuzuri. În plus „pe fondul acestor solicitări abuzive de analize, laboratoarele private au creat imediat pachete speciale de început de an pentru copii (...) şi toţi părinţii trăiesc cu impresia că trebuie să facă permanent analize copiilor pentru a-i verifica. Noi nu ne ducem să facem un Papanicolau pe an, dar copiii trebuie neapărat înţepaţi”, a adăugat dr. Sandra Alexiu.

    Reprezentanţii ASSMB (Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti), la solicitarea noastră, spun că documentele necesare înscrierii copiilor la grădiniţă/şcoală – conform Ordinului comun nr. 1002/5057/2015 al Ministerului Sănătății (MS) şi Ministerului Educaţiei Naţionale pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preșcolarilor și elevilor din unitățile de stat și particulare autorizate/acreditate privind acordarea asistenței medicale gratuite și pentru promovarea unui stil de viață sănătos, art. 10, literele a) şi b), şi art. 11, litera a) – sunt adeverinţa medicală pentru înscrierea în colectivitate, avizul epidemiologic şi fişa de vaccinări. În plus, aceştia ne-au recomandat să cerem mai multe explicaţii MS, cadrul legislativ pentru aceste situaţii fiind elaborat doar prin intermediul acestei instituţii. Iar MS comunică aceleași documente prevăzute de Ordinul menționat mai sus și subliniază faptul că toate unitățile de învățământ sunt obligate să respecte legislația în vigoare. În plus, reprezentanții MS au explicat că avizele solicitate pentru înscrierea în colectivitate sunt un instrument pentru „a atesta starea de sănătate a copiilor (...) iar pe parcursul anului școlar, starea acestora este monitorizată de cadrele medico-sanitare din instituțiile de învățământ”.

    Medicul şcolar dr. Daniela Rajka, vicepreşedinta Societăţii Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineri, Cluj-Napoca, a explicat că pentru înscrierea la şcoală nu este necesar avizul epidemiologic, la şcoală realizându-se triajul epidemiologic după fiecare vacanţă de către asistenta medicală şi medicul unităţii de învăţământ. Faptul că avizul epidemiologic este cerut și la înscrierea la școală, acesta este doar o neclaritate legislativă. „Pentru înscrierea la grădiniţă este necesar avizul epidemiologic tocmai pentru că nu se mai cer în mod obligatoriu analize – secreţie faringiană şi examen coproparazitologic – şi atunci medicul de familie, în urma examenului pe care îl face, poate solicita analize. El este singurul care poate să trimită copilul la investigaţii paraclinice şi doar atunci este necesar ca avizul să fie eliberat de medicul de familie. Mai ales că în grădiniţe triajul se face de asistentul medical şi niciodată de medic la modul practic şi real, pentru că medicul ajunge în grădiniţă foarte rar. Deci, cea care hotărăşte în grădiniţe este asistenta. La triajul din şcoală participă medicul şi asistenta medicală, de aceea pentru grădiniţă este nevoie de aviz epidemiologic şi pentru şcoală nu.” În plus, „Ordinul nr.1002/5057/2015 modificat nu face precizări clare, dacă la intrarea în colectivitate este necesară adeverinţă medicală şi aviz epidemiologic eliberat de medicul de familie sau de medicul şcolar. Nu face diferenţieri între preşcolari şi şcolari şi atunci unii interpretează mot-à-mot şi alții la modul logic. Ordinul a apărut în 2015, de atunci tot sunt discuţii, tocmai pentru că nu face această diferenţiere. Dacă gândeşti un pic, atunci îţi dai seama că în şcoală nu are rost să ceri aviz epidemiologic, dar la grădiniţă este altceva”, completează Daniela Rajka.

    La nivel naţional, datele arată un deficit major de medici de medicină şcolară. În anul 2017, în România erau înregistrate aproximativ 1.800 de cabinete şcolare de medicină generală, cu 821 de medici. Mai mult, medicina şcolară este concentrată în zonele urbane, în timp ce în oraşele mici şi în mediul rural deficitul este şi mai mare. Ne punem întrebarea legitimă: cine se poate ocupa de toţi şcolarii şi preşcolarii în contextul acestui deficit? Nu de alta, dar rezultatul acestui deficit este supraaglomerarea medicilor de familie, cu repercusiuni asupra calităţii actului medical.

    De asemenea, trebuie subliniată importanţa educaţiei atât a părinţilor, cât şi a copiilor. De multe ori, există situaţii în care copiii sunt aduşi bolnavi la grădiniţă sau la şcoală, pentru că părinţii nu au în grija cui să-i lase. În ceea ce privește investigaţiile medicale cerute la înscrierea la creşă sau grădiniţă, prevederile legale, medicii și reprezentanţi ai autorităţilor arată că sunt doar o formă de abuz şi nu aduc un beneficiu real pentru sănătatea copilului, acestea fiind necesare doar dacă copilul are simptome sau pentru a confirma o suspiciune de boală.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC