Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Cum să nu fii un medic psihopat

Viața Medicală
Dr. Vlad STROESCU marţi, 10 ianuarie 2017
     Eram în facultate când am avut prima oară intuiția că medicina are în ea ceva dezumanizant. Îmi place să cred că am avut-o mai devreme decât alții și că asta mi-a influențat alegerile în carieră. Nu că ar fi trebuit să fii un geniu ca să îți dai seama de asta. Era suficient primul contact cu lumea foarte ciudată a spitalului. Mai precis, cu ierarhia din el. Orice spital și – mutatis mutandis – orice sistem medical trebuie să fie o mașinărie foarte complexă, iar noi suntem rotițe din ea. În acest sens, factorul dezumanizant e practic intrinsec și de neevitat, gândeam mulți pe atunci. Nu poți fi o simplă rotiță, nu poți să îți faci treaba precisă și de care depind vieți, dacă rămâi pe de-a-ntregul om. Dacă lași emoțiile să te conducă. Dacă nu te supui, fără comentarii, mecanismelor superioare care îți spun în ce sens să te învârtești. Dacă nu ești în stare să comanzi, la rândul tău, fără scrupule, rotițele mai mici decât tine. Dacă eziți. Ca să nu eziți niciodată, poți crede uneori că trebuie să renunți la ceva din tine. E un sacrificiu necesar, raționalizăm noi dornici de a îmbrățișa și de a fi îmbrățișați de mașinărie. Mai mult, ca să nu eziți, nu poți să te gândești la omul pe care îl examinezi sau pe care îl operezi ca la un om adevărat. Ca să nu îți tremure mâna pe bisturiu, corpul pe care îl meșterești devine doar o mașină, îi excluzi din ecuație speranțele, visele, coșmarurile, pe cei dragi, răscrucile vieții lui, dintre care poate cea mai mare e chiar clipa de față, în care stai tu, cu bisturiul în mână sau cu stetoscopul după gât. Anestezia abolește nu doar starea de conștiență, ci și conștiința, nucleul dur care ne definește ca oameni, dincolo de atribute și trăsături de personalitate, cu toate consecințele ei sociale și simbolice. Abolește propria ta simpatie pentru pacient. Cum ai putea să lucrezi altfel? Și dacă chirurgia e un model ușor de înțeles al „blocajului simpatic”, el se aplică tuturor specialităților medicale, inclusiv psihiatriei. Peste tot tindem să înlocuim omul din fața noastră cu un model simplificat al lui, o enigmă care trebuie rezolvată, dar care nu are conștiință, e un zombie filosofic.
    Desigur, acesta este un comportament psihopatic. E greu să accepți și să înțelegi asta. Niciunul dintre noi nu crede despre el însuși că e un psihopat și, de altfel, marea majoritate dintre noi nu suntem. Dar nu trebuie să fim psihopați ca să avem un comportament psihopatic. Toți avem capacitatea înnăscută de a ne aboli simpatia față de semeni și o exersăm zi de zi.
    Putem să raționalizăm, să ne scuzăm în multe feluri. Scopul nobil scuză mijloacele. „Empatie, nu simpatie” zice un adagiu medico-psihologic apocrif, de parcă s-ar putea una fără alta. Nu există, în realitate, nicio antiteză între cele două, așa cum multe studii psihologice ale comportamentelor altruiste și empatice au arătat-o. Există însă stadii evolutive ale empatiei. Toți ne naștem cu o empatie bazală, primitivă, automată. Și pe aceea nu ți-o poți bloca decât dacă ești un psihopat autentic. Poți avea impresia că o blochezi, dar ea se va acumula și va duce, în timp, la episodul depresiv major numit eufemistic burnout. Sau poți să o transformi și să o reorientezi. Emoțiile noastre sunt mereu vectori, au o origine și o țintă. Ceea ce putem face cu emoțiile empatice negative este să le orientăm, în pozitiv, către cel care suferă, nu spre noi înșine. Să ne preocupăm de soarta lui în primul rând și abia apoi de a noastră. De asta, „medicina defensivă”, de care mulți dintre noi se tem că va copleși practicile noastre sanitare, nu va fi niciodată benefică și nu va rezolva criza acută pe care toți o resimțim, dacă nu cumva o va agrava.
    Dar, ca să te preocupi cu adevărat de cel pe care îl tratezi, trebuie să îi înțelegi viața. Să empatizezi cu nevoia pacientului de a avea un sens, un scop, un plan de existență. Orice boală se însoțește de un deficit de sens. Nu e suficient să restabilești funcția organului sau a membrului (de altfel, uneori, nu poți, nu complet), trebuie să ajuți omul să își regăsească locul sub soare. Pare o sarcină imposibilă, copleșitoare, dar tu, ca medic, ești primul care se confruntă cu criza în care se află cel aflat în suferință. Nu e nimeni altcineva acolo. Ești singurul care stă între el și singurătatea absolută. În timp vor mai veni și alții, dar, la momentul zero, sunteți doar voi doi. Ca să faci față, empatia este indispensabilă. Momentele noastre de necesară psihopatie, cusutul arterei sau repoziționarea osului, vor fi preluate probabil de tehnologie, de procesoare și robotică. Roboții nu au nevoie de empatie. Pentru tot restul, va fi mereu nevoie de noi.
    Nu pretind că știu cum să devenim sau să redevenim acești Medici cu M mare, mereu empatici, cu o profundă înțelegere a felului în care sensul unei vieți poate fi distrus și apoi reconstruit. Nu există cursuri pentru asta în facultate, deși am întâlnit oameni – rari și nu mereu șefi de catedră – care au știut să ne transmită lecția. Știu că va trebui să o facem și noi cumva, dacă vrem să ieșim din criză. Și știu deja care sunt căile prin care sigur nu vom reuși. Medicina defensivă e una din ele. Medicina narcisică e o alta sau poate aceeași, reversul medaliei. În fine, o altă fundătură e căutatul (și găsitul) de țapi ispășitori. E uimitor cum, încă din facultate, înveți, prin mimetism, să îți asumi toate succesele și niciunul dintre eșecuri. Cazurile șocante din presa contemporană au un dublu tăiș. Nu știu dacă doctorul X e sfânt sau demon. Marea greșeală ar fi să îți imaginezi că el e cu adevărat altcineva, că are un nume propriu și de la el vin toate relele. Când, de fapt, există oricând riscul să devii doctorul X. Nu cel real, despre care nu știm mare lucru, ci personajul mitologic de coșmar sau de vis, psihopatul care pândește latent în fiecare dintre noi.

 

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC