Societatea Română de Pneumologie a organizat luni, 5 octombrie 2009, o conferinţă de presă având ca temă: Povara afecţiunilor respiratorii în societatea românească: provocări şi soluţii. (...)
Dată fiind abundenţa de subiecte dezbatute în nr. 921, 922 şi 923 ale revistei LE GENERALISTE, ne propunem să le semnalăm doar pe acelea de cel mai larg interes. (...)
În două etape, reprezentanţii Consiliului Director Naţional ai AMSPPR, în calitatea lor de membrii CMDR, au fost invitaţi la o discuţie amiabilă cu membrii Biroului Executiv Naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România, pentru aplanarea şi stingerea conflictului existent între cele două organizaţii, care a dus la numeroase procese. (...)
În cadrul sesiunii inaugurate a Congresului a fost prezentată o cercetare a unor specialişti din Portugalia, care pe baza unor date impresionante, a demonstrat dezastrele provocate de alcoolism. (...)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe