Newsflash
Știri

Peste o sută de copii cu cancer, scutiți de drumul la spital

de L. Budin - aug. 4 2021
Peste o sută de copii cu cancer, scutiți de drumul la spital

În primele 6 luni ale anului, echipe medicale ale Asociației Dăruiește Aripi, compuse dib medici și asistente de la Spitalul Județean Constanța, au făcut 160 de vizite la domiciliul copiilor cu boli grave.

Nu mai puțin de 101 copii înscriși în proiectul „Circuitul Încrederii și Speranței – tratamente la domiciliul copiilor bolnavi de cancer” au beneficiat în prima jumătate a anului de vizite la domiciliu în cadrul cărora au fost monitorizați, li s-au recoltat analize sau li s-au administrat tratamente care pot fi făcute în afara spitalului, se arată într-un comunicat.

CIS 1

Mai mulți beneficiari

Din proiect, aflat în al patrulea an de derulare, fac parte în acest moment 162 de copii, pacienți cu cancer și boli grave din Dobrogea și din zonele învecinate.

Numărul vizitelor la domiciliul copiilor a crescut de la un an la altul, de la 170/an în 2018, când a fost demarat proiectul, la 314 în 2020. Anul trecut, odată cu debutul pandemiei, când accesul în spitale a fost mai anevoios și mai periculos pentru grupele de risc din care fac parte și pacienții oncologici pediatrici, numărul vizitelor a fost aproape dublu față de anul anterior, la fel ca și cel al kilometrilor parcurși: peste 21.700 km, comparativ cu 11.000 în 2019.

Analize recoltate acasă

Din luna ianuarie și până la finalul lunii iunie 2021 au fost recoltate 656 de analize – adică aproape 110 în medie, lunar. Echipele Dăruiește Aripi au parcurs 10.305 kilometri pentru vizitele la domiciliu.

Acești peste 10.000 km parcurși de echipele noastre sunt tot atâția pe care copiii cu cancer și boli grave din zona de sud-est a României nu au mai fost nevoiți să-i facă până la spital. Aproape jumătate dintre analizele pentru care ei ar trebui să se prezinte în ambulatoriu se pot recolta și acasă, iar copiii pot petrece timpul în mijlocul familiei, în locul în care se simt confortabil, fără a acumula stresul pe care îl presupune prezentarea la spital”, a spus Alina Pătrăhău, președinte și fondator al Asociației Dăruiește Aripi.

Cea mai lungă cursă

Echipele asociației au parcurs nu mai puțin de 83 de kilometri în fiecare zi lucrătoare din primele şase luni ale anului, cea mai lungă cursă la domiciliul unui copil bolnav fiind de 220 de kilometri.

Bugetul alocat pentru derularea proiectului în primele 6 luni ale acestui an a fost de 40.000 de euro, sumă asigurată din donații corporative și individuale. Costul mediu al unei vizite la domiciliu este de 700 de lei, sumă acoperită integral de asociație.

Proiectul a fost inițiat în martie 2018, cu finanțarea din cadrul programului „Adoptă un proiect” al ING Bank România, și e susținut de mai multe companii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe