Într-o perioadă fără multe motive de veselie... să ne păstrăm speranţa!
Dr. Alexandra Mircea, fondatoarea cabinetului stomatologic Dentalist, oferă părinților informații utile despre purtarea aparatului dentar la copii.
Nicio societate nu poate funcţiona fără reguli. Niciun sistem nu poate să prevină haosul fără principii și fără disciplină.
Spectacolul „Cehov nu crede în lacrimi”, realizat în premieră de Mircea Constantinescu, la Teatrul Nottara, este absolut remarcabil prin emoţia pe care o degajă și concizia cu care prezintă personajele cehoviene.
Trăim vremuri dificile. A fost un an greu, este un an greu, va fi un an greu. Doar lipsa empatiei ne mai lipsește!
Televiziunea Română a difuzat recent spectacolul Avarul, în regia lui Mircea Cornișteanu, cu Constantin Cotimanis în rol principal.
MNAR găzduiește două expoziţii inedite, dedicate artiștilor Mircia Dumitrescu și Henry Moore.
Discutam săptămâna trecută despre trei medici, unul fiind și pacient, implicaţi... cu colegialitate. De multe ori, nu doar din vremea anilor pandemici, empatia lipsește, deși este atât de necesară.
Într-o dimineaţă, un medic de laborator a primit un mesaj telefonic de la un fost coleg, din alt spital.
Principalele obiective ale OAMGMAMR în plan extern au urmărit extinderea cooperării internaţionale și intensificarea relaţiilor cu partenerii și cu organizaţiile internaţionale la care este parte.
Încercarea de a defini natura precisă a conceptelor de timp sacru și timp profan a fost o preocupare prezentă dintotdeauna în numeroase domenii.
Aproape 1.000 de medici au participat, săptămâna trecută, la o conferinţă online pe teme de medicina stilului de viaţă.
Dr. Pamela Cipriano, lider de asistenţă medicală recunoscut la nivel internaţional, a fost aleasă președinte al Consiliului Internaţional al Asistenţilor Medicali.
Miercuri, 22 septembrie, la București, a avut loc evenimentul de lansare al volumului „„Tratat de îngrijiri medicale pentru asistenţi medicali generaliști””
Anul acesta, Ziua Mondială a Vederii se va aniversa la 14 octombrie, iar deviza sa pune accentul pe emoţii: „Iubește-ţi ochii!” În această zi ne propunem să atragem atenţia asupra menţinerii sănătăţii vederii și ameliorării insuficienţelor de vedere.
Consiliul Național al Siguranței Pacientului (CNSP), organism de specialitate, consultativ, fără personalitate juridică, neremunerat, și-a ales, în cadrul Adunării Generale, președintele și membrii Biroului Executiv.
Teatrul Teatrelli a găzduit spectacolul „Amor amar”, o piesuţă construită ca să amuze sau ca să ne arate unele inconveniente ale amorului în trei.
OAMGMAMR anunţă publicarea lucrării „Tratat de îngrijiri medicale pentru asistenţi medicali generaliști”. Lucrarea are un caracter modern, invitând cititorul atât la studiu, cât și la dialog.
Niciodată nu este prea târziu pentru a corecta dantura, crede dr. Alexandra Mircea, medic specialist parodontologie la clinica Dentalist. Sunt multe situaţii în care aparatul trebuie purtat din nevoi medicale, și nu neapărat pentru estetică.
Frecvenţa acestei entităţi patologice în populaţia generală și incidenţa sa în creștere trebuie să devină fundamentele pentru iniţierea unei educaţii riguroase a pacienţilor în vederea (auto)examinării pielii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe