Nu a existat buletin
de știri sau ediție de ziar din ultimele săptămâni în care să nu se vorbească
despre criza refugiaților care a lovit Europa. Se vorbește despre
cotele de refugiați pe care ar trebui să le absoarbă fiecare stat european,
despre granițe închise și vieți pierdute. Dar și despre strategii construite
din mers. Este cea mai mare migrație de după al Doilea Război Mondial. Nu
lipsesc etichetele generatoare de spaimă, iar politicienii își asumă tema
refugiaților după cum le dictează agenda electorală.
În răspunsul lor la fluxul de migranți care
caută azil în Europa, liderii Uniunii au neglijat vreme îndelungată discuția
despre cum vor aborda una dintre cele mai importante nevoi ale acestor oameni:
sănătatea. Și au făcut foarte puțini pași pentru a se asigura că îi primesc pe
acești oameni în condiții demne. Numărul refugiaților pare să fi luat prin
surprindere autoritățile, iar discuția despre satisfacerea nevoilor complexe de
sănătate ale căutătorilor de azil a rămas o absență stânjenitoare mult timp.
Tema a fost însă în centrul dezbaterilor la Forumul european de sănătate de la
Gastein (EHFG).
Sănătatea
publică vs. sănătatea refugiaților
„Pe termen scurt, este vorba de acordarea
primului ajutor sau realizarea unei intervenții medicale elementare pentru
probleme acute. Pe termen mediu, actuala criză a refugiaților implică
asigurarea gestionării tulburărilor posttraumatice, în special în rândul
copiilor, iar pe termen lung va presupune adaptarea sistemelor de sănătate
pentru ca acestea să răspundă cu succes nevoilor generate de migrația în
creștere“, definește concis problema, din perspectiva sănătății publice,
profesorul Helmut Brand, președintele EHFG.
Oferirea de adăpost și alimente pentru
copiii și adulții care caută azil în Europa este abia primul pas. Centrul
american de asistență tehnică pentru sănătatea refugiaților structurează
experiența de refugiat în trei etape: înaintea fugii,
în timpul fugii și așezarea (instalarea); fiecare etapă implică trăiri cu
potențial traumatic, care pot avea consecințe serioase pentru sănătate. De
exemplu, experiențele refugiaților sirieni includ bombardamente aeriene, răni
provocate de proiectile, participarea ca martor la schimburi de focuri de armă,
hărțuiri din partea trupelor armate, moartea celor dragi. Condițiile fugii
înseși au fost pictate în tușe dure în presa globală: bărci aglomerate, cu
oameni înghesuiți în condiții imposibile, familii disperate blocate în gări,
hărțuirea de forțele de ordine. De cele mai multe ori, trauma continuă și în
taberele de refugiați. Accesul nesigur la mâncare și apă și condiții precare de
adăpost sporesc spaima și incertitudinea.
Efectele asupra sănătății pot persista mulți ani. De aceea, pe
măsură ce abordează problemele imediate ale migrării în masă, autoritățile ar
trebui să caute și soluții pentru a asigura starea de bine pe termen lung a
milioanelor de bărbați, femei și copii goniți din casele lor. Referindu-se la rolul pe care trebuie să îl joace Europa în acest context,
Ilona Kickbusch, conducătoarea programului de sănătate publică din cadrul
Institutului de studii internaționale din Geneva, crede că „spiritul de
solidaritate arătat de europeni după al Doilea Război Mondial trebuie să fie
arătat astăzi față de cei care vin din țări măcinate de conflicte căutând un refugiu“.
Peste șaizeci
de milioane de oameni din întreaga lume sunt în prezent strămutați cu forța,
obligați să își caute refugiu departe de casă, estimează Comisariatul ONU
pentru refugiați (UNHCR). Sărăcia, persecuția sau războiul forțează zilnic
peste patruzeci de mii de persoane să caute protecție fie în interiorul
propriei țări, fie dincolo de granițe.
În primele nouă luni ale acestui an,
potrivit UNHCR, peste 529.000 de oameni au intrat în Uniunea Europeană, în
vreme ce aproape trei mii au dispărut sau au murit pe drum. Patru din cinci
supraviețuitori vin din cele zece țări din lume care produc cel mai mare număr
de refugiați, în frunte cu Siria. Cei mai mulți ajung în Grecia din Turcia și
își continuă drumul prin Balcani. Alții străbat Mediterana, din Libia, și ajung
în Italia, unde se împotmolesc în centrele de recepție. Majoritatea
refugiaților încearcă să ajungă în nord, în Austria, Germania sau Suedia,
locuri cu politici de azil primitoare și standarde înalte de viață.
Fug de război, abuzuri, tortură, sărăcie. Ajung în Europa după ce au mers pe jos săptămâni întregi prin deșert și au traversat Mediterana în bărci de pescuit. Își pun viața și agoniseala în mâinile contrabandiștilor, pentru că alternativa e mai înspăimântătoare. Riscă totul pentru visul european, negarantat și himeric. Caută un acasă mai sigur, un loc în care să își trimită copiii la școală
În ultimul deceniu, numărul refugiaților
din întreaga lume s-a triplat, așa că numărul celor care încearcă să ajungă și
să se stabilească în Europa nu este de așteptat să scadă prea curând.
Estimările UNHCR spun că 850.000 vor încerca să atingă o destinație europeană
până la sfârșitul lui 2016.
Europa
nu și-a făcut treaba
„Adevărata criză nu este în Europa. Vorbim
despre o criză a refugiaților în Europa, dar să nu uităm că adevăratele crize
sunt în altă parte“, atrage atenția Meinie Nicolai, președinta Médecins Sans
Frontières (MSF). Organizația condusă de Nicolai acționează în țările din care
provin solicitanții de azil, zone grav afectate de conflicte armate și în care,
sub regimuri nedemocratice, au loc abuzuri serioase și încălcări ale
drepturilor omului. „Ar trebui să ne fie rușine că o organizație umanitară ca
MSF lucrează azi în Europa. Resursele noastre ar trebui să meargă acolo unde
merg în cea mai mare parte a timpului: Sudanul de Sud, Republica Centrafricană,
Afganistan, Pakistan, Siria. Am fost obligați să lucrăm și în Europa, pentru că
Europa nu și-a făcut treaba. Aceasta nu este o criză a refugiaților, ci o criză
a primirii lor“, afirmă președinta MSF. Când spune că Europa nu și-a făcut
treaba, se referă la faptul că politicile țărilor europene s-au concentrat pe
descurajarea sau chiar blocarea migranților, ceea ce s-a tradus în măsuri
concrete periculoase pentru starea lor de sănătate: închiderea granițelor,
construirea de garduri, arestarea oamenilor, inclusiv separarea familiilor.
Politicile menite să îi întoarcă din drum pe refugiați au generat probleme de
sănătate, împingându-i pe oameni să parcurgă rute periculoase și amplificând
trauma psihologică, dar și riscul de deteriorare a stării fizice.
Nici în centrele de primire, nici în cele
de detenție nu sunt oferite servicii medicale corespunzătoare. Nu se face un
triaj medical în adevăratul sens al cuvântului, iar în unele țări migranții
sunt excluși de la asistența medicală primară pentru că nu au pașapoarte sau
alte acte de identitate.
„Ca oficiali ai sănătății, ca profesioniști
în sănătate, am eșuat“, constată amar Christopher Fearne, secretarul
parlamentar pentru sănătate în Malta: „Am lăsat ca toate deciziile privind
această migrație în masă să fie luate de miniștri de interne sau externe, de
diplomați și birocrați. Este vorba de salvat vieți, de o urgență medicală, nu
de pașapoarte și granițe“.
Până
în iad și înapoi
Cu câteva zile înainte de discuția noastră,
Meinie Nicolai era pe teren, alături de zeci de alți voluntari ai organizației,
la frontiera dintre Serbia și Croația. Zi de zi, mii de oameni trec această
graniță. Printre ei a întâlnit multe familii cu copii, persoane cu
dizabilități, vârstnici, oameni slăbiți fizic, pentru care e din ce în ce mai
greu să meargă bucățile de drum pe care sunt nevoiți să le parcurgă pe jos.
Echipa MSF, alcătuită din coordonatori cu experiență în acțiunile umanitare și
voluntari locali, acordă în medie trei sute de consultații în decurs de 24 de
ore, la această graniță, iar amprenta miilor de kilometri parcurși la picior e din
ce în ce mai evidentă. Oamenii sunt epuizați, au dureri de articulații,
bătături, răni provocate de căzături și alte accidente de pe drum. În plus,
efectele frigului încep să se vadă – încă de la sfârșitul lunii septembrie,
autoritățile croate au raportat primele cazuri de hipotermie. „Anul trecut, în
Serbia, am tratat pacienți cu degerături severe, care au necesitat amputație.
Anul acesta, reacția autorităților a fost prea lentă. Este octombrie, iar dacă
lucrurile rămân așa, în centrul Europei vor muri oameni din cauza frigului“.
Munca voluntarilor MSF de la granița
sârbo-croată reprezintă doar o parte din misiunea organizației în Europa. Prima
intervenție se petrece încă înainte ca refugiații să ajungă pe tărâm european.
Cu ajutorul celor trei bărci rapide de care dispun, au reușit să salveze 16.000
de oameni care ar fi pierit altfel în Mediterană.
Încercând să evite o a cincea iarnă
petrecută în taberele sărăcăcioase, neîncăpătoare și friguroase din Liban și
Turcia, mulți refugiați sirieni au încercat să ajungă în Europa pe rutele
terestre. Alții au încercat să facă drumul direct din Siria, Afganistan sau
Irak. Până în septembrie 2015, majoritatea călătoreau prin Turcia, după care
făceau scurta (dar nu mai puțin periculoasa) traversare a mării pe coasta
vestică a Turciei, din Bodrum sau Didim, către insulele grecești Kos, Leros sau
Lesbos. Dar din ce în ce mai mulți încearcă acum să evite marea. Aproape la
fiecare graniță sunt întâmpinați cu gaze lacrimogene, gloanțe de cauciuc sau
garduri din sârmă ghimpată. Adesea, o graniță se închide brusc și oamenii sunt
nevoiți să își schimbe ruta, ceea ce face călătoria și mai riscantă pentru
sănătate.
MSF a amenajat mai multe spații pentru
asistență medicală în Grecia, Italia și de-a lungul rutei balcanice – Macedonia,
Serbia, Croația, Ungaria, Bulgaria. În clinicile mobile, oferă în principal
servicii de asistență primară, identifică persoanele vulnerabile, le trimit la
serviciile de asistență medicală secundară, acordă sprijin psihologic sau
psihiatric celor cu probleme de sănătate mintală. Pe lângă partea medicală, îi
întâmpină pe refugiați cu pachete menite să acopere nevoile elementare (apă,
pături, periuțe de dinți și alte produse de igienă). Cea mai mare parte a
consultațiilor și îngrijirilor oferite sunt legate de traumatologie și de
efectele epuizării fizice. Nici problemele de sănătate mintală nu sunt de
neglijat, experiențele dureroase mergând de la obstacolele de pe drum până la
abuzul din partea contrabandiștilor, violența sexuală sau tortura suferite pe
drum sau în țările de origine.
Cei mai mulți refugiați aleg să nu se
oprească și amână primirea sprijinului psihiatric. „Au fost până în iad și
înapoi, dar continuă să poarte cicatricile experiențelor prin care au trecut și
își continuă drumul“, întărește profesorul Martin McKee, de la London School of
Hygiene and Tropical Medicine.
Meinie Nicolai îmi vorbește despre
operațiunile de salvare pe Mediterană la care a participat cu puțin timp
înainte de a merge în Serbia. De pe o barcă de pescuit ce nu părea suficient de
mare încât să adăpostească o sută de oameni, echipa MSF a salvat cinci sute de
persoane care n-ar mai fi ajuns niciodată în Sicilia fără ajutorul lor. Se
înghesuiseră pe vasul de pescuit după ce călătoriseră șase săptămâni prin
deșert. „Nu ne așteptăm să primim bani, sperăm să ne putem trimite copiii la
școală într-un loc sigur și să găsim ceva de lucru“, i-a spus unul dintre
bărbații aflați la bord.
Aproape 40% din refugiații care ajung în
Italia folosind ruta maritimă suferă de stres posttraumatic. Epuizarea psihică
e dublată de cea fizică. Sunt frecvente afecțiunile gastrointestinale și
infecțiile tractului respirator. Aproape o treime din pacienții MSF au scabie,
din cauza condițiilor improprii de transport. În multe cazuri, lipsa accesului
la medicamente exacerbează afecțiunile cronice.
Nu e
vorba de importul bolilor
Patologiile tratate de MSF sunt de cele mai
multe ori rezultatele condițiilor dificile de pe drum. Cei mai mulți oameni își
încep drumul spre Europa într-o stare bună de sănătate, care se deteriorează în
timpul călătoriei, ne asigură Meinie Nicolai. Nu există niciun motiv să credem
că refugiații ar reprezenta o amenințare la adresa sănătății publice pentru
țările care le vor oferi azil, subliniază dr. Santino Severoni, coordonator al
departamentului de sănătate publică și migrație din cadrul Biroului regional
OMS Europa: „Se vorbește foarte mult despre riscurile pentru sănătate
reprezentate de refugiații care vin în Europa, dar nu există dovezi care să
sugereze o legătură între migrație și importarea bolilor. Nu avem de ce să ne
îngrijorăm cu privire la bolile transmisibile“.
Departamentul coordonat de Severoni asigură
asistență tehnică țărilor direct afectate de migrație, evaluează capacitatea și
reacția sistemelor de sănătate din Balcani și de pe coasta Mediteranei și oferă
consultanță cu privire la implementarea planurilor de contingență și măsurilor
concrete de răspuns. Până în prezent, el și echipa sa au lucrat cel mai intens
cu autoritățile din Italia, Grecia, Spania, Cipru, Portugalia, Serbia, iar
recent au început să ofere sprijin și autorităților sanitare din Albania,
Slovenia, Croația, Bosnia, Macedonia. Pe lângă oferirea de informații concrete
despre managementul problemelor de sănătate ale unei populații în mișcare, OMS
oferă și sprijin material, prin pachete de urgență, care conțin medicamente și
consumabile medicale. Kiturile de urgență trimise în Grecia, Macedonia, Serbia,
Ungaria și Croația, țări ale căror ministere au solicitat ajutor, conțin
medicamente și consumabile pentru zece mii de oameni, pentru tratamentul pe o
perioadă de până la trei luni al celor mai frecvent întâlnite afecțiuni cronice
(diabet, boli cardiovasculare) și acute (infecții ale tractului respirator,
traume fizice).
Costurile
excluderii
Severoni evaluează sistemele naționale de
sănătate pe două dimensiuni: capacitate și pregătire. Din perspectiva
capacității, nu e îngrijorat, sistemele pot absorbi numărul de migranți
așteptat. Sigur, există problema costurilor, dar „într-un fel, e ca atunci când
iei masa în familie și se anunță în ultima clipă o rudă: acolo unde mănâncă
cinci, vor mânca șase. Va fi prea scump doar dacă începem să creăm sisteme
separate pentru refugiați“. Studiile au arătat că este mult mai scumpă
excluderea migranților din sistemul public de sănătate decât integrarea lor
până la nivelul de acces al cetățenilor statului respectiv. Integrarea precoce
poate fi cu cel puțin 8–13% mai ieftină, conform unor estimări recente.
În ceea ce privește pregătirea
autorităților naționale, Severoni spune că situația e diferită: scenariul
primirii unui număr mare de migranți nu a fost luat în calcul, așa că lipsesc
planurile de contingență și ele sunt create din mers. Când îl întreb despre
România, dă un răspuns diplomat: „România a fost până acum ferită, pentru că nu
s-a aflat pe ruta migrației, dar lucrurile se pot schimba oricând și toate
țările ar trebui să fie pregătite“.
Experiența
Germaniei
Cei mai mulți refugiați au ajuns în
Germania. Dincolo de problemele administrative legate de înregistrarea și
cazarea lor, autoritățile din Bavaria, landul cu afluxul cel mai mare, au fost
nevoite să găsească soluții și pentru nevoile medicale. La sosire, fiecare
refugiat a trecut printr-o procedură rapidă de screening, pentru a identifica
urgențele și posibilele cazuri contagioase. Ulterior, s-au efectuat examene
minuțioase, necesare în cadrul procedurii de azil, și imunizările standard.
Necesarul de profesioniști în sănătate a fost asigurat prin voluntari – medici
și asistente de la spitalele locale, care veneau să ajute în timpul liber. Cele
mai mari provocări din perspectiva asistenței medicale au fost barierele de
comunicare, deoarece puțini pacienți vorbeau engleza sau germana, iar
translatorii au întâmpinat probleme cu diferitele dialecte vorbite de
refugiați. În plus, oamenii se tem să fie separați de familii, după
descoperirea unei urgențe medicale, așa că încearcă să ascundă rănile severe
suferite pe drum, cu riscul de a rămâne netratați.
Experiența medicilor germani arată cât de
important este voluntariatul în managementul unei crize complexe, dar și că
este necesară pregătirea din timp a unor scheme standard de screening, imunizare, asistență medicală primară și secundară.
Efectul
migrantului sănătos
Un mit care populează dezbaterile din
spațiul public este că migranții vor reprezenta, în mod inevitabil, o povară
pentru sistemele naționale de sănătate. Chiar și uitându-ne la situația pe
termen scurt, mitul nu este fondat. Există, în primul rând, efectul
„migrantului sănătos“, după cum explică profesorul Brand: „Doar cei într-o
starebună de sănătate călătoresc,
ceilalți rămân acasă“.
Martin McKee e de acord: „Cei mai mulți au
un profil de sănătate similar cu al nostru și vârste la care sunt apți de
muncă. Au, ca noi, afecțiuni cronice, diabet, hipertensiune, pe măsură ce
înaintează în vârstă, dar, spre deosebire de noi, au reușit să supraviețuiască
unor drumuri pe jos de sute de kilometri prin deșert sau pădure, așa că s-ar
putea să fie într-o stare mai bună decât noi“. Profesorul de la LSH merge mai
departe cu aprecierile: „Dacă mergi în departamentul de urgență al oricărui
spital public din Anglia, o să vezi o mulțime de migranți. Sunt acolo acordând
tratament, nu primindu-l. Povara este în totalitate un mit, perpetuat de
politicieni iresponsabili. Îl știți pe domnul Farage, din țara mea? Din păcate,
nu e singur“.
Sunt și studii care arată că, la fel ca
alte populații vulnerabile, refugiații poartă o
substanțială povară a bolii. Documentele CDC despre profilul refugiaților
irakieni notează prevalențe crescute ale diabetului, hipertensiunii și
malnutriției. În toate populațiile de migranți, sănătatea mintală este o
problemă serioasă, cu prevalențe înalte ale depresiei, anxietății și stresului
posttraumatic. Cercetările arată însă și că determinantul cel mai important al
sănătății și stării de bine pe termen lung este tocmai integrarea refugiaților
în sistemul social și de sănătate al țării gazdă.
Refugiu
în România?
Exact 4.646 de refugiați ar trebui să ajungă în România până la
sfârșitul anului, potrivit cotelor obligatorii stabilite la nivel european.
Diferența până la 6.351 se va completa anul viitor cu persoane relocate din
Grecia și Italia. Deocamdată nimeni nu pare să știe când va ajunge primul val
de refugiați în țară. Nici măcar reprezentanții Ministerului Afacerilor
Interne. Iar necunoscutele nu se opresc aici. Cum ne pregătim pentru primirea
lor, din perspectiva sănătății publice? Încercările de a afla răspunsurile
autorităților se transformă într-un joc de ping-pong: reprezentanții MAI te
trimit la Ministerul Sănătății, care te trimit înapoi la MAI. „Acum se lucrează
la astfel de măsuri și oricum cred că vor fi anunțate de Ministerul de Interne,
care se ocupă de absolut tot ce înseamnă refugiați și comunicare. Deocamdată nu
sunt informații publice, nu avem ceva concret, se lucrează pur și simplu“, ne-a
zis Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății. „Întrebați la
Ministerul Sănătății. Sănătatea nu intră în competențele noastre“, a contrat
Lavinia Preda, ofițer de presă în cadrul Inspectoratului General pentru
Imigrări (IGI).
Ne-am gândit că vom primi răspunsurile căutate de la dr. Raed
Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne și șeful
Departamentului pentru Situații de Urgență, dar, în ciuda încercărilor noastre
repetate, nu ne-a oferit nicio informație.
În cele șase centre regionale de cazare coordonate de IGI
(București, Timișoara, Giurgiu, Rădăuți, Galați și Maramureș) există 1.500 de
locuri, iar o cincime sunt deja ocupate. Dar „este luată în considerare
dezvoltarea preventivă a infrastructurii necesare pentru creșterea capacității
centrelor de primire și gestionare a unui număr sporit de imigranți“, spun
reprezentanții inspectoratului.
La 5 octombrie, însuși premierul Victor Ponta recunoștea, în
fața parlamentarilor, că „situația este nesatisfăcătoare în ceea ce privește
integrarea persoanelor cu statut de refugiat – eliberarea documentelor, accesul
la servicii de sănătate, la educație, la locuri de muncă. România nu a avut o
educație și o pregătire adecvată“. Din 2006 și până în prima parte a lunii
octombrie, refugiații din România puteau beneficia, potrivit legii, de o
alocație din partea statului de 3 lei și 60 de bani pe zi. Recent a fost
adoptată strategia națională privind imigrația 2015–2018, care abia dacă
menționează accesul la servicii medicale, dar măcar sporește cuantumul
alocației lunare la 300 de lei pentru hrană și 180 de lei bani de buzunar.
Conform Legii 122/2006, refugiatul care găsește azil în România are dreptul de a
primi asistență medicală primară și spitalicească de urgență, precum și
asistență medicală și tratament gratuit în cazurile de boli acute sau cronice
care îi pun viața în pericol iminent. În fapt, de multe ori, asistența medicală
de care beneficiază aceste persoane se limitează la îngrijirea în cazurile de
urgență, compensată de sprijinul oferit de organizațiile nonguvernamentale de
profil. Screening medical la intrarea în țară nu face însă oficial nimeni.
Liniște,
se lucrează!
La sfârșitul lunii septembrie, au fost amplasate primele tabere
pentru refugiați în România, la granița cu Serbia. Peste noapte, mai multe
corturi de campanie au fost instalate în satul Lunga, în Timiș. Apoi, MAI a
anunțat construirea unei a doua tabere, la Moravița. O mie de angajați MAI au
participat la un exercițiu de simulare menit să testeze capacitatea de
mobilizare în cazul în care un eventual val de refugiați ar intra în România
dinspre Serbia. Autoritățile române păreau să își fi revenit din inerție.
Ulterior însă, niciun plan concret nu a mai fost făcut public, cu atât mai
puțin unul care să cuprindă aspecte de sănătate publică.
Comisia interministerială încă lucrează. Norocul României rămâne
poziția geografică: nu suntem pe rutele urmate de refugiați, în drumul lor spre
Occident.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
