S-au evidenţiat influenţe importante în apariţia și evoluţia bolii cardiovasculare la pacienţii cu istoric de neoplazie asociată sau nu cu anumite tratamente antineoplazice.
În această perioadă avem ocazia de a descoperi la București pictura artiștilor de dincolo de Prut, în cadrul a două expoziţii găzduite de Muzeul de Artă al României și de Muzeul Ţăranului Român.
Un emoţionant documentar despre calificarea României la Euro 2024, o nouă aventură cu motanul Garfield și o poveste Mad Max cu personaj feminin – acestea sunt noutăţile de pe marele ecran în perioada următoare.
Jumătatea lunii mai vine cu numeroase evenimente culturale inedite. Am selectat câteva dintre acestea, în speranţa că veţi descoperi locuri interesante.
Anul acesta se împlinesc zece ani de când Ilinca Goia și Ioan Andrei Ionescu, doi actori talentaţi și îndrăzneţi, joacă pe una dintre scenele Teatrului Naţional spectacolul „Anonimul Veneţian”.
Sonia Miheș ne-a trimis pentru Doza de ficțiune o scurtă poezie.
Senzorii pentru monitorizarea continuă a glucozei vin în sprijinul pacienţilor cu DZ1. Iar pompele de insulină fac ca administrarea tratamentului să fie mai facilă, crescând calitatea vieţii, a subliniat dr. Maria Voicu.
Inteligenţa artificială a obţinut performanţe incredibile la identificarea de patternuri privind fibrilaţia atrială în seturi mari de date.
Un dispozitiv inspirat de anatomia lipitorilor ar putea deveni o nouă metodă de recoltare a sângelui, mai blândă decât actuala tehnică de prelevare.
Cercetătorii chinezi au creat un test de diagnostic rapid al cancerului pe baza unei picături de sânge uscat. Studiul lor publicat recent s-a axat pe cancerul pancreatic, gastric și colorectal.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro și www.ms.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro și www.ms.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro și www.ms.ro
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe