Newsflash
ACTUALITATE Știri

Societatea Română de Diabet: „Spunem un NU ferm răspândirii teoriilor false în medicină”

de Florentina Ionescu - sept. 9 2025
Societatea Română de Diabet: „Spunem un NU ferm răspândirii teoriilor false în medicină”

Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (SRDNBM) se alătură poziției transmise recent de Colegiul Medicilor din România și de Alianța G6-UMF.

Astfel, SRDNBM se alătură poziției de susținere transmise de CMR și de Alianța G6-UMF pentru: medicina bazată pe dovezi științifice; pentru combaterea dezinformării pe subiecte de medicină și știință; și pentru că medicina înseamnă știință, nu opinii personale. 

Acest mesaj vine în contextul în care sâmbăta trecută, pe 6 septembrie, la Brașov a avut loc o conferință pseudoștiințifică intitulată „COVID-19 și convergența bio-digitală”. Reamintim că această conferință de la Brașov a stârnit în weekend reacții dure din partea oficialilor din sănătate (inclusiv reacții din partea ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete), inclusiv din partea președintei Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Cătălina Poiană, după ce în cadrul conferinței au fost promovate teorii despre vaccinuri și tratamente medicale.

În acest context, SRDNBM lansează direcția de comunicare: #RespectPentruȘtiință, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Societății. 

„Într-o lume în care informația circulă rapid, trebuie să avem responsabilitate față de sănătatea publică. Medicina modernă se bazează pe dovezi, pe cercetare riguroasă și date relevante, precum și pe consensul comunității științifice. Astfel, SRDNBM, subliniează: 

  • Nu toate vocile sunt egale în știința medicală; 
  • Adevărul medical nu se votează pe social media, se demonstrează prin date științifice relevante și se discută în foruri științifice de oameni cu pregătire relevantă în domeniile aflate în discuție; 
  • Vaccinurile, tratamentele și intervențiile validate de comunitatea științifică salvează vieți, nu părerile și opiniile personale, sustinute de multe public de persoane fără o pregătire în domeniul respectiv”.

Calea validată

În fața curentelor de anti-vaccinare și a dezinformărilor periculoase, care au legătură directă cu sănătatea publică, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice reiterează un principiu esențial: medicina bazată pe dovezi nu este o opțiune, ea reprezintă calea validată. 

„Spunem un NU ferm răspândirii teoriilor false în medicină, care pun în pericol sănătatea populației și ne reafirmăm angajamentul pentru o informare corectă, bazată pe date validate și practică clinică solidă. Susținem nevoia de informare corectă pe date relevante și experință clinică și cercetare în specialitatea respectivă: pentru fiecare pacient, pentru ca fiecare viața să conteze pe principii științifice valide”, au mai transmis reprezentații SRDNBM.

#RespectPentruȘtiință este un demers ce vine să completeze conceptele lansate de președinta Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Cătălina Poiană: respect pentru pacienți și respect pentru medici.


Notă autor:

Fotografie de la Markus Winkler: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/vintage-copie-macheta-vechi-4160060/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 159 de lei
  • Digital – 106 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe